culoarul cerealelor acord istanbul 22 iulie 2022

Astăzi la Istanbul a fost făcut un pas istoric, pentru a depăși consecințele crizei alimentare globale, determinată de invazia Rusiei în Ucraina.

La „summitul cerealelor” au participat delegațiile militare ale ministerelor apărării din Turcia, Federația Rusă, Ucraina și delegația Națiunilor Unite, pentru a găsi o soluție la criza alimentară cauzată de invazia Rusiei în Ucraina.

La Palatul Dolmabahçe a fost semnat Acordul privind livrarea de produse alimentare către piețele mondiale prin Marea Neagră. Alături de delegațiile din Rusia și Ucraina, la eveniment a participat și președintele Recep Tayyip Erdoğan, precum și secretarul general al ONU, António Guterres.

„Acesta este un acord în beneficiul lumii”

La ceremonie, secretarul general al ONU, António Guterres, a fost primul care a luat cuvântul. Acesta a declarat că acum există o lumină a speranței în Marea Neagră. Acesta a mai precizat că medierea Turciei a fost o sarcină indispensabilă și a depășit toate obstacolele în calea reprezentanților Rusiei și Ucrainei. „Acesta este un acord în beneficiul lumii”, a mai spus Guterres.

„Acesta este un acord care va aduce o soluție pentru oamenii care trăiesc în pragul foametei. Această inițiativă va permite într-o măsură considerabilă comerțul cu alimente din 3 porturi. Va reduce decalajul și va reduce prețurile pentru cereale și produse alimentare care urmează să fie livrate către piețele globale.
Această înțelegere nu a fost ușor de realizat. Datorită eforturilor serioase, datorită muncii îndelungate a tuturor părților, am ajuns la această concluzie. Stabilitatea aici este mai importantă ca niciodată”, a spus secretarul general al ONU, António Guterres.

Președintele Erdoğan:„ Nu am ajuns brusc în acest punct”

Președintele Recep Tayyip Erdoğan și-a exprimat mulțumirea că după întâlnirea din 29 martie a adus din nou la negocieri cele două țări, Rusia și Ucraina și a spus că e mândru că Turcia a avut un rol esențial într-o inițiativă care va juca un rol major în soluționarea crizei alimentare globale.

Președintele turc a mai remarcat că echipa sa a fost în contact constant cu omologii lor din Rusia și Ucraina în timpul acestui proces și că au purtat consultări ample pentru a răspunde așteptărilor și preocupărilor ambelor țări cu privire la acest demers. Subliniind că miniștrii Afacerilor Externe și Apărării Naționale au făcut eforturi mari, președintele Erdoğan a spus că este la fel de lăudabilă și contribuția secretarului general al Națiunilor Unite Antonio Guterres și a echipei sale.

„De asemenea, ajutăm la controlul inflației alimentare, care a devenit o problemă globală. Desigur, nu am ajuns brusc în acest punct. Am desfășurat un proces intens și anevoios cu autoritățile ucrainene, cu cele ruse și cu oficialii ONU. Am fost în contact constant cu omologii noștri din Rusia și Ucraina în timpul acestui proces. Am organizat consultări ample pentru a răspunde așteptărilor ambelor țări cu privire la acest proces sensibil”, a precizat președintele turc.

„Nu vor exista câștigători în acest război”

Președintele Erdoğan a declarat că în urmă cu aproximativ 4 luni, în timpul negocierilor de la Istanbul, a sperat că războiul se va termina, dar evoluțiile de după acea întâlnire au alimentat conflictele. Acesta a mai spus că nu vor exista câștigători în acest război și că nu se referă doar la cele două părți, ci la întreaga lume. „Războiul afectează negativ nu doar părțile, nu doar țările din regiune, ci întreaga umanitate, inclusiv pe cele din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii”, a mai spus acesta.

Războiul se va încheia la masa negocierilor

Indiferent de evoluțiile de pe teren, războiul se va încheia în cele din urmă la masa negocierilor. Este în interesul întregii omeniri ca această atmosferă prietenoasă și pașnică pe care am stabilit-o să fie transformată în pași pentru a pune capăt războiului”, a precizat președintele Erdoğan.

Dorind ca Acordul să fie benefic pentru țările în cauză și pentru întreaga umanitate, președintele Erdoğan și-a exprimat recunoștința în numele persoanei și a națiunii sale față de toți cei care au contribuit la proces.

Centru comun de coordonare la Istanbul

În cadrul întâlnirilor, a fost stabilit un acord pentru toate procesele de la plecarea navelor până la transferul în siguranță și sosirea lor în portul de destinație. Execuția și supravegherea acestui plan extrem de important vor fi realizate de un Centrul comun de coordonare, care urmează să fie înființat la Istanbul.

Tensiuni în timpul negocierilor

În cadrul negocierilor, consilierul președintelui Ucrainei, Mihaylo Podolyak, a declarat că nu vor semna niciun document cu Rusia, dar că vor semna un acord cu Turcia și ONU și a anunțat că Rusia va semna și un acord în oglindă cu Turcia și ONU. „Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia. Semnăm un acord cu Turcia și ONU și ne asumăm obligații față de acestea. Rusia semnează un acord în oglindă cu Turcia și ONU”, a spus acesta.

De asemenea, Rusia a transmis mesajul că va asigura retragerea forțelor sale navale din porturile ucrainene și din Insula Șerpilor. Totodată, a înaintat și condiția ca acordul să includă nu numai produsele cerealiere ucrainene, ci și produsele alimentare și îngrășămintele rusești. Asumând această sarcină, ONU a subliniat că Rusia ar trebui inclusă în plan pentru a preveni criza alimentară globală.

Vorbind presei la New York, purtătorul de cuvânt al Secretarului General al ONU, Ferhan Haq, a anunțat că Guterres a participat la ceremonia de semnare „ca parte a eforturilor Ucrainei de a livra produse alimentare și alimente și îngrășăminte rusești pe piețele mondiale”.

Context

Turcia, la fel ca multe alte state, este afectată de lipsa cerealelor din cauza războiului din Ucraina. Trebuie spus că pentru soluționarea problemei, recent o delegație din Turcia a Ministerului Apărării Naționale a mers la Moscova pentru a se întâlni cu omologii ruși, iar apoi o delegație militară ucraineană a venit în Turcia. Într-o declarație recentă, ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat că întâlnirile cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu şi cu ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, au evoluat pozitiv.

La începutul acestei luni, premierul britanic în exercițiu la acel moment, Boris Johnson, spunea că Turcia se află într-o „poziție esențială” pentru a rezolva problema, dar dacă nu se va ajunge la un acord pentru a extrage cerealele din Ucraina, vor trebui luate în considerare și alte rute alternative, inclusiv transportul pe Dunăre.

Totodată, reamintim că Rusia, care deține controlul parțial al regiunii Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a semnat un memorandum de înțelegere pentru a asigura exporturile de cereale din această regiune în principal către Orientul Mijlociu, în mare parte către Irak, Iran și Arabia Saudită.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Știri

Țara lui Mevlana: Konya

9 minute 3 săptămâni
turnul fecioarei ataturk foto Turcia programare spital Constituția Turciei accident Teleferic Antalya foto Anadolu Agency lalele tunceli sursa foto TRT NATO Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024