În ultimul an de zile Turcia este zguduită de o inflație galopantă. Acesta este motivul pentru care în așteptarea alegerilor parlamentare și prezidențiale din data de 14 mai, electoratul turc urmărește îndeaproape angajamentele de campanie ale fiecărui candidat, mai ales cu privire la soluționarea problemelor economice.

Institutul Național de Statistică din Turcia (TUIK) a anunțat că în luna martie inflația de consum este de 50,51%. În luna februarie inflația anuală a fost de 55,18%.

Din păcate, în dezbaterile televizate abordarea acestor subiecte de către reprezentanții opoziției este destul de superficială și întotdeauna doar într-o notă acuzatoare, fără a indica soluții imediate.

Cine va guverna mai bine Turcia? Puterea sau opoziția?

Cine va acționa în favoarea poporului turc atunci când e vorba de economie, de justiție, de educație, de situația celor aproape 5 milioane de refugiați, de problema kurzilor, de politica externă sau de apărarea națională?

După cum arată sondajele electorale cei doi favoriți la alegerile prezidențiale sunt actualul președinte Recep Tayyip Erdoğan și președintele Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu.

Pe de o parte este experiența unei guvernări de peste 20 de ani, de cealaltă parte este un lider de partid care în discursurile electorale din nu se știe ce motiv încă nu se lansează în detalii care să îi întărească poziția de expert în domeniile amintite.

Așa cum stau lucrurile în acest moment, totul se va reduce la cine va reuși să îi convingă în fața urnelor pe alegătorii indeciși. Din acest motiv, ultimele săptămâni de campanie electorală vor fi extrem de importante.

Întrucât în plan internațional situația este destul de tensionată, cetățenii turci se întreabă: care candidat ar fi mai eficient?

Până acum, actualul președinte a avut un rol activ în politica internațională, evidențiindu-se prin felul în care a abordat ca un întreg atât securitatea națională, apărarea, cât și politica externă Turciei.

Cum va fi abordată politica externă a Turciei?

În ultimii ani, președintele Erdoğan a gestionat de la egal la egal relațiile cu marile puteri, uneori cu strângeri ferme de mână, alteori cu tensiuni majore, fie că ne referim la Statele Unite ale Americii, Rusia, Emiratele Arabe Unite (EAU), China, Grecia, Arabia Saudită, Israel, sau Egipt. Din acest punct de vedere, o parte a alegătorilor turci cred că astfel de evoluții semnalează apariția unui nou echilibru de putere în regiune.

Din păcate, până la jumătatea lunii aprilie, candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu nu a abordat în intervențiile sale electorale sub nicio formă politica externă, securitatea națională și apărarea națională a Turciei.

Așa cum arătam într-un articol din Turcia News, documentul de politică comună al Alianței Națiunilor a demonstrat deja ambiguitatea opoziției în ceea ce privește politica externă. Memorandumul privind politicile comune ale Alianței Națiunilor are 244 de pagini și include peste 2.000 de noi reglementări, în 9 rubrici principale.

Angajamentul principalului partid de opoziție de a lansa o nouă platformă de cooperare regională cu Iranul, Irakul și Siria poate părea o idee bună pe hârtie, dar este în afara realității atât timp cât nu este supus unei analize mai aprofundate.

Repatrierea a peste 5 milioane de refugiați

Despre cei peste 5 milioane de refugiați de pe teritoriul Turciei, liderii opoziției spun că vor „revizui Acordul de readmisie din 2014 și Reconcilierea din 18 martie 2016, care vor permite Turciei și UE să abordeze problema refugiaților asumându-și responsabilitatea comună și împărțirea sarcinilor”.

Reamintim că raportul „Transatlantic Trends” indică faptul 62% dintre participanții la un sondaj doresc ca guvernul turc să introducă politici mai stricte privind refugiații.

Așadar, intenția de a repatria imediat după alegeri refugiații sirieni contrazice dorința opoziției din Turcia ca în cazul câștigării alegerilor să aibă relații mai bune cu S.U.A. și Uniunea Europeană.

Care sunt celelalte priorități ale opoziției din Turcia dacă va câștiga alegerile din 14 mai aflați de AICI.

Nedumeririle alegătorilor turci

• Cine a decis apropierea alianței opoziției de HDP – Partidul Democrat Popular, formațiunea politică preferată de minoritatea kurdă din Turcia? Se va pune problema federalizării Turciei? De altfel, un înalt oficial al Alianței Naționale a declarat pentru Reuters că „Sprijinul HDP este extrem de critic” și că ar putea submina sprijinul electoral din altă parte. Întrebat într-o conferință de presă dacă va face un acord cu HDP, candidatul opoziției la prezidențiale, Kemal Kılıçdaroğlu, a evitat întrebarea. Conform publicației Daily Sabah, HDP este deja considerat un „partener ascuns” în alianța opoziției, din cauza încercărilor anterioare ale CHP de a-și atrage alegătorii kurzi și de a purta „discuții informale”.
• De ce a fost adus la masa opoziției Ahmet Davutoğlu, care a fost 2 ani prim-ministru al Turciei (2014-2016), în mandatul de președinte al lui Recep Tayyip Erdoğan, apoi viceprim-ministru, al doilea președinte al AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării, după Erdoğan, dar și fost ministru de externe? Între 2003 și 2009, așadar timp de 6 ani, acesta a fost consilier pentru politică externă al lui Erdoğan și Abdullah Gül, care erau pe atunci prim-miniștri. După ce a părăsit partidul președintelui Erdoğan, în 2019, Davutoğlu a fondat Partidul Viitorului, care este cotat acum în sondaje cu 3,7%.
• De ce a fost adus la masa opoziției Ali Babacan, fost ministru de externe și ministru al economiei între 2002 și 2015, dar și fost viceprim ministru? În 2019, acesta a demisionat din AKP (partidul președintelui Erdoğan), iar în 2020, alături de alți foști colegi de partid au înființat Partidul DEVA, cotat acum în sondaje cu 2,1%.

Iată două exemple, cu oameni care au un trecut comun cu actuala putere din Turcia, dar care au fost acceptați la masa opoziției.

La „masa celor 6” se mai află alte două partide mici, care nici măcar nu apar în sondajele electorale, întrucât nu întrunesc nici 2% din voturi.

Așadar, singurul lucru care îi unește pe cei din Alianța Națională, opoziția din Turcia, este adversitatea față de regimul Erdoğan și sistemul prezidențial autoritar introdus în 2018 de acesta.

De cealaltă parte, puterea din Turcia se confruntă de mai bine de un an de zile cu efectele inflației, iar tragedia celor două seisme de la începutul lunii februarie, în urma cărora au murit peste 50.000 de oameni, a agravat problemele, regimul condus de Recep Tayyip Erdoğan fiind criticat pentru reacția lentă după dezastru.

CITEȘTE ȘI: „În 2023, cele mai importante alegeri din lume vor avea loc în Turcia”, titrează „Washington Post”