Putin-Erdogan

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit la cel de-al 22-lea Summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai.

Întâlnirea cu ușile închise dintre Erdoğan și Putin a durat 40 de minute.

În cadrul summitului, președintele Vladimir Putin a declarat că Turcia a devenit una dintre cele mai fiabile rute pentru transporturile de gaze naturale din Rusia, inclusiv din Europa. Acesta i-a mulțumit președintelui Erdoğan pentru contribuțiile sale la Programul Alimentar Mondial al ONU.

După încheierea summitului, șefii de stat au participat la o cină oficială, la care presa nu a avut acces.

Ce i-a cerut președintele Erdoğan lui Putin?

Potrivit publicației Bloomberg, președintele Recep Tayyip Erdoğan i-a cerut lui Putin o reducere a prețului la gaze naturale, precum și ca plata să fie făcută în lire turcești.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan încearcă să stabilească relații financiare și mai strânse cu Rusia, Totodată, acesta încearcă să stabilizeze economia Turciei înaintea alegerilor electorale de anul viitor, potrivit informațiilor primite de agenția financiară Bloomberg din SUA de la unii oficiali turci. Aceștia spun că această mișcare are ca scop reducerea prețurilor și plata în lire turcești pentru importurile de energie. În timp ce factura de gaze naturale a Turciei este de așteptat să depășească 50 de miliarde de dolari în acest an, Rusia este în prezent cel mai mare furnizor de energie al Turciei.

Reducere de 25% la prețul gazelor naturale

O sursă de rang înalt a declarat că în ședința de astăzi că președintele Erdogan îi cere lui Putin o reducere de preț de 25% la gazele naturale. De asemenea, Turcia dorește să facă unele plăți pentru energie în lire turcești.

Reamintim că vicepremierul rus Alexander Novak a declarat luna trecută că cele două țări au convenit asupra unei plăți parțiale în ruble.

Bloomberg titrează într-un articol semnat de Selcan Hacaoglu și Fırat Kozok că fluxul de bani din Rusia către Turcia a crescut în ultimele luni și că acest fapt îi oferă un sprijin important președintelui turc înainte de alegerile de anul viitor.

Autorii articolului mai spun că deși e membră NATO, Turcia are o relație cu Rusia care nu se referă doar la un potențial sprijin financiar, ci și la o alianță strategică care poate fi folosită pentru a juca o pârghie împotriva Occidentului.

De asemenea, este punctat în analiza „Bloomberg” și faptul că Turcia a apelat recent pentru tranzacții financiare la țările arabe din Golf și că se depun eforturi pentru ajutor din Qatar, Emiratele Arabe Unite, iar în urma apropierii la nivel diplomatic de la începutul anului, chiar și cu Arabia Saudită.

Articolul integral din „Bloomberg” poate fi citit AICI.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.