
INGREDIENTE:
3 bucăți piept de pui
2 linguri cu ulei cu măsline
Sare
Piper negru
Fulgi de ardei iute
Pentru sosul de spanac
2 linguri de ulei de măsline
1 ceapă
1 ardei roșu capia
10-12 ciuperci
150 gr spanac
Sare
Piper negru
1 lingură cu unt
1 lingură cu făină
3/4 căni cu lapte
Cașcaval ras
Mod de preparare
Bucățile de piept de pui se desfac în două părți, mai subțiri, se crestează ușor și se pun într-un castron. Se adaugă uleiul de măsline, sarea, piperul și fulgii de ardei și se amestecă foarte bine.
Punem feliile din piept de pui într-o tigaie antiaderentă, la foc potrivit. Când carnea este preparată termic, o scoatem pe o farfurie.
În aceeași tigaie, după ce am scos carnea, punem ulei de măsline și adăugăm ceapa tăiată peștișori. După câteva minute, se adaugă ardeiul kapia tăiat mărunt, după alte 2-3 minute ciupercile tăiate felii și spanacul tăiat mărunt.
În mijlocul tigăii facem puțin loc, în care punem o lingură cu unt, o lingură cu făină, amestecăm, adăugăm și laptele, iar după 2-3 minute oprim focul.
Într-un vas de yena punem bucățile de carne, deasupra spanacul cu legumele din tigaie și presărăm cașcavalul ras. Punem vasul la cuptor pentru câteva minute, cât se va topi cașcavalul. Se servește fierbinte.
Afiyet olsun! Poftă bună!