Turcia a declarat o perioadă de 3 zile de doliu național, pentru sutele de civili uciși în atacurile aeriene israeliene la un spital din Fâșia Gaza, demers în care s-a alăturat altor state musulmane precum Egipt și Liban. Potrivit unui reporter al agenției turce de presă Anadolu, mii de palestinieni se aflau în spital când clădirea a fost bombardată.
Turcia prezintă un model de garanție pentru conflictul în curs dintre Israel și Palestina țărilor cu care se află în discuții, pentru a calma tensiunile, declara luni ministrul de externe Hakan Fidan.
Israelul a prezentat dovezi de implicare a Hamas în atacul de la spital
Deși imediat după atac organizația Hamas a anunțat că Israelul ar fi autorul atacului, primul ministru al Israelului, Beniamin Netanyahu a negat responsabilitatea pentru raidul aerian, acuzând Jihadul Islamic.
În cursul zilei de azi un purtător de cuvânt al armatei israeliene a adus dovezi de neimplicare a Israelului, completate de o înregistrare audio între două persoane care vorbeau în limba arabă despre detalii legate de acest atac sângeros, descris de organizația Human Rights Watch ca fiind o „crimă de război”.
Pe fondul acestor tensiuni, autoritățile israeliene au ridicat nivelul de alertă pentru Turcia la 4 și le-au cerut tuturor israelienilor aflați în Turcia să plece cât mai curând posibil.
Pe de altă parte, presa turcă arată că posibilitatea ca spitalul din Gaza, care a ucis 471 de persoane, să fi fost lovit de o bombă MK-84 devine mai puternică. Expert în tehnologii de apărare, dr. Arif Emre Örün a oferit informații corespondentului Anadolu Agency, pe baza datelor tehnice și a imaginilor.
Örün, care lucrează în domeniul ingineriei sistemelor de apărare aeriană, a spus că atacurile Israelului asupra Gaza au vizat mai degrabă distrugerea totală decât o operațiune directă și, din acest motiv, au fost preferate bombele din seria MK care ar provoca cele mai multe daune simultan.
„Există multe indicii că au fost folosite bombe cu fosfor. În plus, se estimează că sunt folosite și bombe de generație veche și muniție care expiră”, a spus. Subliniind că nu există sisteme de apărare aeriană aparținând Hamas în Gaza, Örün a explicat că Israelul se concentrează pe muniția din seria MK datorită tacticilor sale de război distructive.
La 11 zile de la conflictul cu grupul palestinian Hamas, bombardamentul și blocada Israelului asupra Fâșiei Gaza a continuat, cu peste 1 milion de persoane strămutate – aproape jumătate din populația totală a Gazei, potrivit ONU.
Valuri de proteste în Turcia
După atacul de seara trecută asupra spitalului Spitalului Baptist Al-Ahli din Gaza în urma căruia și-au pierdut viața aproximativ 500 de persoane, în Turcia au început să se înmulțească reacțiile de condamnare a acestui atac, atât din partea oficialităților, cât și din partea cetățenilor de rând, inclusiv pe rețelele de socializare.
Mai mult, seara trecută la scurt timp după atacul în care au murit aproximativ 500 de persoane, mii de cetățeni turci au ieșit pe străzile marilor orașe (Istanbul, Ankara, Bursa, Adana, Diyarbakır, Malatya și Izmir) cu steaguri palestiniene în mână, scandând sloganuri pro-Palestina.
Astăzi, după rugăciunea de la amiază, în moscheile din toată Turcia a fost săvârșită o rugăciune funerară pentru cei care și-au pierdut viața în atacul Israelului asupra Spitalului Baptist Al-Ahli din Gaza, dar și rugăciuni pentru poporul palestinian.
Istanbul
În faţa Consulatului General al Israelului din Istanbul, protestatarii au ars steagul israelian, iar câțiva au încercat să treacă peste barierele de securitate din jurul consulatului, motiv pentru care forțele de securitate au folosit gaz lacirmogen pentru a dispersa mulțimea.
Guvernatorul provinciei Istanbul a anunțat că la protestele de seara trecută de la Consulatului General al Israelului o persoană a murit, iar 5 au fost arestate. În declarația scrisă, se arată că o persoană a făcut infarct în timpul protestelor și a murit, iar 5 persoane care au provocat scandal în timpul evenimentelor au fost reținute. De asemenea, au fost rănite 63 de persoane, din care 43 de polițiști.
