plaja Turcia

Numărul de turiști străini sosiți în Turcia în acest sezon estival a crescut într-un ritm care a depășit mult așteptările celor din industria turismului. Acesta este motivul pentru care luna trecută Turcia a ridicat obiectivul referitor la veniturile anuale din turism, de la 35 de miliarde de dolari, la 37 de miliarde de dolari.

Peste 2 milioane de germani în vacanță în Turcia

Potrivit datelor Ministerului Culturii şi Turismului din Turcia, în prima jumătate a anului 2022 numărul turiştilor străini a fost de 16,37 milioane, în creştere cu 186% faţă de anul trecut. Germanii au reprezentat cea mai mare parte de turiștilor, cu peste 2 milioane de vizitatori, urmați de ruși cu 1,5 milioane, britanicii cu 1,3 milioane și bulgarii cu 1,2 milioane.

1,5 milioane de turiști ruși

Mehmet Isler, vicepreședintele Federației Hotelierelor din Turcia (TUROFED) a subliniat pentru presa turcă o creștere a numărului de turiști ruși, în special în Antalya. Și Bülent Ilbahar, președintele Asociației pentru Turism și Promovare Kușadası, spune că nu se aștepta la atât de mulți turiști ruși.

Totodată, a fost peste așteptări și numărul de turiști veniți din Europa, în mod special din Regatul Unit și Germania. Inițial, estimarea era de 2,5 milioane de turiști din Marea Britanie, dar deja numărul se apropie de 3,5 milioane.

Temeri legate de conflictul din Ucraina

Războiul pornit de Rusia în Ucraina a fost un motiv de teamă pentru industria turismului din Turcia, care era deja afectată de pandemia de coronavirus. Oficialii amintesc faptul că a contat enorm poziția Turciei și politica sa atentă referitoare la campania militară a Rusiei în Ucraina. Reamintim că Turcia a trimis drone militare în Ucraina, a încercat să faciliteze discuțiile de pace între părți, dar nu a susținut sancțiunile economice impuse de Occident împotriva Moscovei.

Din luna februarie, Turcia încearcă să mențină legături comerciale, energetice și turistice cu ambele țări. După ce cardurile rusești emise de Visa și Mastercard au încetat să funcționeze în străinătate, cel puțin cinci bănci turcești au început să folosească sistemul de plăți Mir din Rusia, permițând astfel turiștilor ruși să plătească pentru achizițiile lor în Turcia. Turcia este, de asemenea, printre puținele țări care au menținut zboruri reciproce cu Rusia.

„Cu o politică externă de mare succes, nu am avut Europa, Ucraina sau Rusia împotriva noastră”, a remarcat Bülent Ilbahar, președintele Asociației pentru Turism și Promovare Kușadasi, subliniind că acest lucru s-a reflectat în fluxurile turistice din orașul stațiune de la Marea Egee. El a adăugat că cererea puternică de pachete turistice a atras zboruri suplimentare din Rusia către stațiunile Turciei, inclusiv Bodrum, Dalaman și Antalya.

Context

Încă de la începutul anului 2022 oficialii turci din turism au sperat că vor depăși cifrele din 2019, când aproximativ 52 de milioane de vizitatori (din care aproximativ 7 milioane de ruși și 1,6 milioane de ucraineni) au adus venituri de 34 de miliarde de dolari americani.

În anul 2021, rușii și ucrainenii au fost prima și, respectiv, a treia cea mai mare sursă de turiști a Turciei. Rușii au reprezentat 19% din vizitatorii străini, adică 4,7 milioane de vizitatori, în timp ce Ucraina a fost a treia ca mărime, cu 8,3% și 2,1 milioane de vizitatori.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.