vaccin chinezesc Turcia

Sinovac, producătorul chinez al vaccinului anti-Covid CoronaVac, a acordat Turciei o licență pentru fabricația acestui vaccin.

CEO-ul companiei, Yin Weidong, a declarat că Turcia se numără printre cele 5 țări cărora li s-a acordat o licență de producție pentru vaccin, aflându-se astfel alături de  Indonezia, Brazilia, Malaezia și Egiptul, potrivit Bloomberg, citat de Hurriyet Daily News.

Yin Weidong a declarat că până acum compania sa a furnizat vaccinuri suficiente pentru a vaccina 20% din populație în Turcia, Brazilia și Indonezia, dar cum acest lucru e insuficient, a fost nevoie să înceapă un proces de acordare a licențelor pentru producția de vaccin anti-Covid în acele țări.

„Pe măsură ce virusul continuă să se răspândească, trebuie să ne extindem oferta [vaccinul], ceea ce este într-adevăr o provocare uriașă”, a remarcat Yin.

Turcia a comandat 100 de milioane de doze de vaccin de la Sinovac, deși autoritățile au recunoscut că transportul a întâmpinat obstacole, în aceeași situație fiind mai multe țări care se luptă pentru accesul la cantități mari de vaccin.

Între timp, un avion care transporta un alt lot de vaccin produs de Sinovac, e vorba de vaccinul CoronaVac, a aterizat pe 12 mai în capitala Ankara, potrivit Ministerului Sănătății.

Peste 14,7 milioane de persoane au primit primele doze, în timp ce a doua doză a fost administrată peste 10,6 milioane de persoane.

Ce vaccinuri folosește Turcia

Până în prezent, Turcia folosește vaccinul Sinovac și BioNTech, urmând ca primele livrări de vaccin Sputnik V să ajungă în țară luna aceasta.

De altfel, recent Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că a început procesul de pre-evaluare pentru vaccinul chinezesc Sinovac, care este utilizat în țări precum Turcia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Brazilia, Thailanda și Mexic.

Deoarece Turcia și Ungaria folosesc vaccinul Sinovac își vor recunoaște reciproc certificatele de vaccinare pentru o călătorie sigură în străinătate, a declarat deja ministrul de externe al Ungariei în data de 10 mai. Acest certificat de vaccinare va permite cetățenilor să călătorească între Turcia și Ungaria fără un test PCR negativ. De asemenea, Turcia și Serbia intenționează să ridice restricțiile de călătorie prin recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccin COVID-19.