29 octombrie 1923: proclamarea Republicii Turcia. Reformele lui Atatürk

În 1923, când Mustafa Kemal Pașa a proclamat Republica Turcia, țara era în ruine din absolut toate punctele de vedere. Atatürk a fost un geniu militar, un lider carismatic și un reformator, care până în 1938 a introdus reforme pe care le considera de importanță vitală pentru salvarea și supraviețuirea poporului său.

Scurte repere istorice

În data de 23 aprilie 1920 a deschis Parlamentul la Ankara și a fost creată o armată care a început să salveze patria. După semnarea Tratatului de la Lausanne, din 24 iulie 1923, a urmat ratificarea acestuia în Marea Adunare Națională a Turciei în data de 23 august 1923.

În ziua de 29 octombrie 1923 a fost proclamată Republica Turcia.

Imediat după aceea, sub Mustafa Kemal a început construcția unei țări moderne, lăsând întunericul Evului Mediu deoparte și privind doar către civilizație, cu reforme politice, juridice, culturale, sociale și economice, demers care a dus la transformarea Turciei într-un stat național, democrat și secular.

Kemalismul, la baza statului turc modern

Această ideologie a statului secular a primit numele de ”Kemalism” și stă la baza statului turc modern. În baza acesteia s-au instituit un cod civil și penal, inspirate de modelele occidentale, islamul nu a mai fost religia oficială, statul era laic, iar frățiile religioase au fost interzise.

Promulgarea Constituției în 1924

Așa cum era de așteptat, primul pas făcut de Mustafa Kemal Atatürk a fost promulgarea Constituției în 1924. A urmat adoptarea unor legi la nevoile noii Republici, de secularizare și modernizare a administrației publice și a sistemului de învățământ.

Trebuie precizat că Imperiul Otoman a existat, din punct de vedere legal, până în momentul în care a fost proclamată Republica Turcia.

Încă din momentul fondării Republicii Turcia, armata turcă a apărat valorile kemalismului. În același timp, acesta a fost totodată și motivul pentru care militarii au intervenit adesea în politică, inclusiv prin lovituri de stat. Aceste acțiuni antidemocratice au fost justificate mereu prin dorința ca Turcia să nu se abată de la reformele luate la înființarea republicii.

Cronologia reformelor lui Atatürk

1922 – Desființarea Sultanatului (1 noiembrie).
1923 – Semnarea Tratatului de la Lausanne (24 iulie) și proclamarea Republicii Turcia, cu capitala la Ankara (29 octombrie).
1924 – Desființarea Califatului (3 martie). Școlile religioase tradiționale au fost închise, Sharia (Legea islamică) a fost desființată și a fost adoptată Constituția (20 aprilie).
1925 – Frățiile dervișilor sunt desființate, a fost adoptată Legea pălăriei (25 noiembrie) și a vestimentației occidentale pentru bărbați și femei. A fost adoptat calendarul occidental (gregorian), în locul celui islamic.
1926 – Au fost adoptate noile coduri civile, comerciale și penale bazate pe modele europene (noul cod civil a pus capăt poligamiei și divorțului islamic și a introdus căsătoria civilă).
1927 – A avut loc primul recensământ.
1928 – A fost adoptat noul alfabet (forma latină modificată), a fost declarat statul laic (10 aprilie) și a fost eliminat islamul ca religie oficială.
1933 – S-a decis ca apelul islamic și lecturile publice ale Coranului să fie în limba turcă și nu în limba arabă.
1934 – Femeile au primit dreptul la vot și dreptul de a ocupa o funcție publică, de asemenea a fost adoptată „Legea numelor de familie”. Mustafa Kemal a primit numele Kemal Atatürk (Tatăl turcilor) de la Marea Adunare Națională, iar Ismet Pașa a luat numele de familie Inönü.
1935- Ziua de duminică a fost adoptată ca sărbătoare legală săptămânală, iar rolul statului în gestionarea economiei este înscris în Constituție.

„Atatürk Devrimleri” se traduce efectiv prin „Revoluția lui Atatürk”, deoarece modificările au fost prea profunde pentru a fi descrise doar ca „reforme”.

Toate aceste măsuri s-au confruntat cu tradiții vechi de mai multe secole, astfel că adesea a fost o luptă între progresiști și conservatori. Pe de o parte Atatürk și elita liberală și, de cealaltă parte, marea masă a populației conservatoare și cu un nivel de educație foarte scăzut.

Drumul către Turcia modernă

Reformele întreprinse de Atatürk până la moartea sa, în 1938, au adus profunde transformări politice, economice și culturale. Regimul republican și-a întărit legitimitatea pe baza votului universal și a principiului suveranității naționale, ceea ce părea greu de realizat într-o țară cu tradiție islamică în care autoritatea legitimă îi aparținea doar lui Dumnezeu.

Reforma din domeniul religios

Cea mai controversată reformă a fost, probabil, cea în domeniul religios. La 25 februarie 1925, parlamentul turc a votat o lege care stabilea că religia nu poate fi folosită ca o unealtă în politică. Se specifica faptul că islamul consideră toate formele de superstiții ca neavând nicio legătură cu religia, cum era cazul „ulemalelor”. Sistemul kemalist a desființat și sistemul milleturilor otomane, care erau de orientare religioaso-etnică și ai căror membri se bucuraseră în Imperiul Otoman de anumite privilegii.
Guvernul turc a proclamat egalitatea dintre religii și libera exercitare a acestora pentru toți cetățenii turci în spațiile lor private. Aceste drepturi erau universal apărate de noua republică. Statul apăra libertatea religiei, dar, în același timp, se declara liber de orice influență religioasă.
E foarte important de precizat că statul kemalist a sprijinit islamul, prin înființarea unei instituții care să gestioneze toate problemele: Președinția Afacerilor Religioase (Diyanet İșleri Bașkanlığı).
Toate aceste schimbări au atins și structurile sociale religioase vechi de mai multe secole, cum ar fi mănăstirile și chiliile dervișilor, care au devenit ilegale.

