În urma unui congres PKK desfășurat în perioada 5-7 mai 2025, organizația teroristă a anunțat că s-a dizolvat. Pentru predarea armelor, vor fi înființate două comisii separate, la Erbil și Sulaymaniyah în Irak. Autoritățile turce spun că MIT (Agenția Națională de Informații a Turciei) va verifica dacă acest anunț făcut de PKK este, sau nu, doar de fațadă. Primele informașii arată că personalul executiv al PKK, care numără aproximativ 250 de persoane, nu va putea rămâne în Irak sau Siria, ci va merge către țări terțe, dar nu le va fi posibil să rămână ca grup într-o singură țară. Turcia va duce la bun sfârșit întregul proces, îm14preună cu Irakul și Siria.
YPG, filiala siriană a organizației PKK
Procesul privind YPG, filiala siriană a organizației PKK, va fi derulat împreună cu administrația de la Damasc, deoarece ambele părți, turcă și siriană, au pledat pentru ca membrii YPG care nu sunt sirieni să fie expulzați de la graniță, iar ceilalți să fie integrați de administrația de la Damasc și să formeze legal un partid. În afară de aceasta, nicio altă structură autonomă sau structură armată separată nu va fi permisă în nordul Siriei. Astfel, s-a atins o nouă etapă în procesul care a început odată cu apelul lansat de președintele MHP, Devlet Bahçeli, în octombrie 2024.
Președintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că „evaluează declarația pentru dizolvarea PKK drept o decizie care include toate extensiile organizației”, titrează BBC.
Pe 22 octombrie 2024, liderul MHP (partid naționalist aflat la guvernare în alianța AKP), Devlet Bahçeli, i-a cerut liderului PKK Abdullah Öcalan să „solicite dreptul de a spera pentru a vorbi la Reuniunea Grupului Partidului DEM din cadrul Marii Adunări Naționale a Turciei”, cu condiția să desființeze organizația teroristă PKK. În urma acestui apel, Öcalan, care este deținut în închisoarea İmralı, a fost vizitat mai întâi de nepotul său și apoi de delegația Partidului pro-kurd DEM din İmralı.
„Nu trebuie uitat că am ajuns în acest punct cu mii de martiri…”
Referitor la dezarmarea și dizolvarea organizației teroriste PKK, primarul din Ankara, Mansur Yavaş, a postat pe rețelele sociale:
„Orice concesie care va deranja sau supăra cetățenii Republicii Turcia, orice inițiativă care va aduce Republica Turcia în punctul de a negocia cu membrii organizației teroriste nu ar trebui să fie permisă. Nu trebuie uitat că am ajuns în acest punct cu mii de martiri. Sub nicio formă nu putem supăra sufletele lor, sau ale familiilor încredințate nouă…
Republica Turcia ar trebui să desfășoare procesul în mod transparent, în conformitate cu legea și ordinea noastră constituțională. Singura adresă a acestui proces este Marea Adunare Națională a Turciei. Autoritatea, controlul și voința ar trebui să se modeleze doar sub acest acoperiș, unde națiunea este reprezentată.
Dacă reglementările care urmează a fi elaborate sunt necesare, ar trebui organizat un referendum, iar poporul ar trebui să decidă. Tratatul de la Lausanne este titlul de proprietate al unei patrii câștigate sub conducerea lui Gazi Mustafa Kemal Atatürk; este garanția conviețuirii pe aceste pământuri. Sub nicio formă, sub nicio formă, acest adevăr nu poate fi pus la îndoială”.
Reacții rezervate ale opoziției din Turcia
Declarația organizației teroriste PKK a inclus nenumărate critici în spațiul public din Turcia, prin care se arată că este de fapt o provocare deschisă la adresa Tratatului de la Lausanne și a Constituției din 1924 și că e o amenințare clară la adresa structurii statului național turc.
Principalul partid de opoziție, CHP (Partidul Popular Republican), a declarat că ar fi bucuros ca să fie depuse armele, dar a adoptat o abordare prudentă față de procesul legal.
Declarațiile liderilor Partidului İYİ, Partidului Victoriei și Partidului Marii Unități (BBP) au inclus afirmații dure cu privire la discuțiile cu teroriștii PKK. Aceste partide au pus la îndoială sinceritatea declarației PKK și au criticat, de asemenea, referirea la Tratatul de la Lausanne din anunțul PKK, prin care acesta din urmă arăta că „partidul nostru (n.n. PKK) a apărut pe scena istoriei ca mișcare de eliberare a poporului nostru împotriva politicii de negare și anihilare kurdă, care își are originea în Tratatul de la Lausanne și în Constituția din 1924”.
