cutremur Marmaris
1 minut

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter s-a produs astăzi în districtul Marmaris din sudul Turciei. Potrivit Autorității pentru Managementul Situațiilor de Urgență (AFAD), seismul a avut loc la ora 12.11, la o adâncime 6,89 km, epicentrul fiind în Marmaris. Seismul a provocat panică pe termen scurt și a fost resimțit în provinciile Izmir, Aydın, precum și în localitatea turistică Bodrum. Potrivit autorităților turce, nu au existat pierderi de bunuri materiale.

Membru al Academiei de Științe din Turcia și expert în cutremur, prof. dr. Naci Görür a declarat că acest cutremur s-a produs în zona faliei de la sud de Marmaris și Orhaniye. „Zona de sud a Mării Egee  a fost activă de multă vreme din cauza arcului Hellenic-Cybris și a faliei de transformare Plini-Strabo”, a postat acesta pe o rețea de socializare.

În urmă cu două zile, un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs între Marea Egee și Marea Mediterană, în largul coastei Datça, la ora 16.55, fiind resimțit la Bodrum și în orașele de pe coasta Mediteranei.

De asemenea, în data de 27 iunie 2024, tot în Marea Egee a mai avut loc un cutremur de mică adâncime, cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter. Cu acel prilej, reputatul seismolog turc, prof. dr. Naci Görür, atrăgea atenția că mișcările acestor falii amplifică tensiunea în Marea Marmara, acolo unde seismologii de pretutindeni avertizează că ar putea avea loc în curând un cutremur de mari proporții.


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un comentariu la „Cutremurele recente din jurul districtului Marmaris și avertismentele unui reputat seismolog turc

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.