Cotidian

Turcia: Cazul tragic al pacientei care a murit în urma unei intervenții chirurgicale estetice

O turistă în vârstă de 43 de ani, care a venit la Istanbul din Spania, pentru o operație estetică la un spital privat din Șișli, a murit în urma intervenției chirurgicale. O anchetă asupra cazului a fost lansată de către procurorii din Istanbul.

În data de 5 august 2024, la un spital privat din Şişli, Perla Virginia Baez Garay, în vârstă de 44 de ani, cetăţean spaniol, a dorit să facă o procedură estetică în 3 zone ale corpului. Operațiile urmau a fi efectuate de un chirurg estetician turc, cu care femeia ajunsese la un acord înainte de călătorie. Perla Virginia Baez Garay, mamă a doi copii, a fost dusă în sala de operație în jurul orei 16.30, dar în ciuda succesului inițial al intervențiilor chirurgicale, starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid, a început să se confrunte cu dificultăți respiratorii severe, ceea ce a determinat personalul medical să o transfere la secția de terapie intensivă a spitalului. Din păcate, femeia nu a mai putut fi salvată.

Trupul ei a fost transferat la Institutul de Medicină Legală, pentru a stabili cauza exactă a morții, după care a fost predat familiei, pentru a fi înmormântată în Spania.

Parchetul General din Istanbul a declanșat o anchetă cu privire la incident, pentru infracțiunea de „provocare a morții prin neglijență”. Rezultatul investigației va arăta dacă neglijența medicală a jucat un rol în acest caz tragic, sau dacă anumite complicații neprevăzute au fost cauza morții femeii de 43 de ani, anunță presa turcă.

Riscurile turismului medical

Turiștii străini care vin în Turcia pentru intervenții medicale optează frecvent pentru operații de micșorare a stomacului, operații estetice, transplant de păr, chirurgie cardiacă, ortopedie, oncologie, sănătate dentară și fertilizare in vitro.

Acest incident subliniază riscurile asociate cu călătoria în străinătate pentru operații estetice, o tendință care a crescut semnificativ în ultimii ani, pe măsură ce pacienții caută opțiuni rentabile, în țări precum Turcia. În mod special, Istanbulul a devenit o destinație populară pentru turismul medical, oferind proceduri avansate la prețuri competitive. Cu toate acestea, această tragedie reamintește riscurile implicate, chiar și atunci când intervențiile chirurgicale sunt efectuate de profesioniști cu experiență, în unități medicale bine echipate.

Externări rapide și lipsa îngrijirii medicale ulterioare

Autoritățile din Turcia au demarat mai multe anchete în urma unor cazuri suspecte de malpraxis, așa cum a fost cazul a 31 de pacienți a căror stare s-a înrăutățit în urma intervențiilor cu botox gastric făcute la un spital privat din Tuzla, Istanbul, unul dintre ei decedând ulterior, ceea ce a dus la arestarea a doi medici, acuzați de ucidere din culpă.

Reamintim că BBC semnala în octombrie 2022 cazul unei femei de 34 de ani din Bridgend, Marea Britanie, care după o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului în Turcia a avut nevoie de 5 luni de spitalizare, deoarece fusese externată mult prea repede. Concluziile anchetei desfășurate în acest caz arată că nu a existat o îngrijire ulterioară reală din partea unității spitalicești.

Avertisment pentru „Hollywood Smile”

Doi medici specialiști de la Spitalul de sănătate bucală și dentară Okmeydanı, Zeynep Bulut și Arif Çilingir, avertizau recent în presa din Turcia că în rândul populației tinere sunt tot mai multe cerințe pentru intervenții „Hollywood Smile”, procedura prin care dinții devin excesiv de albi. Specialiștii turci au subliniat că aceste proceduri nu sunt potrivite oricăror persoane, fiind esențială justificarea medicală.

„Cu excepția cazului în care există un motiv medical, ar trebui să fim precauți sau să examinăm cu atenție procedurile pur estetice. Poate fi pur estetic, dar ar trebui să luăm în considerare efectele sale secundare”, susținea dr. Bulut. De asemenea, o intervenție de acest fel poate perturba structura maxilarului pacientului și ar putea duce la consecințe ireversibile. Tratamentul efectuat incorect poate avea efecte negative, iar pacienții pot avea probleme precum deschiderea limitată a gurii și probleme articulare.