Ankara
Și la Ankara, reprezentanții unor ONG-uri și ale unor partide politice cu profil islamic au protestat în fața reședinței Ambasadei Israelului, salutand Hamasul și îndemnând la continuarea rezistenței în fața Israelului.
Comunitatea evreiască din Turcia a emis azi o declarație, denunțând atacul Israelului la un spital din Gaza. „Condamnăm ferm țintirea, uciderea unor civili nevinovați, în special în spitale, școli, case de bătrâni sau locuri similare, indiferent de circumstanțe”, se arată în declarația publicată pe contul oficial al comunității de pe site-ul de socializare X. „Susținem eforturile statului nostru încă din prima zi pentru restabilirea imediată a calmului și pentru o pace permanentă”, se arată în declarația comunității evreiești din Turcia.
Declarație comună a partidelor politice din Turcia care condamnă Israelul
Într-o act de o rară de unitate, toate partidele politice din parlamentul turc au emis o declarație comună în care condamnă ferm „crima împotriva umanității” a Israelului după atacul asupra spitalului din Gaza și cer și celorlalte legislaturi din întreaga lume să adopte o poziție similară.
Principalul lider al opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, nu a avut decât remarci dure pentru atacul spitalului, catalogându-l drept „crimă împotriva umanității”
„Israelul a comis o crimă împotriva umanității. Asta se numește crimă și masacru. O condamn”, a scris liderul Partidului Popular Republican (CHP) pe platforma X, în timp ce oficialii partidului său au spus: „Cei care rămân tăcuți în fața acestui atac împărtășesc la fel de multă vină ca și autorii lui”.
Președintele IYI Parti, Meral Akșener, îl compară pe Netanyahu cu Adolf Hitler
Cea mai dură acuzație a venit din partea președintelui Partidului Bun (IYI Parti), Meral Akşener, care l-a comparat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu Adolf Hitler.
„Nu mai este nimic de spus despre criminalul Netanyahu. El este Hitler al secolului al XXI-lea, rușinea unui popor care a trăit Holocaustul”, a declarat miercuri Meral Akşener, la ședința parlamentară a partidului său. Condamnând Israelul pentru că „s-a aplecat suficient de jos pentru a ținti civili și a bombarda spitalele”, ea a numit atacurile sale „terorism clar pentru că niciun alt stat nu bombardează spitalele”. Meral Akşener a amintit de atacurile naziste asupra caselor, magazinelor şi sinagogilor evreieşti din 1938 din Germania şi a spus că atacurile aeriene de marţi seara în Gaza au fost „o umbră a ceea ce s-a întâmplat în acel noiembrie rece” şi a îndemnat oamenii din întreaga lume să nu tacă „faţă de această barbarie”.
Un alt președinte de partid al opoziției din Turcia, Ali Babacan, de la Partidul Democrație și Progres (DEVA), apropiat la un moment dat de structurile americane în înaltele funcții ocupate în gurvernul Turciei de-a lungul anilor, l-a vizitat personal pe ambasadorul palestinian la Ankara, Faed Mustafa, pentru a-și transmite condoleanțe. Descriind evenimentele din Gaza drept „un masacru”, Babacan a declarat că eforturile comunității internaționale „lipsesc în facilitarea încetării focului sau a ajutorului umanitar”.
Ce spune Erdoğan despre atacul asupra spitalului din Gaza?
Într-o declarație făcută la scurt timp după atacul de seara trecută, președintele Recep Tayyip Erdoğan arată că „lovirea unui spital este cel mai recent exemplu de atacuri ale Israelului este lipsit de cele mai elementare valori umane” deoarece au fost loviți civili și că „este inevitabil ca cineva care atacă zonele, spitalele și școlile să fie tras la răspundere în fața dreptului internațional”.
În cursul zilei de astăzi, pentru a stabili pacea în conflictul Israel-Hamas, președintele Turciei a purtat discuții cu președintele iranian, Ibrahim Reisi, cu prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis și cu președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva.
Discuții președintele Erdoğan vs. președintele iranian, Ebrahim Raisi
În conversația telefonică a președintelui Turciei cu președintele iranian Ibrahim Reisi de zilele trecute, s-a discutat despre conflictul dintre Israel și Palestina, creșterea tensiunii în regiune și pașii care trebuie întreprinși pentru a găsi o soluție.
Președintele Erdoğan a declarat că încheierea conflictelor cât mai curând posibil este importantă pentru pacea regională și mondială, că Turcia depune eforturi intense pentru a furniza ajutor umanitar Gaza, că ar trebui evitate măsurile care cresc tensiunea și că la o soluție permanentă vor conduce doar pașii concreți în problema Israel-Palestina.
