Mehmet Şimşek

La scurt timp după ce au fost anunțate rezultatele alegerilor parlamentare din Turcia și, implicit, victoria Alianței Populare conduse de Recep Tayyip Erdoğan, a fost vehiculat numele lui Mehmet Şimşek pentru a ocupa un nou mandat în noul guvern.

Această mișcare a președintelui Erdoğan era previzibilă, mai ales că electoratul turc a dat semnale majore că rezolvarea problemei economice este considerată  ca fiind cea mai importantă.

Încă de atunci analiștii arătau că Erdogan va apela la tehnocrați care au mai lucrat pentru el, cum ar fi acest celebru economist turc, Mehmet Şimşek.

Reamintim că din 2018 până în 2022, Erdoğan a schimbat frecvent miniștrii economiei și finanțelor, dar și guvernatorii băncii centrale.

Pentru prelungita criză economică din Turcia, mulți au considerat că de vină ar fi teoria economică neconvențională a președintelui Erdoğan, referitoare la păstrarea ratelor dobânzilor mici. Pe de altă parte, acesta spune că a reușit de la sfârșitul anului trecut să scadă inflația de la 85,5%, cât era la sfârșitul anului trecut, la 43% în luna aprilie, interval de timp în care Turcia a trebuit să gestioneze și dezastrul celor două cutremure din 6 februarie.

Președintele Erdoğan a dat asigurări privind politica de dobânzi

Conform presei din Turcia, Mehmet Şimşek a primit asigurări de la președintele Erdoğan cu privire la managementul Băncii Centrale şi la politica de dobânzi.

În acest sens, Mehmet Şimşek, fost ministru de stat responsabil cu probleme de economie în guvernul Turciei, s-a întâlnit ieri de două ori cu președintele Erdoğan și a decis în cele din urmă să preia conducerea economiei.

Cine este Mehmet Șimșek?

Mehmet Şimşek s-a născut la 1 ianuarie 1967 în Arıca (Kefre), un mic sat din districtul Gercüş din provincia Batman, ca cel mai mic copil al unei familii sărace, cu 8 copii.

Rămas orfan de mamă încă de la 5 ani, Mehmet Şimşek a petrecut primii doi ani de şcoală primară în satul său, apoi fratele său mai mare, Nazmi, care era profesor la Batman, s-a asigurat că va continua școala, prilej cu care a învățat să vorbească limba turcă. A urmat școala secundară Imam Hatip, iar studiile liceale le-a făcut la Liceul Gercüş. Studiile universitare le-a făcut la Ankara, la Facultatea de Științe Politice, Departamentul Economie, pe care a absolvit-o în 1988. A lucrat apoi asistent de cercetare la aceeași facultate timp de aproximativ un an și și-a continuat activitățile academice, până când a plecat în Anglia cu o bursă EtiBank pentru master, la Universitatea Exeter.

În acest timp a murit și tatăl său, astfel că la finalizarea studiilor s-a întors în Turcia, unde a început să lucreze la EtiBank. După serviciul militar obligatoriu, în 1993, a susținut un examen la Ambasada Statelor Unite ale Americii, unde a fost angajat timp de 4 ani ca „senior economist”, într-un departament în care s-au făcut câteva analize asupra economiei turce. După această perioadă, în 1997 a obținut un permis de ședere în SUA și s-a mutat la New York.

A început să lucreze la Unitatea de analiză a capitalurilor proprii a UBS Bank, dar la începutul anului 1998 s-a întors la Istanbul  și a început să lucreze la Deutsche – Bender Securities, pentru încă 2 ani.

A primit oferte de la două companii străine de investiții și consultanță, Merril Lynch și CSFB. Alegând jobul de la Merril Lynch, Mehmet Şimşek și-a asumat responsabilitatea regiunii Mediteranei, inclusiv Turcia, și astfel a început să lucreze în unitatea care făcea macroanalize pentru aceste țări. La scurt timp, în portofoliul său au fost incluse și Europa Centrală și Rusia, iar în mandatul său s-a întâlnit cu un număr mare de oficiali, prim-miniștri și președinții țărilor din regiune.

La sfârșitul anului 2005, Merril Lynch l-a numit șef al Diviziei de Studii Economice și Strategice din Regiunea Emergentă Europa, Orientul Mijlociu și Africa. A fost ulterior nominalizat și la președinția Băncii Centrale, dar numirea sa nu a fost aprobată de Președinte.

Cariera de politician

Mehmet Şimşek a intrat pentru prima dată în Parlament în calitate de deputat al partidului AK, provincia Gaziantep, la alegerile generale din 2007.

În data de 29 august 2007, a primit postul de ministru de stat responsabil cu economia în cel de-al 60-lea guvern înfiinţat sub conducerea prim-ministrului Recep Tayyip Erdoğan.

Pe lângă îndatoririle sale de ministru de stat responsabil cu economie, el a mai fost membru și al unor colegii naționale de planificare, privatizare, al industriei de apărare, al coordonării economiei, pentru știință și tehnologie etc.

La alegerile din iunie 2011, a reintrat în parlament ca deputat al Partidului AK Batman și a fost numit din nou ministru al finanţelor în cel de-al 61-lea Guvern al Republicii Turcia. Apoi, ca urmare alegerilor din iunie 2015, a reintrat în parlament, de data aceasta ca deputat al partidului AK Gaziantep.

La alegerile generale anticipate din noiembrie 2015, Şimşek şi-a luat locul din nou în parlament ca deputat de Gaziantep şi a fost numit viceprim-ministru în cel de-al 64-lea cabinet guvernamental pregătit şi prezentat de preşedintele partidului AK, Ahmet Davutoğlu, şi aprobat de preşedintele Recep Tayyip Erdoğan în data de 4 noiembrie 2015.

De asemenea, în perioada 2007-2009 a fost guvernator al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale în Turcia. După demisia din funcția de premier a lui Ahmet Davutoğlu, din 22 mai 2016, sarcina de a forma guvernul a fost încredințată de data aceasta lui Binali Yıldırım. Astfel, Mehmet Şimşek a fost viceprim-ministru în cel de-al 65-lea guvern turc înfiinţat de Yıldırım, dar în noul guvern, președinția Consiliului de Coordonare Economică a fost luată de la Șimșek și dată lui Binali Yıldırım.

Viața privată

Mehmet Şimşek este cetăţean turc şi britanic, iar în 2013 a fost numit de revista „Emerging Markets” ca fiind „Ministrul de Finanţe al anului în Europa emergentă”. În același an, a fost numit unul dintre cei mai influenți 500 de oameni din lume de către revista „Foreign Policy”.

În 2009, Mehmet Şimşek şi-a părăsit după 10 ani de mariaj soţia americană, Annalise Granwald, recăsătorindu-se în 2010 cu Esra Kara, cu care are două fiice, Azra Esma şi Sare Nur.