Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024
3 minute

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a evaluat rezultatele alegerilor locale din data de 31 martie 2024, în cadrul ședinței Comitetului executiv central al AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării, formațiune politică pe care o conduce. Acesta a subliniat că ratele de vot ale AKP au scăzut la scrutinul recent de la 44,3% la 35,5%, laolaltă cu cota Alianței Populare, de la 51,6% la 40,5%. Reamintim că principalul partid de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP), a câștigat alegerile pentru prima dată în ultimele patru decenii, câștigând 35 de municipalități, inclusiv 14 municipalități metropolitane.

Erdoğan consideră că partidul a suferit o pierdere serioasă de voturi, iar principalul motiv este că o parte dintre alegătorii care au votat pentru AKP în urmă cu 10 luni, de data aceasta nu s-au mai prezentat la vot. Motivul se datorează atât organizațiilor din teritoriu, cât și candidaților, spune președintele turc, iar aceste aspecte trebuie discutate pe larg pentru a lua toate măsurile necesare.

La alegerile din 31 martie 2024 au participat la vot 78,1% dintre alegători, comparativ cu 84,6% la alegerile municipale din 2019 și peste 84% în turul doi al alegerilor prezidențiale din luna mai a anului trecut.

Problemele legate de costul vieții, în prim-plan

Printre factorii enumerați de pierderea alegerilor de către președintele Erdoğan, care este și liderul AKP, se numără costul ridicat al vieții, dar mai ales presiunea inflației care a început odată cu epidemia de Covid și care s-a adâncit cu războiul Rusia-Ucraina.

Acestea sunt și motivele din cauza cărora pensionarii sunt segmentul societății care a suferit cele mai multe pierderi de bunăstare din cauza inflației ridicate. De asemenea, președintele turc a atras atenția și asupra aroganței unor membri AKP, precizând că „cel mai mare dușman al unui partid politic născut din sânul națiunii este să construiască ziduri între el și cetățeni”. În scurt timp se va analiza situația fiecărei provincii câștigate de opoziție, în mod special provinciile Amasya, Kütahya și Kırıkkale.

„Națiunea noastră, care ne-a considerat demni de putere la numai 15 luni de la înființare, a făcut din partidul nostru un câștigător clar în alegerile de acum doar 10 luni și ne-a fost mereu alături la toate alegerile la care am participat până acum”, spune președintele turc.

Ce a decis Erdoğan?

Erdoğan a subliniat că a da vina pe națiune nu poate fi decât metoda celor neputincioși și nepăsători. „Nu am apelat niciodată la o astfel de cale în viața noastră politică și nu o vom face acum. Sincer, niciunul dintre prietenii me, care stau în jurul acestei mese, inclusiv eu, nu poate scăpa de responsabilitatea rezultatelor alegerilor din 31 de martie. Vom ține cont de noi înșine înainte de a ține cont de alții”, consideră Erdoğan. „Oriunde există o deficiență, o greșeală, o intenție sau trădare, este de datoria noastră să o rezolvăm. Altfel, Doamne ferește, nu putem preveni dezastre mai mari și pierderi mai șocante”, a mai spus acesta.

„Fie ne dăm seama de greșelile noastre și ne unim, fie continuăm să ne topim ca gheața văzând soarele. Fie ne facem treaba perfect de la început până la sfârșit, fie nu putem evita să plătim un preț mult mai mare (…) Nu putem permite nimănui, indiferent cine ar fi, să irosească 22 de ani de experiență și 22 de ani de luptă grea. Nu vom permite acest lucru”, conchide președintele Turciei.

Reamintim că în primul său discurs, după ce rezultatele parțiale ale alegerilor, Erdoğan a recunoscut eșecul partidului său, salutând ceea ce el a numit victoria democrației, deoarece națiunea și-a arătat voința în buletinele de vot fără a întâmpina nicio reținere și că a fost un câștig major pentru democrația turcă. „Victoria acestor alegeri este a democrației, a voinței națiunii, indiferent de opiniile politice ale electoratului”, a declarat duminică seara Erdoğan, în fața susținătorilor AKP.

Sursa foto: https://www.tccb.gov.tr/


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.