Adoptarea Codurilor (civil, comercial, penal)

Au fost adoptate Codul civil elvețian (tribunalele islamice fiind astfel desființate), Codul comercial german, Codul penal italian, calendarul gregorian și unitățile de măsură ale sistemului internațional.

Dizolvarea califatului

Exercitarea suveranității populare s-a făcut prin democrație reprezentativă, ceea ce a însemnat în primul rând dizolvarea dinastiei otomane în data de 1 noiembrie 1922. De asemenea, în ziua de 3 martie 1924 era dizolvat Califatul. Astfel, sultanul și familia acestuia au fost declarați persoane non grata și ulterior au fost exilați.

Femeile au primit drept de vot

A fost instituționalizată egalitatea juridică indiferent de sex. În data de 5 decembrie 1934, femeile din Turcia au primit drept de vot, cu mult timp înainte de introducerea sufragiului universal în alte națiuni europene.
Poligamia, care fusese permisă de codul civil islamic, a fost interzisă de reformele lui Atatürk

Sistemul de învățământ

Sistemul de învățământ religios a fost înlocuit, la 3 martie 1924, de sistemul public național de învățământ. Legea „Unificării sistemului educațional” a introdus obligativitatea ca Ministerul Educației Publice să deschidă o facultate pentru pregătirea imamilor.
Universitatea din Istanbul a invitat să predea oameni de știință germani și austrieci, ceea ce condus la crearea nucleului științific al Turciei moderne.

Noul alfabet

În ziua de 1 noiembrie 1928, la inițiativa lui Atatürk, a fost introdus noul alfabet, care l-a înlocuit pe cel arab. Decizia era justificată prin incompatibilitatea cu fonologia turcă, care avea nevoie de un set de simboluri care să permită reprezentarea anumitor sunete.
Un alt pas spre modernizare a fost adaptarea vocabularului tehnic, astfel încât cuvintele să fie înțelese de toți vorbitorii de turcă.
O altă latură importantă a reformelor lui Atatürk a reprezentat-o accentul pus pe studiul limbii și a istoriei turce, pentru care au fost înființate Asociația Limbii Turce și Societatea Turcă de Istorie.

Dezvoltarea medicinei

Atatürk a încurajat dezvoltarea medicinei și i-a marginalizat pe toți cei care recomandau folosirea leacurilor din plante, poțiunilor și terapiei religioase în cazul bolilor mintale.
Mai mult, a instituit pedepse împotriva persoanelor religioase care pretindeau că pot vindeca prin puterea rugăciunii. La 1 septembrie 1925, a fost convocat primul Congres medical turc.

Reforma numelui de familie

În ziua de 24 noiembrie 1934, Adunarea Națională îi dă numele de Atatürk („părintele turcilor”) lui Mustafa Kemal.
În 1935, o lege a obligat oamenii să își aleagă un nume de familie. Cei mai mulți aleg după numele tatălui, de unde și frecvența numelor turcești care se termină în oglu [fiul (al)].

Codul îmbrăcămintei

Imperiul Otoman avusese un sistem social bazat pe afiliația religioasă, iar obiectele de îmbrăcăminte aveau și conotații religioase (turbanul, fesul sau alte tipuri de acoperământ de cap trădau sexul, rangul sau profesiunea, cât și statutul de militar sau civil).
Sistemul kemalist a impus ”Codul îmbrăcămintei” prin introducerea prin decret a unor reguli noi și interzicerea obiceiurilor vechi.
Mustafa Kemal a impus, mai întâi funcționarilor publici obligativitatea renunțării la hainele de inspirație religioasă, apoi au fost veșmintele recomandate studenților și angajaților statului.
În 1925, prin „legea pălăriei” a fost introdusă folosirea pălăriilor de tip occidental în detrimentul fesului.
Noua legislație nu a interzis în mod explicit vălurile și baticurile femeilor, ci s-a concentrat, în special, pe interzicerea fesurilor și turbanelor la bărbați.
O altă lege care privea controlul asupra articolelor de îmbrăcăminte a fost emisă în 1934, care a interzis hainele croite conform canoanelor religioase, precum vălul sau turbanul, și care a promovat, în mod activ, îmbrăcămintea de tip occidental.

Reformele economice

Reformele economice au inclus înființarea în toată țară a unui mare număr de fabrici și de ferme agricole controlate de stat.
Exploatarea resurselor minerale și a materiilor prime era pusă sub controlul statului, s-au dezvoltat mijloacele de comunicare, s-a încurajat agricultura, s-au pus bazele reformei agrare, cu împărțirea pământului către țărani și crearea unei bănci agricole menite să promoveze modernizarea agriculturii.
Independența în materie financiară și monetară a fost asigurată prin înlăturarea privilegiilor Băncii Otomane și crearea unei bănci de stat (Merkez Bankasi), care era și instituția emitentă.
În sfârşit, acumularea economică şi industrializarea, iniţiate sub conducerea statului în anii 1930, urmau să constituie baza pe care să se sprijine ulterior o clasă de antreprenori din ce în ce mai dinamică şi implicit un sector privat.
Dezvoltarea transportului feroviar a fost un alt pas important, în 1927 fiind înființate Căile Ferate de Stat ale Republicii Turcia, o companie de stat care a reușit într-o perioadă foarte scurtă să dezvolte o rețea întinsă de căi ferate.