sezon restaurant

În urma solicitărilor primite pentru prelungirea orei de difuzare a muzicii în unitățile de turism și alimentație publică, a fost luată astăzi decizia de prelungire până la ora 01:00 noaptea. De la începutul pandemiei, difuzarea muzicii a fost permisă doar până la miezul nopții.

Ministerul de Interne din Turcia a trimis o circulară către cei 81 de guvernatori, precizând că decizia a fost luată pentru o bună desfășurare a activităților specifice sezonului estival, după o evaluare făcută laolaltă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Mediului și Ministerul Culturii și Turismului. 

Odată cu această circulară au fost transmise de către Ministerul de Interne și procedurile și regulile privind difuzarea muzicii, pentru a se asigura că nu este perturbată liniștea publică.

Difuzarea de muzică, live sau de pe suport media, se poate realiza în locuri de divertisment, cu permisiunea administrațiilor abilitate, cu condiția să nu existe inconveniente din punct de vedere al liniștii și a orelor de odihnă.

Nu este posibilă difuzarea muzicii în orice moment al zilei în zonele deschise sau semideschise ale locurilor de divertisment din perimetrul reședințelor, instituțiilor sanitare, precum și instituții de învățământ -internat/cămine.

Muzica nu poate fi difuzată între orele 24:00 și 07:00 în zonele deschise sau semideschise ale locurilor de divertisment din perimetre precum clădiri administrative și comerciale, locuri de joacă, facilități sportive.

Este precizat că în anumite condiții, muzica poate fi difuzată în limitele de timp specificate, cu condiția să se obțină permisiunea pentru muzică live și să se respecte limitele de decibeli.

Autoritățile turce spun că se vor organiza controale de către organele de drept, pentru a urmări în special dacă societatea are permisiunea de a difuza muzică live, dacă muzica este difuzată în afara intervalului orar determinat și dacă este respectat nivelul de zgomot ambiental, stabilit de legislația în vigoare.