La ora 9.05, ora morții lui Atatürk, toți cetățenii turci țin două minute de reculegere.

După cum se obișnuiește în fiecare an, în ziua de 10 noiembrie viața de zi cu zi în Turcia s-a oprit la ora locală 9.05, în zgomotul sirenelor care marchează momentul exact al morții lui Mustafa Kemal Atatürk, la vârsta de 57 de ani.

Punctul culminant al ceremoniilor pentru comemorarea lui Atatürk sunt la Anıtkabir, spectaculosul mausoleu al primului președinte al Turciei, din capitala Ankara. De asemenea, mii de susținători ai lui Atatürk merg și la Palatul Dolmabahçe din Istanbul, acolo unde el și-a petrecut ultimele ore din viață.

Și în acest an în toată Turcia au fost evenimente care l-au comemorat pe Atatürk, drapelul a fost coborât în bernă în toată țara, iar la Istanbul navele de pe Bosfor au pornit sirenele și șoferii au coborât din mașini pe „Podul Martirilor din 15 iulie”, pentru a păstra cu respect două minute de reculegere.

Depuneri de coroane la Mausoleul lui Atatürk de la Anıtkabir

În urmă cu 70 de ani, în dimineața zilei de 10 noiembrie 1953, cadavrul lui Mustafa Kemal Atatürk a fost depus la Anıtkabir (în Ankara), a cărui construcție tocmai fusese finalizată. Din acea zi, Anıtkabir a fost întotdeauna vizitat de politicieni și cetățeni locali și străini, ca o expresie a respectului și a recunoștinței față de Republica Turcia și fondatorul acesteia, Mustafa Kemal Atatürk.

Locația mausoleului a fost stabilită de o comisie înființată în decembrie 1938, astfel încât să poată fi văzut din fiecare punct al orașului. Construcția Anıtkabir a început pe 9 octombrie 1944 și a durat aproximativ 9 ani.

La 100 de ani de la 29 octombrie Ziua Republicii, 1.182.425 de oameni au vizitat Anıtkabir, doborând astfel un record, conform BBC.

Scurta biografie a lui Atatürk

Fondatorul Turciei a lăsat în urmă un set de reforme care au constituit baza unui stat modern. Născut în 1881 la Salonic, Mustafa Kemal, așa cum era cunoscut înainte să i se dea numele de familie unic care se traduce prin „Tatăl turcilor”, a murit de ciroză, la 15 ani de la întemeierea Republicii Turcia.

Începutul carierei militare

La începutul secolului XX, Mustafa Kemal a început o carieră militară strălucitoare și a servit pe mai multe fronturi în ultimii ani plini de evenimente ai Imperiului Otoman, din Libia până în Balcani.

În 1915, a fost numit comandant de divizie și și-a dovedit curajul militar fiind comandant în timpul Primului Război Mondial. Actele de eroism din lupta de la Gallipoli i-au adus mai târziu o recunoaștere mai largă, ca fiind un comandant priceput și o figură de încredere, în timp ce a încercat să mobilizeze națiunea pentru independență după Primul Război Mondial. A fost, de asemenea, prima sa apropiere de moarte, atunci când o bucată de șrapnel l-a lovit în piept, viața fiindu-i salvată de un ceas de buzunar pe care îl ținea în buzunar.

Următoarea sa misiune a fost în 1916 pe frontul de est, acolo unde a reușit să oprească incursiunea rusă și a recuperat de la forțele invadatoare provinciile estice Bitlis și Muș, fapt care a ajutat la promovarea lui la gradul de general.

În următorii doi ani, el a servit în Palestina și Siria, fiind comandant al Armatei a șaptea, iar după încheierea războiului, s-a întors la Istanbul, capitala de atunci a Imperiului Otoman, într-o perioadă de ocupare de către forțele invadatoare, unde a lucrat în secret pentru a organiza o rezistență la nivel național.

Sosirea sa în provincia nordică Samsun, la 19 mai 1919, este astăzi privită ca primul pas către independență în Turcia postbelică. Odată ce a adunat sprijinul colegilor comandanți și a poporului în timpul călătoriilor sale prin Anatolia, Atatürk a început să organizeze o opoziție oficială împotriva forțelor aliate invadatoare, prin convenții în orașele turcești din est și centru.

Înființarea Marii Adunări Naționale a Turciei în 1920

Convențiile și congresele au deschis calea pentru întemeierea unui guvern temporar independent de sediul Imperiului Otoman, pe atunci în chinuri și a unui nou Parlament care să se opună strict oricărui mandat străin.

În 1920, a contribuit la înființarea Marii Adunări Naționale a Turciei (TBMM) și a fost ales președinte, precum și șef al guvernului interimar. Sub conducerea sa, s-a format o armată zdrențuită, cu sprijin public larg, care a arătat lumii că o nouă țară se ridica din cenușa Imperiului Otoman.

Victoriile din centrul și vestul Turciei împotriva forțelor grecești invadatoare în luptele defensive din 1921 au cimentat încrederea în Atatürk și, în curând, i s-a acordat gradul de mareșal. În 1922, armata a lansat Marea Ofensivă, primul contraatac împotriva invadatorilor. La câteva luni după o victorie decisivă împotriva armatei grecești, a fost semnat un acord de încetare a focului cu forțele aliate, deschizând calea retragerii acestora din teritoriile turcești.

Tratatul de la Lausanne semnat în 1923 a marcat oficial sfârșitul conflictului dintre forțele invadatoare și Turcia. La câteva luni după semnarea acesteia, Atatürk a pronunțat formarea Republicii Turcia și a fost ales ca prim președinte al acesteia. În această funcție a rămas până la moarte, fiind ales succesiv de patru ori la președinție.

Construcția Turciei

Fondatorul Turciei a lăsat în urmă un set de reforme care au constituit baza unui stat modern.

Astfel, după întemeierea republicii, Atatürk și-a dedicat viața reconstrucției unei țări distruse de război, care a fost pusă la încercare și de o criză economică globală, stabilind în același timp legături cu comunitatea internațională.

Eforturile sale diplomatice și economice au făcut din Turcia o țară emergentă cu un cuvânt important de spus în afacerile internaționale.

Pe frontul intern, Atatürk este creditat cu schimbări revoluționare, inclusiv trecerea la un nou alfabet, un nou sistem de educație și reforme economice.