Ziua de 6 octombrie 1923 este Ziua Eliberării Istanbulului. Soldații Armatei Naționale au intrat în Istanbul, mai exact Corpul 3 de armată, sub comanda lui Şükrü Naili Pașa și astfel ocupaţia s-a încheiat oficial.
În 24 iulie 1923, după Tratatul de pace de la Lausanne, forțele Antantei au început să părăsească Istanbulul. Ultima unitate a Antantei a părăsit metropola salutând drapelul turc cu o ceremonie ținută în fața Palatului Dolmabahçe la 4 octombrie 1923.
Ocupația a durat 4 ani, 10 luni și 23 de zile.
Ce a însemnat ocupația Istanbulului
După primul război mondial, în baza Armistițiului de la Mudros semnat la 30 octombrie 1918, flotele aliate au intrat în Istanbul în data de 13 noiembrie 1918, însă a devenit ocupație oficială în data de 16 martie 1920.
După ce armata turcă a intrat în Izmir, al 5-lea corp de cavalerie sub comanda lui Fahrettin Pașa a început să avanseze spre zona neutră sub controlul Puterilor Antantei. Trupele franceze și italiene s-au retras, însă trupele britanice au preluat poziții defensive la ordinele generalului Harrington. În scurt timp, Anglia a început să caute modalități de acord cu guvernul Ankara, însă acesta a cerut controlul strâmtorilor la Istanbul și Çanakkale. Premierul britanic, Lloyd George, a refuzat aceste cereri, dar generalul Harrington a dat ordinul să nu se deschidă focul. Trupele turcești au intrat în zona neutră fără să întâmpine rezistență britanică și au început să avanseze spre Dardanele.
„Ei pleacă, așa cum au venit”
Mustafa Kemal i-a trimis un mesaj generalului Harrington, ordonându-i să fie gata să evacueze Istanbulul, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că armata turcă, sub comanda lui Șükrü Naili Pașa, a intrat în Istanbul în data de 6 octombrie 1923.
În momentul în care Mustafa Kemal Atatürk a văzut navele militare străine părăsind Turcia a spus: „Ei pleacă, așa cum au venit.”
Istanbul, înainte și după eliberare
Într-un editorial publicat azi în „Sozcu”, cunoscutul jurnalist turc Yilmaz Ozdil spune că înainte de eliberare Istanbulul avea o populație de 806.000 persoane și în jur de 100.000 de case, majoritatea din lemn. Zona cea mai populată de locuitori era Şişli, cartierul Mecidiyeköy era un sat, iar Etiler era doar un vârf de munte.