Institutul Național de Statistică din Turcia (TÜİK) a anunțat că inflația în luna iunie 2026 a fost de 0,99%, pe o bază lunară, iar inflația anuală a ajuns la 32,11%. Media pe ultimele 12 luni este de 32,03%. Reamintim că în mai 2026, inflația în Turcia a fost de 32,61%.
Potrivit indicelui prețurilor de consum ale Camerei de Comerț din Istanbul, inflația la Istanbul în luna iunie 2026 a fost de 1,14% lunar, în timp ce rata anuală de creștere a fost înregistrată la 35,94%.
Grupul Independent de Cercetare a Inflației (ENAG) a anunțat că în luna iunie 2026 inflația lunară a crescut cu 1,94%, în timp ce inflația anuală a fost de 51,49%.
În iunie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile la la alimente și băuturi nealcoolice au crescut cu 35,45%, cu 31,51% la restaurante și hoteluri, cu 31,15% la transport și cu 45,14% la locuințe, apă, electricitate, combustibili și gaze.
De la o lună la alta, prețurile la alimente și băuturi nealcoolice au crescut cu 0,17%, în timp ce prețurile locuințelor au crescut cu 0,27%.
Cu cât vor crește chiriile în iulie 2026?
Odată cu anunțarea ratei anuală de creștere a indicelui prețurilor de consum (IPC), plafonul ratei de creștere a chiriei a fost stabilit la 32,03%.
În consecință, milioane de proprietari și chiriași din Turcia își vor reînnoi în luna iulie 2026 contractele de închiriere pe baza acestor date și majorarea va fi de 32,03%.
Sursa foto: Pexels
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
2 comentarii la „Turcia: Inflația în iunie 2026 a fost de 32,11%. Cu cât au crescut prețurile la principlele grupe de produse?”