
Scandalul legat de faptul că Agenția de frontieră a UE, Frontex, acceptă acțiunile agresive și ilegale ale Greciei asupra migranților și solicitanților de azil a fost analizat și de directorul media pentru Europa al Human Rights Watch (Observator al Drepturilor Omului), Andrew Stroehlein, anunță Anadolu Agency.
Într-o postare pe Twitter, Andrew Stroehlein spune că Grecia încalcă legea, iar Uniunea Europeană este de acord cu acest lucru. „Agenția de frontieră a UE, Frontex, acceptă respingerile ilegale și adesea violente ale Greciei ale migranților și solicitanților de azil din Grecia în Turcia”, a comentat Andrew Stroehlein după publicarea raportului Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
„Autoritățile grecești încă împing ilegal oamenii înapoi în Turcia, iar Frontex continuă să opereze în Grecia la fel ca înainte”, a mai adăugat Andrew Stroehlein.
Agenția de frontieră a UE, Frontex, criticată pentru respingerea agresivă a migranților
În ultimii ani, Agenția de frontieră a UE, Frontex, a fost criticată pentru respingerea agresivă a migranților, punându-le adesea viața în pericol.
Turcia și organizațiile internaționale pentru drepturile omului au condamnat în repetate rânduri practica ilegală a Greciei de a respinge solicitanții de azil, declarând că încalcă valorile umanitare și dreptul internațional și că pune în pericol viața migranților vulnerabili, inclusiv femei și copii. Pe fondul acestui scandal, la începutul acestui an, directorul Frontex, Fabrice Leggeri, a demisionat.
Comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, „șocată” de raportul Frontex
În februarie, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a pregătit un raport privind rolul Frontex în încălcarea drepturilor fundamentale la frontierele externe ale UE. Johansson a spus că raportul a dezvăluit managementul personal defectuos a trei persoane din conducerea Frontex.
Potrivit raportului OLAF, făcut public de site-ul german pentru libertatea de informare FragDenStaat, de „Der Spiegel” și „Lighthouse Reports”, Frontex a ascuns cazurile de posibile încălcări ale drepturilor omului de către proprii săi ofițeri. De asemenea, a suspendat supravegherea aeriană pentru a evita înregistrarea activităților ilegale.
Comisarul UE, Ylva Johansson, spune că este „șocată” de raportul privind mușamalizarea de către Frontex a încălcărilor drepturilor omului în Grecia. Aceasta le-a spus membrilor Parlamentului European că a luat problema în serios încă de când au apărut pentru prima dată acuzațiile conform cărora Grecia ar împinge migranții înapoi în Turcia.
Turcia critică Grecia pentru „minciunile” legate de respingerea migranților
Într-o declarație de presă a Ministerului de Interne din Turcia, autoritățile critică Grecia pentru „minciunile și calomniile” în legătură cu respingerea migranților de către Turcia. Aparent, Grecia încearcă să acopere respingerea ilegală sistematică, încercând să defăimeze Turcia, arată Ministerul de Interne din Turcia.
„Chiar luna trecută, au perforat barca unui grup de migranți, inclusiv bebeluși și sugari, care încercau să ajungă în Italia, din Liban. După ce și-au pierdut toate obiectele de valoare, acești oameni au fost lăsați să moară. Asım, în vârstă de 9 luni, și fratele său, Abdülvahap, în vârstă de 4 ani, și-au pierdut viața ca urmare a acestui tratament inuman”, se arată în declarația de presă.
În ciuda faptului că încălcările sale au fost documentate pe scară largă, Grecia „nu a făcut un pas înapoi și continuă să încalce drepturile omului consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU și în Convenția pentru Refugiați din 1951”.
Sute de migranți morți și răniți în urma intervențiilor agresive ale Greciei
Ministerul de Interne din Turcia mai spune că în 2020, Grecia a respins 61.737 de migranți, dintre care 46.840 se aflau în Marea Egee, ceilalți imigranți fiind la granița terestră grecească. 152 de migranți și-au pierdut viața, iar 200 au fost răniți.
În acest an, până la această dată, au fost respinși 26.363 de migranți, dintre care 21.770 se aflau în Marea Egee și 4.593 se aflau la granița terestră cu Grecia. 59 de migranți și-au pierdut viața ca urmare a respingerii Greciei, și anume 21 în Marea Egee și 38 la granița terestră cu Grecia. În plus, 54 de migranți au fost răniți din cauza respingerii, 5 în Marea Egee și 49 la granița terestră cu Grecia.
„Facem apel la Grecia, care încă nu a dat socoteală pentru copiii înecați în Marea Egee, să pună capăt tratamentelor inumane împotriva migranților și politicii de migrație care duce la decese”, se arată în declarația Ministerului de Interne din Turcia referitoare la „pretențiile fără temei ale Greciei”.
Declarația poate fi citită integral AICI.
424 de migranți salvați de Turcia, după respingerile ilegale ale Greciei
Autoritățile elene continuă să împingă cu forța migranții în apele teritoriale turcești.
Comandamentul Gărzii de Coastă din Turcia arăta recent că au salvat 424 de migranți ilegali, după ce autoritățile elene i-au împins în apele teritoriale turcești. În urmă cu câteva zile, după ce au primit informații că există grupuri de migranți ilegali în bărci de cauciuc în largul coastei districtului Dikili din vestul provinciei Izmir, au fost trimise echipe în zonă și au salvat 302 de migranți.
Echipele pazei de coastă au salvat în urmă cu câteva zile alți 11 migranți ilegali în largul coastei districtelor Datça și Bodrum din vestul provinciei Muğla, iar la Kuşadası, a fost salvat un grup de 87 de imigranți care se aflau într-o barcă de cauciuc. În nord-vestul provinciei Çanakkale, la Ayvacık, unitățile Gărzii de Coastă au găsit 24 de migranți ilegali, după ce au fost împinși de forțele grecești în apele teritoriale turcești.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.