Discuții președintele Erdoğan vs. premierul britanic Rishi Sunak
În convorbirea telefonică cu premierul britanic Rishi Sunak, președintele Erdoğan a discutat despre starea actuală a conflictului israelo-palestinian, politicile care ar trebui urmate pentru instaurarea păcii în regiune și măsuri urgente pentru soluționarea crizei umanitare severe.
În timpul întâlnirii, președintele Erdogan a spus că comunitatea internațională, în special țările occidentale, ar trebui să ia măsuri efective împotriva încălcărilor drepturilor omului în Gaza și că este important să ne amintim de promisiunile încălcate față de Palestina de-a lungul anilor, care au adâncit criza.
Discuții președintele Erdoğan vs. prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis
În conversația telefonică cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, s-au făcut schimb de opinii cu privire la multe evoluții îngrijorătoare, inclusiv conflictele dintre Israel și Palestina și încălcările drepturilor omului în regiune.
Președintele Erdoğan i-a declarat lui Mitsotakis că Turcia a depus toate eforturile pentru a pune capăt acestui proces conflictual, care ar putea avea consecințe extrem de negative la scară regională și globală și va continua să facă acest lucru.
Declarând că țările din regiune ar trebui să depună eforturi pentru a opri conflictele și încălcările drepturilor omului, precum și pentru a menține pacea și a transmite lumii un mesaj în această direcție, Erdoğan a spus că ar fi corect să ia măsuri cât mai curând posibil pentru a reduce reacțiile, nu a le amolifica.
Discuții președintele Erdoğan vs. președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva
În cadrul discuțiilor purtate cu președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, președintele Turciei a invitate întreaga comunitate internațională să ia măsuri „pentru a opri această brutalitate, care nu are nicio paralelă în istorie”. Cei doi președinți au discutat despre conflictele din ce în ce mai violente dintre Israel și Palestina și ce trebuie făcut pentru a asigura calmul în regiune. În cadrul întâlnirii, președintele Erdoğan a declarat că nicio țară nu ar trebui să pună combustibil în foc și că toată lumea ar trebui să ia măsuri concrete în ceea ce privește ajutorul umanitar.
Ce alte reacții au apărut?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a condamnat „ferm” atacul aerian israelian asupra spitalului, prin declarația lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Solicităm protecția imediată a civililor și asistența medicală și ca ordinele de evacuare să fie anulate”, a postat Tedros pe platforma X.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declat că țintirea infrastructurii civile din Gaza încalcă legea internațională. „Se pare că a fost confirmat și un atac împotriva unei infrastructuri civile, care nu este în conformitate cu dreptul internațional”, a spus Michel după o videoconferință a liderilor UE.
În Canada, premierul Justin Trudeau a numit știrile din Gaza ca fiind „devastatoare”, adăugând: „Legile internaționale privind drepturile omului trebuie respectate în orice moment”.
Reacția Iranului
Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a condamnat atacul devastator de marți asupra Spitalului Baptist din Fâșia Gaza, avertizând că flăcările acestuia vor „înghiți în curând” Israelul. Într-o declarație postată pe rețeaua de socializare X marți seara, Raisi a spus că „flăcările bombelor americano-israeliene” aruncate asupra spitalului din Gaza îi vor „înghiți în curând pe sioniști”.
Ajutor medical din Turcia către palestinienii din Gaza
Ministrul Sănătății din Turcia, Fahrettin Koca, a declarat că Turcia a luat măsuri pentru ca să poată oferi servicii de sănătate în Gaza, astfel ca vor fi trimise în regiune nave spital, sau vor fi înființate spitale de campanie în Gaza sau în punctele apropiate de Poarta de Frontieră Rafah, pentru a oferi servicii de sănătate palestinienilor din zonă.
Lumea musulmană fierbe
De ziua „furiei musulmane”, miercuri, au avut loc mitinguri în Liban, Iordania, Libia, Yemen, Tunisia, Turcia, Maroc, Iran și Cisiordania ocupată de Israel.
Chiar și în Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bahrain, care au stabilit legături cu Israelul în cadrul „Acordurilor Avraam” din 2020, au condamnat atacul „israelian” care a avut loc în timp ce Israelul asedia Gaza. „Emiratele Arabe Unite condamnă cu fermitate atacul israelian… care a dus la moartea și rănirea a sute de oameni”, a declarat agenția oficială de știri WAM a Emiratelor Arabe Unite miercuri dimineața.