„Lausanne este titlul de proprietate al Republicii Turcia”
Președintele partidului İYİ, Müsavat Dervişoğlu, a declarat: „Republica Turcia și marea națiune turcă nu pot și nu vor accepta această declarație trădătoare”. Acesta spune că o situație contrară ar însemna că Turcia ar fi la egalitate cu PKK.
„Lausanne este titlul de proprietate al Republicii Turcia. (…) Nu înțelegi ce citești? Dacă PKK este câștigătorul, națiunea turcă și Republica Turcia sunt cele care pierd”, spune liderul partidului İYİ.
Reamintim că încă de la prima vizită a delegației Partidului pro-kurd DEM la İmralı, pe 29 decembrie 2024, președintele partidului İYİ, Müsavat Dervişoğlu spunea că acest fapt e „un lucru rușinos pentru Republica Turcia, să ceară ajutor de la criminalul din İmralı pentru viitorul Turciei”.
Partidul Victoriei: „Un nou proces de separatism”
Liderii Partidului Victoriei (Zafer Partisi), partid naționalist, au evaluat ultima declarație a PKK drept „un nou proces separatist” și au subliniat că în declarație au existat afirmații vagi cu privire la locul și modul în care vor fi predate armele PKK.
„PKK s-a mai autodizolvat anterior, s-a restructurat sub numele KADEK sau KONGRA-GEL și și-a continuat activitățile. În acest sens, problema dizolvării și dezarmării este complet suspectă și sumbră.”
Partidul Victoriei reamintește că președintele acestui partid, Ümit Özdağ, a fost arestat pentru că s-a opus acestei inițiative.
„În timp ce organizația teroristă și cadrele sale politice împotriva cărora lupt din 1989 sunt acum aplaudate, eu sunt ținut ostatic în închisoarea Silivri, inocent, în condiții mult mai dure decât Öcalan. Istoria va scrie asta”, a postat prof.univ.dr Ümit Özdağ, care a fost arestat pe 21 ianuarie 2025, sub acuzația de „incitare publică la ură și ostilitate prin intermediul presei într-o serie de incidente”. Procesul intentat împotriva lui Özdağ pentru „insultarea președintelui” este, de asemenea, în curs de desfășurare.
Cum interpretează partidul pro-kurd DEM decizia de dizolvare a PKK?
Conducerea partidului pro-kurd DEM, care a indicat Marea Adunare Națională a Turciei drept adresă pentru pașii de „democratizare” după depunerea armelor, este de părere că s-a deschis o „oportunitate istorică” prin încetarea existenței PKK.
Vicepreședintele DEM, Tayip Temel, a declarat că acum kurzii au decis să își schimbe metoda de luptă, veche de 50 de ani.
„Încă de la început, adevărata voință și inițiativă a acestui proces au fost ale domnului Öcalan. Cu toate acestea, atât domnul Erdoğan, cât și opoziția și toate forțele politice kurde au adus contribuții serioase”, spune Temel.
Acesta consideră că decizia PKK ar „necesita” o transformare a înțelegerii oficiale a statului în Turcia:
„Dacă statul însuși, în special guvernul AKP, evaluează corect acest pas și dezvoltă o nouă abordare, această decizie înseamnă de fapt încetarea politicii stricte de negare care a creat din punct de vedere istoric problema kurdă. Prin urmare, o pagină cu totul nouă a fost deschisă pentru toți oamenii din Turcia și Orientul Mijlociu.”
Organizația teroristă PKK a afirmat, de asemenea, în declarația sa de dizolvare din 12 mai citată de BBC, că „implementarea deciziilor în cauză necesită ca Öcalan să conducă și să dirijeze procesul, recunoașterea dreptului său la politică democratică și o garanție juridică solidă și completă”.
Îngrijorări după declarația PKK
Tot mai multe voci din Turcia sunt îngrijorate că, de acum înainte, mișcarea politică kurdă va prinde avânt, Abdullah Öcalan va fi prezentat opiniei publice mondiale ca omul care i-a făcut să depună armele, uitând că e un terorist condamnat, iar linia politică a mișcării kurde va deveni și mai radicală.
Dacă ideea pankurdismului este transformată în politică, acest lucru nu va servi stabilității în Turcia sau în Orientul Mijlociu, spun tot mai mulți analiști politici.
Odată cu depunerea armelor de către PKK, problema kurdă nu a fost rezolvată. Acum se așteaptă ca printr-o lege nouă să fie prevăzute și alte aranjamente, cum ar fi eliberarea condamnaților PKK prin reducerea pedepselor, oferirea de oportunități pentru cei care doresc să se întoarcă din străinătate și revenirea administratorilor la îndatoririle lor.
Pe de altă parte, există o Turcie dominată de un mediu de violență timp de 40 de ani.
De ce este menționată Constituția din 1924?
Unele cercuri kurde percep Constituția din 1924 ca fiind o piatră de hotar juridică în negarea Constituției din 1921 și, prin urmare, în negarea kurzilor din Turcia la nivel constituțional.
De altfel, deputații partidului pro-kurd DEM menționează frecvent că prin Constituția din 1924 s-au pierdut multe libertăți pentru kurzi: drepturile și promisiunile privind radiodifuziunea, educația și administrația locală kurdă.
Tratatul de la Lausanne: Cine l-a semnat și de ce este important?
Spațiul public din Turcia s-a inflamat după ce în declarația PKK se fac acuzații mai mult sau mai puțin voalate, referioare la Tratatul de la Lausanne și la Constituția din 1924.
Tratatul de la Lausanne a fost semnat pe 24 iulie 1923 și e considerat unul dintre cele mai importante texte juridice ale istoriei moderne și documentul fondator al Republicii Turcia, deoarece astfel au fost în mare parte trasate granițele actuale ale Turciei. Guvernul de la Ankara, care a participat la Lausanne cu o delegație condusă de İsmet İnönü, independent de administrația otomană din Istanbul, a câștigat, de asemenea, pentru prima dată legitimitate internațională.
Acordul de la Lausanne a fost semnat și de Anglia, Franța, Italia, Japonia, Grecia, România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care avea să formeze baza Iugoslaviei și a intrat în vigoare la data de 6 august 1924, după ce toate părțile și-au finalizat procesele interne de ratificare.
Acordul este important atât pentru Grecia, cât și pentru Turcia. Pentru Grecia, Lausanne deține cheia păstrării status quo-ului actual în ceea ce privește frontierele.
Cu toate acestea, ăreședintele Recep Tayyip Erdoğan critică periodic Tratatul de la Lausanne. Într-un discurs rostit în septembrie 2016, președintele Erdoğan a declarat: „Ne-au obligat să acceptăm Tratatul de la Lausanne din 1923.” În timpul vizitei sale la Atena în 2020, el a întrebat: „Ei bine, Lausanne acoperă doar Marea Egee? Nu există nimic legat de Lausanne în afara Mării Egee? Nu au minoritățile din Tracia de Vest drepturi? Acum, cum vom asigura drepturile minorităților cu acest acord?”
Criticile Tratatului de la Lausanne
1. Marea Egee
Principalele probleme privind Marea Egee din Tratatul de la Lausanne sunt apele teritoriale și platoul continental. Turcia afirmă că lățimea apelor sale teritoriale în Marea Egee este de 6 mile. Grecia, pe de altă parte, susține că are dreptul să mărească această limită la 12 mile în temeiul dreptului maritim internațional.
Turcia afirmă că extinderea apelor sale teritoriale de către Grecia la 12 mile „va schimba în mod disproporționat echilibrul intereselor din Marea Egee în detrimentul Turciei”.
Limitele platformei continentale din Marea Egee nu au fost încă stabilite.
Turcia acuză, de asemenea, Grecia de încălcarea Tratatului de la Lausanne și a altor reglementări relevante de drept internațional, acționând contrar „statutului demilitarizat” al insulelor din estul Mării Egee.
2. Tracia de Vest
Regiunea numită Tracia de Vest include orașele Komotini, Xanthi și Alexandroupoli din Grecia. Aproximativ 150.000 de membri ai minorității musulmane turce trăiesc aici. Turcia susține că, în conformitate cu acordurile internaționale care acoperă această problemă, inclusiv cel de la Lausanne, Marele Muftiu ar trebui ales prin voturile musulmanilor aflați în jurisdicția sa. Totuși, deși Grecia a folosit sistemul electoral până în 1985, după această dată a început să numească Marele Muftiu.
Citește și: Tratatul de la Lausanne și importanța sa pentru Republica Turcia
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
