Un nou raport publicat de Eurostat, biroul oficial de statistică al Uniunii Europene, arată o realitate pe care mulți o ignoră: există o Europă care muncește enorm și o Europă care muncește inteligent. Și cele două nu se suprapun deloc.

Datele acoperă angajații cu normă întreagă și parțială din grupa de vârstă 20-64 de ani și măsoară orele efectiv lucrate la locul de muncă principal. Concluzia e clară și puțin incomodă.

Turcii muncesc 42,4 ore pe săptămână

În clasamentul european, Turcia e pe primul loc — cu 42,4 ore pe săptămână, urmată de Bosnia-Herțegovina cu 40,9 ore și Serbia cu 40,6 ore. Sunt singurele trei țări din întregul continent unde media depășește 40 de ore săptămânal, adică mai mult de 8 ore pe zi într-o săptămână de lucru standard de 5 zile.

România nu e departe — 38,2 ore pe săptămână, în compania Poloniei (38,7 ore) și Bulgariei (38,7 ore). Estul și Balcanii muncesc mai mult. Vestul — mai puțin.

La capătul celălalt al clasamentului: Olanda, cu 31,9 ore. Adică aproape o zi de muncă în minus față de un român, în fiecare săptămână. Urmează Germania și țările nordice — Norvegia, Danemarca — toate la 33,9 ore. Austria la 34 ore, Belgia la 34,3 ore, Finlanda la 34,7 ore.

Franța, adesea criticată în presa internațională pentru „lene” și săptămâna de 35 de ore, ajunge de fapt la 35,6 ore în practică. Germania, cea mai mare economie a Europei, lucrează cu 1,7 ore mai puțin pe săptămână decât francezii.

Diferențele pe sectoare

Raportul analizează și diferențele pe sectoare. Cei mai „harnici” sunt agricultorii și pescarii — 42 de ore săptămânal în medie la nivelul UE. Urmați de manageri cu 40,6 ore și militari cu 39,4 ore. La polul opus, muncitorii necalificați lucrează în medie 31,8 ore, iar angajații din birouri și servicii între 34 și 34,5 ore.

Există o corelație pe care datele o sugerează fără s-o numească direct: țările care muncesc cel mai mult sunt, în general, și cele mai puțin plătite și mai puțin productive pe oră. Olanda, Germania și țările nordice — care muncesc cel mai puțin — au printre cele mai ridicate salarii, cele mai bune sisteme de sănătate și cele mai mari niveluri de bunăstare din lume.

Nu e o coincidență. E un model.

A munci 42 de ore pe săptămână și a prezenta asta ca performanță națională înseamnă a confunda efortul cu rezultatul. Un muncitor olandez produce în 32 de ore mai multă valoare decât un muncitor din Balcani în 42 — nu pentru că e mai deștept, ci pentru că are unelte mai bune, infrastructură mai solidă, un sistem care îl susține.

Întrebarea reală nu e „cât muncim?” — ci „ce obținem pentru munca asta?”

Sursa foto: Pexels