Ministerul de Externe din Bahrain „a exprimat condamnarea Regatului Bahrain și denunțarea fermă a bombardamentelor israeliene”, a declarat agenția de știri din Bahrain.
Maroc a dat vina pe Israel pentru atac, la fel ca și Egiptul, care a devenit prima țară arabă care a normalizat relațiile în 1979. Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a condamnat în cei mai fermi termeni „bombardamentul israelian” asupra spitalului Ahli Arab, care a dus la „moartea a sute de victime nevinovate” în rândul cetățenilor palestinieni din Gaza. El a numit bombardamentul deliberat o „încălcare clară a dreptului internațional”.
Arabia Saudită, care a încheiat discuțiile cu privire la potențialele legături cu Israelul de la izbucnirea violenței, a numit explozia o „crimă odioasă comisă de forțele de ocupație israeliene”.
În timpul unei conferințe de presă la Beirut, miercuri, rezistența palestiniană Hamas le-a cerut palestinienilor „să se ridice împotriva inamicului sionist” și a solicitat proteste la nivel regional vineri și sâmbătă, cerând „expulzarea ambasadorilor entității sioniste din toate capitalele arabe și islamice”.
Iordania a spus că Israelul „poartă responsabilitatea pentru acest incident grav”, în timp ce Qatarul a criticat „masacrul brutal”. Ministerul de Externe al Qatar a emis o declarație, condamnând ferm atacul aerian israelian. „Extinderea atacurilor israeliene asupra Fâșiei Gaza care include spitale, școli și alte centre de populație este o escaladare periculoasă”, se arată în comunicat.
Mișcarea Hezbollah a cerut o „zi de furie”
Mișcarea Hezbollah din Liban, susținută de Iran, a cerut o „zi de furie” împotriva Israelului în urma atacului, în timp ce mii de oameni s-au adunat peste noapte la sediile ambasadelor Israelului din mai multe țări.
Libanul s-a alăturat altor state arabe în declararea unei zile de doliu național.
În Tunisia, mii de oameni s-au adunat în fața ambasadei Franței cerând expulzarea ambasadorilor francez și american, în semn de protest față de sprijinul guvernelor lor pentru Israel.
Irakul a cerut o „rezoluție imediată și urgentă” de la ONU, pentru a opri atacul Israelului în Gaza, în timp ce sute de oameni au protestat în capitala Bagdad.
Algeria a catalogat greva drept un „act barbar” efectuat de „forțele de ocupație”.
În Libia, guvernul a numit greva spitalului o „crimă disprețuitoare.
Pakistanul a cerut marți „încheierea imediată” a „impunității cu care autoritățile israeliene au operat în ultimele zile”. „Atacarea unui spital, unde civilii căutau adăpost și tratament de urgență este inuman”, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat. „Țintirea fără discernământ a populației și a instalațiilor civile este o încălcare gravă a dreptului internațional și constituie crime de război”, se arată în comunicat.
În SUA, la Washington, sute de oameni s-au adunat în fața Casei Albe pentru a protesta împotriva atacurilor Israelului în Gaza. Manifestanții, organizați de Mișcarea Tineretului Palestinian, s-au adunat la Lafayette Park pentru a „protesta astăzi împotriva masacrelor din Gaza”, potrivit organizatorilor. Protestatarii purtau pancarte pe care scria: „Încheierea holocaustului palestinian”, „Opriți finanțarea curățării etnice” și „Netanyahu este un criminal de război”.
Vizita președintelui SUA în Israel
Președintele SUA, Joe Biden, efectuează o vizită în Israel, prilej cu care i-a spus premierului Benjamin Netanyahu că atrocitățile comise de teroriștii Hamas în timpul atacului din Israel fac ca gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS)n „să parăoarecum mai rațională”, conform presei americane. Joe Biden a subliniat că Israelul are dreptul să se apere și că „trebuie să ținem cont și de faptul că un Hamas nu reprezintă întregul popor palestinian și că nu i-a adus decât suferință”.
Netanyahu, la rândul său, i-a mulțumit lui Biden pentru vizita sa, menționând: „Vizita dumneavoastră aici este prima vizită a unui președinte american în Israel în timp de război”.
Israelul a jurat să elimine Hamas, gruparea islamistă care controlează Gaza, ca răspuns la atacurile teroriste din 7 octombrie care au ucis 1.400 de persoane.
