Linia de metrou inaugurată recent la Istanbul, care leagă Aeroportul Istanbul de districtul Kağıthane, are o lungime de 34 de kilometri și o capacitate zilnică de 800.000 de pasageri. Până în iunie 2024, urmează a fi finalizat încă un tronson de 3,5 kilometri ajungând pe această magistrală la un total la 37,5 kilometri, conform declarației ministrului Transporturilor și Infrastructurii Adil Karaismailoğlu, la postul NTV.

Cât costă un bilet de metrou de la Aeroportul Istanbul?

Tariful unui bilet de metrou de la Aeroportul Istanbul va fi același ca pe celelalte linii, în funcție de lungime. Distanța scurtă va fi de 9,90 TL, iar de la Aeroportul va fi de 12 TL. De asemenea, studenții vor plăti jumătate din această taxă. Se poate plăti cu Istanbulkart, Türkiyekart și cu carduri de credit, turnichetele fiind realizate în consecință.

Pe această linie sunt 9 staţii care trec prin districtele Kağıthane, Eyüpsultan şi Arnavutköy și leagă Aeroportul Istanbul de de Göktürk în 12 minute, de Kağıthane în 24 de minute, iar de aici sunt alte legături de transport în comun, astfel că de la Aeroport se ajunge în 41 de minute în Taksim și în 45 de minute în Esenler.

Conform declarațiilor ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Adil Karaismailoğlu, pe această linie vor funcționa cele mai rapide vehicule de metrou din Turcia, cu o viteză de 120 km/h. Pe această linie, e un traseu pe care se poate merge până la 120 km/h, iar viteza medie va fi de 90 km/h. Viteza maximă la celelalte linii de metrou este de 80 km/h, dar adesea variază între 40-50 km/h.

Cel mai adânc punct al liniei de metrou se află la 72 de metri și întreaga linie beneficiază de o nouă tehnologie pentru siguranța la incendiu.

Un comentariu la „Cel mai rapid metrou din Turcia, linia Aeroportul Istanbul – Kağıthane

Comentariile sunt închise.