Tensiunile dintre Turcia și Grecia au reizbucnit după declarațiile dure ale ministrului grec al Apărării, Nikos Dendias, care a anunțat o nouă doctrină militară ce presupune amplasarea de rachete mobile pe insulele din Marea Egee, care ar urma să fie acoperite de sisteme de rachete mobile capabile să „închidă marea”.

Afirmând că fregatele sunt „prea scumpe și prea vulnerabile” în fața războiului modern, ministrul grec a sugerat că apărarea Greciei se va muta decisiv pe insule – exact în punctul cel mai sensibil al disputei istorice dintre cele două state.

Turcia a reacționat rapid și tranșant. Ministerul turc al Apărării a acuzat Grecia că tensionează deliberat climatul regional și a avertizat că Turcia „posedă puterea și determinarea de a elimina orice amenințare”.

În același timp, oficialii turci au reamintit că insulele din estul Mării Egee sunt, prin tratatele internaționale, obligate să rămână demilitarizate, iar militarizarea lor reprezintă o încălcare directă a dreptului internațional.

De ce Turcia acuză Grecia

Turcia subliniază că aceste măsuri „transformă insulele într-o amenințare directă la adresa Anatoliei” și încalcă esența acordurilor internaționale care au garantat stabilitatea în regiune:

• a desfășurat trupe mecanizate, blindate și artilerie grea pe insule;
• a construit baze, piste militare și depozite de muniții;
• a instalat radare militare și sisteme de rachete anti-navă;
• ignoră deliberat obligațiile asumate acum aproape un secol.

Tratatele de la Lausanne (1923) și Paris (1947) încălcate de Grecia

Turcia își bazează acuzațiile pe două documente fundamentale.

1. Tratatul de la Lausanne  (1923)

Tratatul stabilește că insulele Lesbos, Chios, Samos și Ikaria, aflate la câțiva kilometri de coasta turcă, trebuie să rămână fără baze militare și fără trupe regulare. Grecia are voie doar la forțe de poliție și jandarmerie

Mai exact, articolul 13 al tratatului prevede explicit pentru insulele situate în nord-estul Egeei — printre care odată numărate insulele majore ca Lesbos (Mytilene), Chios, Samos şi Ikaria — că Grecia nu poate construi „nicio bază navală sau fortificaţie” pe acele insule, iar orice prezenţă militară regulată este restricţionată la forţe minime: poliţie, jandarmerie sau contingente reduse de garda teritorială.

În plus, tratatul face parte din arhitectura post-Primul Război Mondial, cu scopul de a menţine un echilibru de securitate între Turcia şi Grecia, într-o zonă sensibilă pentru Ankara. Mai multe detalii AICI.

2. Tratatul de la Paris (10 februarie 1947)

Prin acest tratat, fosta posesie italiană a insulelor din sudul Egeei, cunoscute ca Dodecanezele (inclusiv insule precum Rodos, Kos, Kalymnos etc.) este cesionată Greciei.

Articolul 14, paragraful 2 al tratatului prevede că „aceste insule vor rămâne demilitarizate”. În cadrul procedurilor de predare, a fost prevăzută retragerea tuturor trupelor străine în termen de 90 de zile de la ratificare,

Turcia consideră că militarizarea insulelor – prin desfășurarea de brigăzi mecanizate, artilerie, radare, infrastructură aeriană și sisteme anti-navă – reprezintă o încălcare materială a acestor tratate. Oficialii turci argumentează că suveranitatea Greciei asupra insulelor nu este absolută, ci condiționată de menținerea lor demilitarizate, iar încălcarea acestei condiții pune în discuție legalitatea desfășurărilor de forțe.

Grecia respinge acuzațiile, susținând fie că Turcia nu este parte la Tratatul de la Paris, fie că măsurile sunt necesare pentru autoapărare în fața amenințării turce.

Cronologia militarizării Greciei în Egee: aproape un secol de dispută

• 1923–1947 –  Tratatele de la Lausanne și Paris impun demilitarizarea insulelor. Grecia menține, în general, statutul neînarmat în această perioadă.
• 1950–1974 – Începuturile încălcărilor: primele structuri defensive apar în contextul crizei cipriote. Turcia emite primele proteste diplomatice.
• 1974–1996 – Accelerarea fără precedent: după intervenția Turciei în Cipru, Grecia începe trimiterea de trupe mecanizate pe insule. Infrastructura militară – piste, depozite, fortificații – este dezvoltată masiv. Turcia consideră perioada ca fiind „punctul în care tratatele au fost abandonate”.
• 1996 – Criza Imia/Kardak: Grecia și Turcia sunt la un pas de conflict. Grecia întărește în forță insulele din proximitate.
• 2000–2020 – Modernizarea continuă: Grecia instalează sisteme anti-navă, radare avansate și artilerie modernă, Turcia acuză consolidarea „unui arc militar ofensiv” la doar câțiva kilometri de țărmul ei.
• 2020–2025: Doctrina rachetelor – apogeul militarizării. Criza maritimă din Mediterana de Est amplifică tensiunile.

În 2025, Grecia declară oficial că va „închide Marea Egee cu rachete plasate pe insule”. Pentru Turcia, acesta este cel mai grav episod de încălcare a tratatelor, considerat „o provocare strategică”.

Grecia vs. Turcia în NATO

Turcia

• aproximativ 440.000 de militari activi – a doua armată ca mărime din NATO
• industrie de apărare dezvoltată (drone Bayraktar, rachete, fregate, vehicule blindate)
• capabilități aeriene și navale superioare Greciei.
• poziție strategică: controlul Strâmtorilor și flancul sud-estic al NATO.

Grecia

• aroximativ 110.000 de militari activi.
• forțe moderne achiziționate din Occident (Rafale, F-16 Viper, fregate Belharra).
• accent pe apărarea insulelor și pe contracararea supremației navale turce.

Deși Grecia este membru NATO cu drepturi depline, rolul militar pe flancul sudic rămâne secundar comparativ cu Turcia.

Militarizarea insulelor, afirmă experții, nu schimbă acest echilibru, dar mărește riscul unei confruntări între două armate NATO.

Temeri privind destabilizarea Egeei

Turcia avertizează că amplasarea de rachete pe insulele din Egee poate transforma regiunea într-un „focar de tensiune permanentă”. Turcia consideră că Grecia nu doar încalcă tratatele, ci și creează riscuri directe pentru navigația militară și comercială.

La rândul său, Grecia susține că își consolidează apărarea într-un mediu „în care Turcia și-a demonstrat pregătirea de a folosi forța”, referindu-se la incidentul din Cipru, la patrulele navale turce și la recentele exerciții ale Turciei în proximitatea insulelor.

În timp ce NATO încearcă să gestioneze conflicte majore în Marea Neagră și Orientul Apropiat, escaladarea tensiunilor dintre Turcia și Grecia adaugă o presiune suplimentară asupra flancului sudic.