Conform reglementărilor în vigoare, pentru a putea intra pe teritoriul Republicii Turcia, cetăţenii români trebuie să dețină unul dintre următoarele documente de călătorie româneşti: carte de identitate, paşaport simplu, paşaport simplu electronic, paşaport temporar, paşaport diplomatic, paşaport diplomatic electronic, paşaport de serviciu sau paşaport de serviciu electronic.
De partea cealaltă, cetăţenii turci care au paşapoarte obişnuite trebuie să obţină o viză adecvată scopului lor de călătorie pentru a călători în România, iar cei care au pașapoarte speciale, de serviciu și diplomatice sunt scutiți de viză pentru România, în cazul călătoriilor turistice până la 90 de zile.
Cum intri cu cartea de identitate în Turcia?
Din data de 21 mai 2024 se permite intrarea în Turcia cu cartea de identitate românească valabilă.
Ministerul Afacerilor Externe din România anunță pe site-ul său că, potrivit deciziei unilaterale adoptate de autoritățile turce, cetățenii români pot călători în Republica Turcia în baza cărții de identitate. Astfel, în baza acestui document, cetățenii români vor putea tranzita sau staționa pe teritoriul turc 90 de zile în oricare 180 zile.
La fiecare intrare în Republica Turcia, la punctul de frontieră, cetățeanul român care va alege să intre în baza cărții de identitate va primi din partea polițistului turc de frontieră un formular, în care se va menționa data intrării, numele, prenumele, cetățenia și sexul persoanei și se va pune ștampila cu data intrării. Acest formulrl va trebui prezentat la orice control de rutină polițienesc, dar și la ieșirea din Republica Turcia.
Atenție, la formularul vamal!
Conform informațiilor oficiale, măsura intrării în Turcia cu cartea de identitate se aplică doar pentru călătoriile în scop turistic. În cazul utilizării cărții de identitate românești, se recomandă ca intrarea/ieșirea (de) pe teritoriul Turciei să se facă în baza aceluiași formular (pe care se pune ștampila aferentă), eliberat de poliția turcă de frontieră, în vederea eficientizării procesului de intrare/ieșire din această țară.
Ministerul Afacerilor Externe din România recomandă ca cetățenii români să acorde atenţie la efectuarea controalelor de frontieră/vamale şi să se asigure că formularul vamal aferent cărții de identitate este completat corespunzător și păstrat până la ieșirea din Turcia, respectiv că s-a aplicat ştampila de intrare în Turcia pe formularul de carte de identitate / paşaport.
„În cazul șoferilor care desfășoară activități în scop comercial (ex. șoferi de tir, autocar, autobuz, microbuz etc), este necesară în continuare deținerea unei vize pentru comerț și prezentarea unui pașaport românesc, alături de documentația specifică necesară (mai ales în cazul șoferilor ce vor tranzita Republica Turcia către un stat terț)”, arată Ministerul Afacerilor Externe din România.
Care sunt țările ai căror cetățeni pot intra în Turcia doar cu cartea de identitate
Prin decizia autorităților turce de a permite accesul cetățenilor români pe teritoriul Turciei doar cu cartea de identitate, a crescut la 20 numărul țărilor care beneficiază de această decizie. Acestea sunt:
- Germania
- Belgia
- Franța
- Georgia
- Olanda
- Spania
- Elveția
- Italia
- Republica Turcă a Ciprului de Nord
- Liechtenstein
- Malta
- Portugalia
- Ucraina
- Grecia
- Polonia
- Bulgaria
- Ungaria
- Moldova
- Azerbaidjan
- România
De asemenea, Turcia permite accesul pe teritoriul său a cetățenilor unor țări, cu pașapoarte și cărți de identitate expirate. Aceste țări sunt:
- Germania – Pașaport care are și-a pierdut valabilitatea în ultimul 1 (un) an. Carte de identitate care și-a pierdut valabilitatea în ultimul (un) an.
- Belgia – Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Franța – Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Spania-Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Elveția – Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Luxemburg – Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Portugalia – Pașaport care și-a pierdut valabilitatea în ultimii 5 (cinci) ani.
- Bulgaria – Pașaport obișnuit.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.