Cotidian

Analiză Reuters: Soarta alegerilor locale din Turcia nu e determinată de ideologie

Agenția de presă Reuters a publicat azi o analiză referitoare la alegerile locale din Turcia, din data de 31 martie 2024, cu un studiu de caz referitor la principalii doi candidați: actualul primar, Ekrem İmamoğlu (CHP – Partidul Popular Republican, înființat de Ataturk) și Murat Kurum (AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării, prezidat de Recep Tayyip Erdoğan, fost ministru al Mediului și Dezvoltării Urbane).

Principalul reper al analizei este legat de faptul că după alegerile generale din 2023, opoziția turcă este dezmembrată, astfel că la scrutinul de la sfârșitul lunii martie alegătorii Partidului DEM (pro-kurd) și alegătorii Partidului İYİ (naționalist) nu își vor mai arăta sprijinul pentru CHP, ca în 2019. Cel mai recent sondaj al Metropoll a arătat că sprijinul pentru İmamoğlu în rândul alegătorilor kurzi a scăzut la 32% luna trecută, de la 35% cât era în luna ianuarie. Sprijinul alegătorii partidului IYI pentru actualul primar al Istanbulului a scăzut la 45%, de la 64%.

Mai mult, reacția negativă a membrilor CHP care nu au fost nominalizați de actuala conducere a CHP prezintă un avantaj pentru partidul lui Erdoğan (AKP), făcând dificilă realegerea actualului primar al Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, arată Reuters.

O eventuală victorie, șanse pentru primarul Istanbulului la prezidențialele din 2028

Președintele companiei de sondare a opiniei publice Metropoll Research, Özer Sencar, avertizează că recentele scandaluri legate de alcătuirea listelor de candidați ai CHP (Partidul Popular Republican) pot afecta rezultatul alegerilor. De asemenea, Özer Sencar spune că în cazul în care alegerile de la Istanbul vor fi totuși câștigate de Ekrem İmamoğlu, și nu vor fi anulate, aceasta ar putea însemna o șansă pentru İmamoğlu la alegerile prezidențiale din 2028. „Cursa se desfășoară pe muchie de cuțit”, mai spune Özer Sencar.

Politologul Berk Esen, membru al Universității Sabancı, una dintre instituțiile de învățământ superior cotate foarte bine la nivel internațional, spune că în rândul alegătorilor opoziției s-a instalat disperarea, după eșecul de la alegerile din 2023. Concentrarea alegătorilor a fost dispersată din cauza dezintegrării alianţei opoziției şi chiar a formării unor aripi diferite în cadrul aceluiaşi partid, care se învinovăţeau reciproc.

Soarta alegerilor locale nu e determinată de ideologie

Președintele Centrului de Cercetare Gezici, Murat Gezici, consideră că soarta acestor alegeri locale nu va fi determinată de ideologie, iar semnalele sunt că cetățenii vor de la noul primar să se concentreze pe soluționarea problemelor de bază cu care se confruntă Istanbulul. Tocmai de aceea semnalele arată că alegătorii sunt preocupați de probleme cum ar fi transportul, traficul și apa potabilă.

Actualul primar, Ekrem İmamoğlu, a acuzat guvernul central încă din 2019 că îi împiedică furnizarea de servicii în Istanbul. Actuala campanie se concentrează acum pe rezolvarea problemelor de trafic într-un oraș cu 16 milioane de locuitori și a nevoii de transformare urbană, având în vedere riscurile de cutremur din regiune.

Analiza jurnaliștilor de la Reuters arată că în această campanie electorală, președintele Erdoğan a pus dificultățile opoziției în centrul discursurilor sale. Nici o schimbare nu a reușit să vindece epuizarea politică a CHP. Toți cei care vin și pleacă, pur și simplu înrăutățesc lucrurile”, a spus el într-un miting în această săptămână, citat de Reuters.

Ce indică sondajele de opinie

În sondajele Centrului de Cercetare Gezici pentru alegerile locale de la Istanbul, Murat Kurum, candidatul actualei puteri din Turcia (AKP și MH) este susținut de 44,1% dintre alegători, iar 43,5% îl susțin pe actualul primar, candidatul CHP, Ekrem İmamoğlu.

Potrivit unui sondaj al MAK Consultancy, Ekrem İmamoğlu are 41,5%, iar Murat Kurum 40%. Conform aceluiași sondaj, la Ankara, actualul primar CHP, Mansur Yavaş, obține 44% voturi, iar candidatul AKP, Turgut Altınok, obține 38%.

Rezultate alegeri locale, Istanbul, martie 2019

Reamintim că la alegerile din 2019, Ekrem İmamoğlu și CHP i-au dat lui Erdoğan o lovitură grea la alegerile municipale prin câștigarea controlului asupra Istanbulului, orașul natal al președintelui Turciei, dar și o victorie în capitala Turciei, Ankara, după 25 de ani de guvernare de către AKP și predecesorii săi islamiști.

Rezultatele alegerilor locale din Istanbul, martie 2019:

  • Ekrem İmamoğlu (CHP – Partidul Popular Republican) 48.80%  – 4.171.118 voturi
  • Binali Yıldırım (AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării) 48,55% – 4.149.656 voturi
  • Necdet Gökçınar (Saadet Parti) 1,21% – 103.300 voturi

Dintre cele 39 de districte la Istanbulului:

  • AKP a câștigat 24 de districte
  • CHP a câștigat 14 districte
  • MHP 1 district.

Rezultatele pentru principalele partide:

AK PARTİ 3.886.057 voturi %45,58
CHP 3.285.793 voturi %38,54
HDP 341.993 voturi %4,01
İYİ PARTİ 296.024 voturi %3,47
SAADET PARTİSİ 224.408 voturi %2,63
MHP 184.051 voturi %2,16
Rezultate alegeri Istanbul 2019 sursa – https://secim2019.sozcu.com.tr/
Turcia News

Recent Posts

Turcia: Cafeaua turcească, patrimoniu UNESCO: tradiție vie între istorie și modernitatestea cafelei turcești

Descoperă istoria fascinantă a cafelei turcești, o băutură emblematică din secolul al XVI-lea care aduce…

9 ore ago

Încă un scandal între Grecia și Turcia, de această dată unul culinar

Descoperă ciorba turcească „kelle paça” și controversa dintre Grecia și Turcia asupra originii sale.

o zi ago

Turcia: Noi prevederi referitoare la vârsta de pensionare

Află despre sistemul de pensionare din Turcia și categoriile principale de asigurare în funcție de…

2 zile ago

Turcia: 1,1 miliarde euro, sprijin financiar pentru sectorul turismului

Descoperă cum Turcia sprijină turismul cu o finanțare de 60 miliarde TL și ce impact…

3 zile ago

Sectorul turistic din Turcia rezolvă criza cu reduceri

Descoperă cum Turcia depășește crizele economice și menține calitatea în turism prin reduceri semnificative pentru…

4 zile ago

Mausoleul din Halicarnas, proiect al ambiției și al nemuririi

Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…

5 zile ago