Criza economică din Turcia pune o mare presiune pe proprietarii din alimentația publică, care oricum fac față cu greu datoriilor acumulate în perioadele de lockdown. Acesta este motivul pentru care unele cafenele și restaurante din Turcia au început să perceapă consumația obligatorie de la 10 TL până la 70 TL, în funcție de zonă, dar și o taxă pentru încălzire.

Președintele unei forme asociative a proprietarilor din alimentația publică (TÜRES), Ramazan Bingöl, declară că în condițiile în care facturile la utilități uneori depășesc prețul chiriei, iar prețurile au crescut cu 10-50%, nu mai e posibil ca clienții să stea în local doar cu o ceașcă de ceai sau cafea, pentru că astfel afacerile se vor prăbuși.

În egală măsură, Bingöl atrage atenția că odată cu efectul acestor scumpiri, restaurantele cu venituri medii ar putea dispărea de pe piață.

Taxă pe încălzire în restaurant

Comercianții turci ale căror facturi au depășit prețul chiriei sunt în stare de șoc, așa că spun că sunt nevoiți să solicite consumația obligatorie, sau să taxeze încălzirea din local.

Ramazan Bingöl a mai spus că odată cu creșterea prețurilor din luna ianuarie, cheltuielile au început să crească, iar acest lucru s-a reflectat în prețurile din meniu. La o creștere de 10-50% a preparatelor din mediu, prima consecință a fost aceea că numărul clienților a scăzut cu aproape 20%.

Potrivit datelor TUIK, în Turcia inflația anuală la alimente a ajuns în luna ianuarie la 55,6%, iar rata anuală a inflației este de 48,69%. În ultimul an de zile, prețul vinetelor a crescut cu 166%, cartofii cu 123%, castraveții cu 111%, ardeii cu 106 %, dovleceii cu 83%, iar roșiile cu 74%.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

%d blogeri au apreciat: