
La doar doi ani de la descoperirea zăcământului de gaze naturale din Marea Neagră, Turcia a început oficial exploatarea acestora, în data de 13 iunie.
A fost conectată prima conductă
Conectarea primei conducte la fundul mării în portul Filyos (provincia Zonguldak) s-a făcut în prezența președintelui Recep Tayyip Erdoğan.
Zăcământul din Marea Neagră este aproximat la 320 miliarde de metri cubi, fiind considerat de președintele Turciei ca fiind „cel mai mare zăcământ de gaz natural din istoria Turciei”.
La inaugurarea conductei din Marea Neagră, președintele Erdoğan a declarat că în primul trimestru din 2023, ar urma să fie transferate 10 milioane de metri cubi de gaz natural, iar zăcământul va atinge vârful de producţie în anul 2026. Acesta mai spune că Turcia va continua eforturile până când își va fi asigurat securitatea energetică.
Creșterea prețurilor, reflectată în inflație
Creșterea prețurilor la energie s-a reflectat și în ratele inflației. În prezent, principala problemă a economiei globale este asigurarea aprovizionării cu energie și limitarea inflației. Acesta este motivul pentru care Turcia a activat mecanisme de sprijin pentru a își proteja cetățenii. „Facem eforturi mari pentru a minimiza riscurile globale. Ca țară ale cărei împrejurimi imediate sunt pline de resurse bogate de hidrocarburi, suntem hotărâți să nu lăsăm zăcămintele neexploatate”, a mai declarat președintele Erdoğan.
În 2021, aproximativ 45% din gazul consumat în Turcia provenea din Rusia, iar restul, din Iran şi Azerbaidjan, consumul total anual fiind de 60 de miliarde de metri cubi de gaz.