Cotidian

Planurile Canalului Istanbul au fost anulate

Justiția din Turcia a anulat planurile de dezvoltare ale proiectului Canalului Istanbul, astfel că primarul din Istanbul, Ekrem İmamoğlu, a câștigat deocamdată bătălia dusă în justiție.

Turcia a aprobat în aprilie 2021 planurile de dezvoltare pentru un canal artificial de navigație, lung de 45 de kilometri, cu o lăţime de doar 150 de metri și o adâncime de 25 de metri, care urma să lege Marea Neagră și Marea Marmara. Anunțul a fost făcut în acel moment chiar de ministrul mediului de atunci, Murat Kurum, actualul candidat la Primăria Metropolitană Istanbul din partea alianței conduse de președintele Erdoğan. 

Așadar, decizia judecătorilor are o importanță aparte în contextul campaniei electorale pentru alegerile din data de 31 martie, în care cele două părți vor încerca să câștige conducerea celei mai mari provincii a Turciei, Istanbul.

Ideea construirii Canalului Istanbul a fost lansată în 2011 de președintele Recep Tayyip Erdoğan, fiind planificat să fie construit pe terenurile agricole și forestiere ale Istanbulului. Primele 3 din cele 7 etape ale planului includeau referiri la zona de construit, care cuprinde situri arheologice și zone lacustre.

Care e motivația deciziei luate de instanță

Actualul primar din Istanbul, Ekrem İmamoğlu, spune că instanța a anulat, în unanimitate, planurile de amenajare a etapei a 2-a cu decizia sa din 29 decembrie 2023 și planurile de amenajare a etapei a 3-a cu decizia din 30 ianuarie 2024, motivând printre altele că nu sunt respectate principii urbanistice, tehnici de planificare și chestiuni legislative. Astfel, au fost anulate și planurile pentru toate fazele construcției de locuințe în zona Yenișehir, în jurul viitorului canal.

În cele 3 decizii de anulare luate de Curtea a 11-a administrativă din Istanbul, s-a precizat că nu se arată cum a fost determinată populația, iar acest lucru a creat incertitudine în ceea ce privește controlul populației.

De asemenea, indicarea unor cimitire ca zone de împădurit nu este conformă cu legislația, iar motivele pentru care notele planului au fost eliminate sau modificate nu au putut fi dezvăluite pe deplin și s-a subliniat că planurile sunt departe de a fi o explicație tehnică și obiectivă suficientă.

Procesul intentat de Primăria Metropolitană Istanbul va fi analizat și în Consiliul de Stat. Decizia nu este definitivă și, cel mai probabil, echipa guvernamentală a președintelui Recep Tayyip Erdoğan, va formula recurs.

Riscurile construcției Canalului Istanbul

Proiectul Canalului Istanbul a fost intens criticat, punându-se problema necesității construirii unui asemenea canal, deoarece prin comparație cu alte canale de acest gen (de exemplu, Suez), în cazul acesta nu va exista economie de timp, pentru că timpul de navigaţie prin Canal Istanbul va fi acelaşi ca prin strâmtoarea Bosfor.

În al doilea rând, conform prevederilor internaționale, navele maritime care tranzitează strâmtoarea Bosfor nu trebuie să plătească, dar pentru Canalul Istanbul, autorităţile turce anunţaseră că vor introduce o taxă pentru a-i finanţa întreţinerea.

Un alt aspect, cel puțin la fel de important, este cel legat de efectele negative pe care canalul le va produce asupra mediului, deoarece construcţia acestuia ar periclita ecosistemul complex al regiunii.

Seismologii turci spun că prin construcția Canalului Istanbul va crește și riscul producerii de cutremure, zona fiind una puternic seismică, astfel că ar avea efecte negative asupra plăcilor tectonice.

Despre Canalul Istanbul

Turcia a aprobat în aprilie 2021 planurile de dezvoltare pentru un canal artificial de navigație, lung de 45 de kilometri, cu o lăţime de doar 150 de metri și o adâncime de 25 de metri, care va lega Marea Neagră și Marea Marmara. Subiectul a devenit unul extrem de controversat în Turcia, multe critici referindu-se la utilitatea, costurile și riscurile construcției.

Costurile construcției Canalului Istanbul sunt estimate la aproximativ 15-20 miliarde de dolari. Pe lângă faptul că suma este foarte mare pentru economia Turciei, susțin membrii opoziției, impactul pentru mediu va fi enorm.

Pe de altă parte, Canalul Istanbul este unul dintre cele mai dorite proiecte ale președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Toate proiectele gigantice ale Turciei construite în ultimii ani necesită după finalizare costuri tot mai mari de la un an la altul, suportate de statul turc prin susținerea garanțiilor oferite către constructori.

Canalul Istanbul a fost comparat ca fiind „un al doilea Bosfor”, în vestul Istanbulului, iar potrivit unor surse guvernamentale, intenția era de a ameliora traficul intens de transport maritim de pe Bosfor și de a evita accidentele.

Periclitarea Convenției de la Montreux

Dincolo de criticile referitoare la costuri, impactul asupra mediului și riscul seismic, sunt și voci care spun că ar putea fi periclitate prevederile Convenţiei de la Montreux, care stabileşte condiţiile de acces şi de şedere în Marea Neagră a navelor militare care nu aparţin ţărilor riverane.

Reamintim că în aprilie 2021, autoritățile din Turcia au reținut 10 amirali pensionari după ce au criticat proiectul Canalului Istanbul, susținut de președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Turcia News

Recent Posts

Turcia câștigă duelul vacanțelor din 2026: De ce tot mai mulți turiști aleg Antalya în locul insulelor grecești

Alege Turcia pentru vacanța ta de vară! Beneficiază de lux, gastronomie și servicii excelente la…

22 de ore ago

Regina rockului turcesc a revenit pe scenă: Şebnem Ferah a electrizat Istanbulul într-un concert memorabil

Şebnem Ferah revine în forță cu un concert de rock electrizant la KüçükÇiftlik Park, sărbătorind…

2 zile ago

Alanya, paradisul preferat al turiștilor europeni: soare, istorie și peisaje spectaculoase

Descoperă Alanya, destinația turistică de top din Antalya, cunoscută pentru plajele sale, patrimoniul istoric și…

3 zile ago

Turcia: Inflația în mai 2026 a fost de 32,61%

Aflați ultimele statistici despre inflația din Turcia pentru luna mai 2026 și impactul asupra prețurilor…

3 zile ago

Mimar Sinan, geniul care a redesenat Imperiul Otoman

Puțini arhitecți au influențat istoria unei civilizații așa cum a făcut-o Mimar Sinan. Considerat cel…

5 zile ago

Provincia Niğde – locul plin de autenticitate al Turciei

Turcia te așteaptă în provincia Niğde, cu arhitectura sa selgiucidă și povești legate de civilizații…

6 zile ago