drapel SUA Turcia avertisment atac terorist

Secretarul de stat american Antony Blinken va vizita Turcia, pentru a discuta despre importanța protejării civililor din Israel și Fâșia Gaza, continuarea ajutorului umanitar acordat civililor din Gaza și asigurarea că palestinienii nu sunt trimiși cu forța din Gaza.

Conform Departamentului de stat american, în cadrul vizitei sale din Turcia, Blinken dorește să sublinieze „importanța protejării vieților civililor în Israel și în Fâșia Gaza”. De asemenea, este de așteptat ca acesta să ceară încetarea violenței și stabilirea unor mecanisme urgente de reducere a tensiunilor regionale.

Diplomatul american va discuta la Ankara și despre situația din Ucraina, dar și despre finalizarea aderării Suediei la NATO, blocată de multă vreme de Turcia. Reamintim că președintele Turciei a prezentat recent parlamentului protocolul pentru aderarea Suediei la NATO, după 17 luni de impas, dar procesul nu a fost încă finalizat.

Ieri, Blinken s-a întâlnit cu omologii arabi în capitala Iordaniei, Amman, după ce cu o zi înainte vizitatase Israelul.

După turneul său în Orientul Mijlociu, secretarul de stat american va vizita Japonia, Coreea de Sud și India. De altfel, la Tokyo, Blinken și delegația sa sunt așteptați să participe la întâlnirea miniștrilor de externe și să aibă întâlniri bilaterale cu oficialitățile japoneze.

Departamentul de stat american nu a confirmat o întâlnire între secretarul de stat Antony Blinken și președintele Erdoğan, chiar dacă pare probabilă, potrivit oficialilor americani.

Până în acest moment, oficialii israelieni spun că Hamas a ucis aproximativ 1.400 de persoane și a luat peste 240 de ostatici, inclusiv israelieni, străini și persoane cu dublă cetățenie, iar de cealaltă parte, ministerul sănătăţii din Gaza spune că peste 9.400 de oameni au fost ucişi în bombardamentele israeliene, majoritatea copii și femei.

Secretarul de stat american: „Două state pentru două popoare”

Secretarul de stat Antony Blinken a cerut Israelului să facă mai mult pentru a proteja civilii palestinieni, aducând vineri în discuție ideea „pauzelor umanitare”. Într-un apel direct adresat Israelului de a întrerupe operațiunile militare în teritoriu pentru a permite furnizarea imediată și sporită a asistenței, Blinken a spus că situația actuală îi va conduce pe palestinieni către un radicalism suplimentar și va pune astfel capăt perspectivelor reluării discuțiilor de pace. „Nu vor exista parteneri pentru pace dacă sunt consumați de catastrofă umanitară și înstrăinați de orice percepută indiferență față de situația lor”, a spus Blinken.

Acesta a reiterat sprijinul de lungă durată al Washingtonului pentru eventuala recunoaștere a unui stat palestinian: Două state pentru două popoare. Din nou, aceasta este singura modalitate de a asigura securitatea durabilă”. De cealaltă parte, premierul israelian Beniamin Netanyahu a avertizat că nu ar putea exista un armistițiu temporar în Gaza, dacă Hamas nu eliberează cei 241 de ostatici israelieni și străini estimați.

Înainte de plecarea sa, Blinken a spus că va încerca să se asigure că daunele aduse civililor palestinieni sunt reduse, într-o schimbare vizibilă de ton pentru SUA, care a promis sprijin deplin și ajutor militar sporit Israelului. Dar, la scurt timp, secretarul de stat american Blinken a reiterat baza sprijinului său în discuțiile cu președintele israelian Isaac Herzog, spunând reporterilor: „Israelul are nu numai dreptul, ci și obligația de a se apăra, pentru a se asigura că 7 octombrie nu se va mai întâmpla niciodată.

Atât Israelul, cât și Statele Unite au exclus anterior o încetare generală a focului, despre care spun că ar permite Hamas să se regrupeze și să se reaprovizioneze, dar președintele american a susținut pauzele „temporare, localizate”.

Președintele Turciei rupe orice legătură cu premierul israelian Netanyahu

Președintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat sâmbătă că rupe orice legătură cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, din cauza atacurilor israeliene asupra civililor din Fâșia Gaza. „Nu mai este cineva cu care să putem vorbi, l-am eliminat”, a declarat Erdoğan.

„Am spus ceva în discursul meu de la Mitingul Palestinei. Am anunțat că vom sprijini inițiativele care ar aduce încălcările drepturilor omului și crimele de război ale Israelului la Curtea Penală Internațională. Autoritățile noastre relevante, în special Ministerul nostru de Externe, vor îndeplini această activitate”, a adăugat președintele Erdoğan.

Președintele turc a declarat că Netanyahu a pierdut sprijinul cetățenilor israelieni și că vrea să obțină printr-o retorică religioasă sprijin pentru masacre. Erdoğan a mai spus că Ankara „este pregătită să acționeze ca o țară garantă pentru Gaza”, reiterând astfel sprijinul Turciei pentru poporul palestinian, pe fondul agresiunii în curs a Israelului.

De asemenea, președintele Erdoğan critică Uniunea Europeană și comunitatea globală pentru că închide ochii la atacurile Israelului, pentru a distruge infrastructura sanitară din Gaza, omorând copii și civili. Acesta acuză UE că afișează un „rol foarte ciudat și inconsecvent”.

„Fii atent la cine este în prezent de partea Israelului și cine este, de asemenea, lăsat în afara proceselor diplomatice din războiul Rusia-Ucraina. (Este) Uniunea Europeană”. „Încrederea noastră în UE a fost spulberată”, a adăugat Erdoğan.

