8 Martie, „Ziua internațională a femeii”, însă în Turcia simbolistica zilei se împarte pe de o parte între linia trasată de fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, cel care a crezut în egalitatea femeilor și bărbaților și, pe de altă parte, în zilele noastre de numărul incredibil de mare al victimelor violenței domestice.
Violența conjugală este un subiect extrem de dramatic și îngrijorător în Turcia, în fața căruia autoritățile par a fi copleșite. Jurnalele de știri și rețelele de socializare ne arată zilnic că principiul egalității este mai puțin respectat și că asistăm prea des la situații în care femeile sunt nevalorizate, supuse violenței domestice, sau chiar ucise.
Atatürk, omul care a modernizat Turcia
„O societate, o naţiune, este alcătuită din două feluri de oameni: bărbaţi şi femei. Este posibil ca jumătatea unei societăţi să fie legată cu lanţuri de sol, iar cealaltă jumătate să fie ridicată la cer?” (Mustafa Kemal Atatürk)
„Tot ceea ce vedem în lume este lucrarea creatoare a femeilor.” (Mustafa Kemal Atatürk)
Să nu uităm că modernizarea Turciei i se datorează lui Mustafa Kemal Atatürk, care din 1925 a schimbat îmbrăcămintea femeilor, astfel că acestea au adoptat rochiile, se mergea pe stradă fără voal și feregea (se purta o năframă pe cap sau se coafau), se permitea să se poarte umerii și brațele goale, aveau voie să danseze cu bărbați străini, divorțul putea fi cerut și de femei, puteau primi dreptul la muncă, la învățătură (el a dat ordin ca bărbații și femeile sub 42 de ani să învețe să scrie din nou), iar poligamia a fost desființată.
Femeile din Turcia au votat înaintea femeilor din multe alte țări
Printr-o decizie a „părintelui Turciei”, Mustafa Kemal Atatürk, Turcia a dat drept de vot femeilor în anul 1934, iar decizia aceasta a venit înaintea multor altor țări. Dreptul de a vota și de a fi alese este momentul în care femeile din Turcia au devenit egale cu bărbații.
Primul stat din lume care a introdus votul universal a fost Noua Zeelandă, în anul 1893, iar în Europa, votul femeilor a fost introdus în Marele Ducat al Finlandei în anul 1907, după care au urmat Norvegia în 1913, Danemarca în 1915 și Uniunea Sovietică în 1917.
Tot în 1917 femeile din Canada primesc drept de vot, în Marea Britanie reprezentarea Legii Poporului din 1918 a făcut posibil votul femeilor, apoi au primit acest drept femeile din Germania, Polonia, Austria, Olanda și America în anul 1920.
În 1931, Ecuadorul a fost prima țară din America de Sud care a acordat femeilor dreptul sufragiului.
Spania a acordat femeilor dreptul de vot în 1933, România în 1938, Franța în 1944, Japonia în 1945, Italia în 1946, India în 1947, Grecia în 1952, Elveția in 1971, Portugalia în 1976. Pakistanul a adoptat votul universal în anul 1947, iar Bangladesh, Oman, Qatar au acordat votul femeilor în ultimele trei decenii ale secolului XX. În Arabia Saudită, femeile au drept de vot din anul 2015.
Istoria dreptului femeilor de a vota în România
Accesul în viaţa politică a femeilor din România nu ar fi fost posibil fără contribuţia reprezentantelor mişcării feministe. Încă de la finalul anilor 1800, mai multe voci feministe militau pentru drepturile femeilor. În 1896, Adela Xenopol pleda pentru statutul de cetăţean al femeilor şi pentru participarea femeilor la viaţa politică şi de stat, iar între 1918 şi 1923, activităţile mişcării feministe în România s-au intensificat, comparativ cu perioada dinaintea Primului Război Mondial.
Scriitoarea Calypso Botez a fost una dintre militantele pentru drepturile femeilor din Romania și a fost cea care a pus bazele „Asociaţiei pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române”.
Constituţia din 1923
În 1921, s-a constituit la Bucureşti, Consiliul Naţional al Femeilor Române, care reunea organizaţiile feministe din România. Calypso Botez a fost preşedinta Comitetului Executiv, din care mai făceau parte Alexandrina Cantacuzino, Ella Negruzzi, Eugenia de Reuss-Ianculescu.
Drepturile politice ale femeilor au fost stipulate, pentru prima dată, în Constituţia din 1923 care prevedea că „legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”.
,,Toți românii sunt egali în fața legii, zice articolul 1 din Constituția românească. Dumneavoastră știti că românca e în afara de lege împotriva acestui articol”, afirma Calypso Botez.
Legea electorală din 1926
Legea electorală adoptată în anul 1926 nu clarifica dreptul femeilor de a alege şi le interzicea dreptul de a fi alese în Parlament. Legea electorală dădea drept de vot numai celor care știau carte, de la vârsta de 30 de ani şi cum cele mai multe femei nu beneficiau de educaţie, drept la vot aveau un număr foarte mic de doamne din înalta societate.
Drept de vot din 1938
Pentru prima dată în istoria României femeile primeau drept de vot deplin de abia în 1938, drept stipulat în Constituţie, dar imediat după instaurarea dictaturii carliste, punerea în practică a dreptului la vot câştigat de feministe a devenit imposibil de pus în practică.
Din 1946, regimul comunist a acordat femeilor drepturi electorale. Prima Constituţie comunistă prevedea: ”Toţi cetăţenii, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie, grad de cultură, profesiune, inclusiv militarii, magistraţii şi funcţionarii publici, au dreptul să aleagă şi să fie aleşi în toate organele Statului. Dreptul de a alege îl au toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi aleşi, cei care au împlinit vârsta de 23 ani”.
Acelaşi document stabilea faptul că femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile.
Istoricul zilei de 8 Martie
ONU a început să celebreze ziua de 8 martie în anul 1975, sub titlul de Ziua Femeii, iar în anul 1977, Adunarea Generală proclama, printr-o rezoluție, Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pacea Internațională.