Turismul medical din Turcia, sub lupa autorităților britanice

Reamintim că în ultimii ani, Turcia a devenit una dintre cele mai căutate destinații pentru turismul medical. Cu toate acestea, anul trecut Marea Britanie a decis să interzică pentru o perioadă de timp publicitatea online derulată de 3 clinici medicale din Turcia, care ofereau pachete „transport-cazare-servicii medicale”, catalogându-le ca fiind „iresponsabile”.

Autoritatea pentru Standarde de Publicitate (ASA) din Marea Britanie a investigat atunci toate reclamele plătite pe Facebook ale clinicilor din Turcia, pentru că ar fi făcut afirmații iresponsabile și că au omis informațiile referitoare la necesitatea consultațiilor medicale prealabile. Reclamele erau pentru intervenții chirurgicale pentru slăbire, estetica sânilor, rinoplastie, liposucție, lifting șold, vaginoplastie etc. În urma investigației, clinicile  Erdem, AsproMed, ClinicHaus Health, au fost depistate cu nereguli (pot fi citite AICI). Din păcate, clinicile Erdem și AsproMed nu au răspuns la investigațiile Autorității britanice pentru standardele de publicitate.

Cazul Clinicii Erdem

În cazul Clinicii Erdem, care prin intermediul rețelelor sociale are activități promoționale și pentru pacienții din România, autoritățile britanice s-au autosesizat în urma unei reclame plătite pe Facebook, în mai 2023, prin care erau anunțate reduceri de până la 30%.

Autoritatea pentru Standarde de Publicitate din Marea Britanie (ASA) consideră că prin afirmația „Reduceri de până la 30% la operațiunile combinate” , Erdem a făcut presiuni pe consumatori să întreprindă mai multe intervenții cosmetice și, prin urmare, a fost iresponsabilă. Unele informații au fost omise în mod înșelător cu privire la necesitatea unei consultații prealabile pentru a evalua potențialele contraindicații ale pacientului și adecvarea pentru proceduri, inclusiv acolo unde ar avea loc o astfel de consultare prealabilă. Clinica Erdem nu a răspuns întrebărilor Autorității pentru Standarde de Publicitate din Marea Britanie (ASA) (detalii AICI).

„ASA a fost îngrijorată de lipsa de răspuns a Clinicii Erdem și de nerespectarea aparentă a Codului, care a fost o încălcare a regulii 1.7 (întârziere nerezonabilă) a Codului CAP (Ediția 12)”, se arată pe site-ul Autorității pentru Standarde de Publicitate din Marea Britanie.

Cadrul legislativ pentru turismul medical în Turcia

Turismul medical este reglementat în Turcia printr-un cadru legislativ și instituțional care asigură standarde de calitate și siguranță pentru pacienții internaționali. Acest lucru se face prin acreditarea și licențierea spitalele și clinicilor care oferă servicii medicale pacienților internaționali, prin reglementări și norme specifice și prin înființarea unei Direcții pentru Turism Medical în cadrul Ministerul Sănătății. De asemenea, legislația turcă include măsuri de protecție a pacienților internaționali, care includ dreptul la informare, consimțământul informat și accesul la servicii de calitate. De asemenea, există proceduri pentru rezolvarea disputelor și reclamațiilor pacienților.

Turcia investește în promovarea internațională a serviciilor sale de turism medical prin intermediul campaniilor de marketing și al participării la târguri și conferințe internaționale.

Detalii referitoare la toate aceste aspecte găsiți pe site-ul oficial al Direcției Generale pentru Servicii Medicale, unde veți găsi și lista actualizată a unităților medicale acreditate pentru pacienții internaționali.

Sursa foto: Pexels și Facebook

Turcia News

View Comments

  • Ar trebui ca fiecare pacient străin să știe unde poate apela pentru a se face dreptate în cazurilor de eșec medical

Recent Posts

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

2 zile ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

2 zile ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

7 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

7 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

o săptămână ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

o săptămână ago