Propunerile Turciei

Autoritățile de la Ankara au propus un model de garanție pentru conflictul în curs, în care atât Israelul, cât și Palestina ar avea țări garant, și anume Arabia Saudită sau Turcia, precum și națiuni occidentale cu experiență în mediere.

Turcia a trimis, de asemenea, 10 avioane încărcate cu ajutor umanitar în Gaza, proces despre care președintele Erdogan a asigurat că va continua „atât timp cât condițiile o vor permite”.

Turcia și-a rechemat ambasadorul din Israel din cauza atacurilor asupra civililor

Ministerul de Externe din Turcia l-a rechemat sâmbătă pe ambasadorului Turciei în Israel, pentru consultări pe fondul atacurilor Israelului asupra civililor și infrastructurii civile din Gaza.

„Având în vedere tragedia umanitară care se desfășoară în Gaza, cauzată de atacurile continue ale Israelului împotriva civililor și de refuzul Israelului de a solicita încetarea focului și fluxul continuu și nestingherit de ajutor umanitar, s-a decis rechemarea la Ankara pentru consultări a ambasadorului nostru de la Tel Aviv, domnul Şakir Özkan Torunlar”, se arată în comunicatul ministerului turc de externe, preluat de presa turcă.

De când a preluat mandatul în 2003, președintele Recep Tayyip Erdoğan a fost un susținător ferm al cauzei palestiniene și un critic deschis al agresiunii și politicii expansioniste de colonizare a Israelului.

În același timp, el a susținut îmbunătățirea relațiilor cu Tel Aviv pe baza intereselor reciproce, cum ar fi cooperarea energetică. Cu toate acestea, au fost și situații în care Turcia a fost în dezacord cu Israelul, cum ar fi cea în urma raidului din 2011 asupra unei nave care transporta activiști turci care livrau ajutoare Gaza.

Turcia critică Israelul pentru că îi vizează „intenționat” pe jurnalişti

Directorul prezidențial de comunicații, Fahrettin Altun, a criticat Israelul pentru că a vizat în mod intenționat jurnaliştii din Gaza, după ce un alt jurnalist palestinian a fost ucis vineri, anunță Daily Sabah.

„Incidentul a avut loc la doar aproximativ o jumătate de oră după ce a fost în direct la televizor, raportând de pe teren”, a postat Fahrettin Altun pe platforma X, fostă Twitter, după ce Mohammad Abu Hattab, un corespondent palestinian, a fost ucis de o lovitură israeliană împreună cu 11 membri ai familiei sale.

„Țintirea intenționată de către Israel a jurnaliștilor a continuat fără încetare. Din 7 octombrie, aproximativ 38 de profesioniști din presă și-au pierdut viața. Un număr atât de mare este fără precedent. Acest lucru se datorează în mod clar campaniei sistematice a Israelului de a priva lumea de o imagine exactă a ceea ce se întâmplă pe teren. Această teroare trebuie să înceteze. „Lumea civilizată” trebuie să-și vină în fire opunându-se acestei nebunii!”, consideră Altun.

Și „Reporterii Fără Frontiere” (RSF) a anunţat miercuri că a sesizat Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru „crime de război comise împotriva jurnaliştilor” în teritoriile palestiniene şi în Israel, relatează AFP.

ONG din Turcia, marș către baza NATO de la Incirlik

Organizația neguvernamentală turcă Humanitarian Relief Fund (IHH) organizează un convoi de solidaritate cu Palestina pe fondul atacurilor Israelului asupra Fâșiei Gaza, îndreptându-se spre baza militară americană de la Incirlik, situată în sudul Turciei, anunță Daily Sabah.

„Convoiul pentru Libertate pentru Palestina” a plecat vineri din Istanbul, iar participanții au scandat sloganuri împotriva Israelului și și-au exprimat indignarea față de atacurile asupra Gaza.

Bülent Yıldırım, președintele IHH, a declarat că acțiunile lor nu sunt îndreptate numai împotriva bazei aeriene de la Incirlik, ci și împotriva tuturor bazelor americane din întreaga lume.

Convoiul, format din 250 de vehicule împodobite cu steaguri turcești și palestiniene, a pornit spre Baza Aeriană Incirlik, în provincia Adana, unde va ajunge duminică, 5 noiembrie, după ce vor mai organiza evenimente în Kocaeli, Ankara și Konya.

Cu cât finanțează SUA Israelul?

SUA au fost criticate pentru sprijinul neclintit pentru Israel și pentru refuzul de a opri Israelul să comită în mod deschis crime de război sau să-și condamne crimele de război împotriva civililor din Gaza. Mai mult, Camera Reprezentanților a adoptat joi un pachet de asistență militară independent de 14,3 miliarde de dolari pentru Israel, pe fondul invaziei în curs de desfășurare. Washingtonul oferă deja anual Israelului aproximativ 3,8 miliarde de dolari în ajutor militar – cel mai mare ajutor acordat de SUA.

Noua finanțare ar urma să se îndrepte spre înlocuirea armelor furnizate anterior Israelului, reumplerea sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă Iron Dome și David’s Sling și sprijinirea dezvoltării sistemului de apărare aeriană cu laser, Iron Beam.

CITEȘTE ȘI: Erdoğan: Toate părțile din războiul Palestina-Israel ar trebui să-și ia degetele de pe trăgaci

Un comentariu la „Secretarul de stat american Antony Blinken va vizita Turcia

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.