Cotidian

Președintele Turciei l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru câștigarea alegerilor din Rusia

Președintele Turciei, RecepTayyip Erdoğan, l-a felicitat ieri pe președintele rus Vladimir Putin pentru realegerea sa, afirmând că Turcia este pregătită să-și asume rolul de facilitator în revenirea la masa negocierilor din Ucraina, anunță Direcția Prezidențială de Comunicații. Într-un apel telefonic, președintele Erdoğan și-a exprimat convingerea că acest curs pozitiv în relațiile turco-ruse va continua și mai puternic în perioada următoare.

Reamintim că la alegerile prezidențiale din Rusia, președintele rus Vladimir Putin a obținut 87,28% din voturi, conform autorității electorale.

Vizita lui Putin în Turcia

Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să viziteze Turcia, la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai. Călătoria a fost amânată până acum de două ori și va marca prima vizită a lui Putin într-un stat membru NATO, de când Rusia a lansat în februarie 2022 o invazie asupra Ucrainei.

De la începutul războiului din Ucraina președinții Putin și Erdoğan au avut mai multe întâlniri la nivel înalt: în Kazahstan, la summitul Conferinței privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia, la summit-ul Organizației de Cooperare de la Shanghai, și la Soci, în Rusia.

Vladimir Putin a vizitat ultima dată o țară NATO în 2020, când a călătorit în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul de atunci, Angela Merkel. După februarie 20122, opțiunile de călătorie în Occident ale președintelui rus au fost limitate.

Care e volumul comercial dintre Turcia și Rusia?

În cadrul întâlnirii celor doi președinți de la Soci, din 4 septembrie 2023, președintele Erdoğan a atenția asupra importanței relațiillor dintre cele două țări. „Volumul nostru comercial bilateral a atins anul trecut (n.n. în 2022) aproximativ 69 de miliarde de dolari. Facem pași fermi către obiectivul nostru de 100 de miliarde de dolari”, spunea atunci președintele Turciei.

Referitor la războiul din Ucraina, președintele Erdoğan a reamintit că poziția Turciei este neschimbată de la începutul conflictului. „Subliniez în fiecare discurs că nu există învingător în război, nici învins în pace. Menținem această abordare principială”, susține președintele Erdoğan. Ca țară membră NATO, Turcia și-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, dar în același timp se opune sancțiunilor împotriva Rusiei. „Așa cum am relații bune cu SUA, la fel, voi avea relații bune cu Rusia. Voi continua să am o relație cu statele membre U.E., bazată pe aceeași abordare, de asemenea, câștig-câștig, declara președintele Turciei, în cadrul unui interviu pentru postul PBS, în data de 18 septembrie 2023.

Referitor la sancțiunile economice impuse Rusiei de către Occident, Turcia a decis să nu le aplice. Nu ne vom compromite interesele naționale. Nu vom neglija nici echilibrele regionale și globale. Pentru aceasta, spunem că nu vom renunța nici la Ucraina și nici la Rusia”, a declarat ferm președintele turc.

La rândul său președintele Putin susține că Rusia va fi întotdeauna cel mai mare partener al Turciei în domeniul gazelor naturale. „Putem spune că vom livra gaze naturale și către țări terțe. Vom continua să livrăm acest combustibil ieftin și eficient economiei turce în viitor. De aceea ne-am oferit să înființăm un centru de distribuție a gazelor naturale în Turcia”, a declarat Vladimir Putin.

Turcia derulează proiecte de zeci de miliarde de dolari, cu Rusia și Ucraina

La momentul începerii războiului din Ucraina, Turcia și Rusia aveau în derulare proiecte cu o valoare totală de 25 de miliarde de dolari. În Rusia, valoarea celor 150 de proiecte derulate de membrii Asociației Antreprenorilor Turci (TMB) era de 22 miliarde de dolari americani, iar în Ucraina valoarea proiectelor realizate de contractori turci în infrastructură, transport, autostrăzi și proiecte de locuințe era de 3 miliarde de dolari.

Reamintim că cel mai mare proiect implementat de Turcia și Rusia este Centrala Nucleară de la Akkuyu, despre care Vladimir Putin declara cu prilejul punerii în funcțiune a primei unități a centralei: Aceasta este cea mai mare construcție nucleară din lume”.

Centrala Nucleară de la Akkuy reprezintă în acest moment cel mai mare proiect energetic implementat de cele două țări, cu un cost estimat la 20 de miliarde de dolari. Turcia intenționează să construiască încă o centrală nucleară alături de Rusia, care va fi amplasată la Sinop, pe coasta Mării Negre.

Turcia News

Recent Posts

Mausoleul din Halicarnas, proiect al ambiției și al nemuririi

Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…

22 de ore ago

Au fost anunțate cele mai recente informații despre prețurile hotelurilor din Istanbul

Datele din Istanbul pentru martie 2026 arată o creștere semnificativă a costurilor cu hotelurile și…

2 zile ago

Care sunt marile concerte de la Istanbul în 2026?

Istanbul te așteaptă cu evenimente muzicale de top, inclusiv festivalul Sónar și concerte cu artiști…

3 zile ago

Sfaturi pentru o vacanță reușită la Istanbul (2)

Istanbulul oferă experiențe minunate, dar fii atent la capcanele turistice. Învață cum să te protejezi!

4 zile ago

Sfaturi pentru o vacanță reușită la Istanbul (1)

Istanbul te așteaptă cu atracții fantastice! Află cum să te bucuri de călătorie și să…

5 zile ago

Top 10 parcuri în Istanbul

Istanbulul nu este doar un oraș vibrant, ci și un loc de relaxare în natură.…

6 zile ago