
În această dimineață un balon cu aer cald a avut o aterizare forțată din cauza vântului, în urma căreia 2 turiști au murit și alți 3 sunt răniți, toți cetățeni spanioli.
Accidentul a avut loc în provincia Nevşehir. Balonul aparținea unei companii private și a decolat din apropierea ruinelor Zelve din districtul Avanos, iar aterizarea forțată din cauza vântului a avut loc în regiunea Killik. Răniții au fost duși la Spitalul de Stat Nevşehir.
Guvernatorul provinciei Nevșehir a declarat că balonul cu aer cald a decolat la ora 07.25 în această dimineață, iar din cauza intensificării vântului în mod neașteptat, la ora 08.50 a aterizat forțat în regiunea Killik. În timpul coborârii, 2 cetățeni spanioli și-au pierdut viața și alți 3 cetățeni spanioli au fost răniți.
Pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului a fost autoritățile au deschis o anchetă judiciară și administrativă.
Zborul cu balonul la Cappadocia
Cappadocia Nevșehir (Kapadokya în limba turcă) este cea mai faimoasă zonă din Turcia pentru zborurile cu balonul cu aer cald, datorită reliefului spectaculos și a peisajelor de poveste. De altfel, acesta este și motivul pentru care experiența zborului cu balonul cu aer cald este inclusă în majoritatea topurilor de experiențe de încercat măcar o dată în viață.