SUA au respins apelul ONU pentru o „pauză a ostilităților” între Israel și Hamas
Statele Unite au respins o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) care ceruse o „pauză” în conflictul dintre Israel și Hamas pentru a oferi ajutor umanitar Fâșiei Gaza, anunță presa turcă. În cadrul întâlnirii, au fost exprimate 12 voturi „da”, 2 „abțineri” (Rusia și Regatul Unit) și 1 „nu” (SUA).
În tot acest timp, bombele israeliene care cad asupra Gaza nu se opresc.
Fâșia Gaza se confruntă cu cele mai întunecate zile. 1,1 milioane de locuitori din Gaza, cărora li se întrerupe alimentarea cu electricitate și apă, sunt forțați să migreze, dar în acest timp avioanele israeliene bombardează în fiecare zi așezările civile.
Reuniunea extraordinară a Organizației pentru Cooperare Islamică (OCI)
În cadrul reuniunii extraordinare a Organizației pentru Cooperare Islamică (OCI) de la Jeddah, Arabia Saudită, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat azi referitor la propunerea de garant a Turciei, că „țările musulmane din regiune ar trebui să garanteze supraviețuirea poporului palestinian și să acționeze ca garanți ai păcii permanente”.
Fidan a subliniat că acest mecanism are potențialul de a crea o zonă de pace, securitate și stabilitate cu Palestina: „Acest lucru va fi compatibil cu protecția internațională care va fi oferită palestinienilor, despre care am convenit la Summit-ul islamic extraordinar de la Istanbul și acceptat în rezoluțiile Adunării Generale a ONU.”
„Lumea musulmană trebuie să ia decizii îndrăznețe și să le implementeze cu hotărâre, treptat, până când prinde viață un stat palestinian suveran, independent și integrat geografic, cu Ierusalimul de Est drept capitală”, spune ministrul turc de externe, citat de presa turcă.
Fidan a declarat că ceea ce s-a întâmplat în Gaza a fost o încălcare gravă a tot ce înseamnă drept internațional, de aceea condamnă „fără ezitare pierderea de vieți a cetățenilor civili”.
Declarând că Israelul a adâncit ocupația și a crescut instabilitatea pe teren, Fidan a declarat: „Provocările împotriva sfințeniei moscheei Al-Aqsa, terorismul coloniștilor în Cisiordania și Ierusalim și blocada inumană a Gazei au continuat în ciuda avertismentelor și apelurilor noastre.”
Acesta a subliniat că nimic nu poate justifica pedeapsa colectivă a mai mult de 2 milioane de oameni închiși într-un coridor îngust și a afirmat că nu există nicio scuză ca locuitorii din Gaza să rămână fără hrană, apă și electricitate.
Referindu-se la cuvintele poetului palestinian Mahmud Derviş, ministrul turc de externe a declarat: „Palestinienii sunt singura naţiune din lume care crede cu tărie că ziua de azi este mai bună decât ceea ce vor aduce zilele următoare. Mâine este întotdeauna prevestitorul unei situaţii mai rele”, a declarat Fidan, completând: „Dar de data aceasta, trebuie să schimbăm direcția istoriei”. El a declarat că Turcia crede din toată inima în obținerea unei păci istorice și de durată din criza actuală, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdoğan.
Hakan Fidan a evidențiat 5 elemente pentru ca acest lucru să se întâmple:
- „Ar trebui stabilită o încetare a focului necondiționată” și ca civilii să nu își mai piardă viața.
- „Ajutorul umanitar urgent care să ajungă în Gaza” și a menționat că Turcia a trimis deja peste 80 de tone de ajutor umanitar pe aeroportul Al-Arish și va continua să trimită mai mult.
- „Prevenirea creșterii tensiunii în sens geografic”, iar acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea, mai ales în Occident. „Într-un scenariu în care tensiunea în termeni geografici crește, ce se întâmplă în regiune nu va rămâne neapărat în regiune”, spune ministrul turc de externe.
- „Toate părțile sunt de acord că singura soluție echitabilă și durabilă la problema Palestinei este o soluție cu două state”, declară Hakan Fidan, care afirmă că prevenirea riscurilor catastrofale va necesita înțelepciune, sensibilitate și conducere și că trimiterea de nave mari de război în regiune nu are niciun scop în afară de bombardarea spitalelor de către Israel.
- „Comitetul Executiv ar trebui să dea Secretarului General autoritatea de a pregăti măsuri și planuri de acțiune pentru Israel”, a mai spus Hakan Fidan.
CITEȘTE ȘI: Istanbul: Mitinguri pro-Palestina și reacții la folosirea de către Israel a fosforului alb
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un comentariu la „Turcia declară 3 zile de doliu național pentru victimele din Gaza”