Fotografie de Arefin Shamsul pe Pexels.com
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a anunțat după ședința de cabinet de astăzi că s-a luat o decizie de lockdown parțial în primele două săptămâni ale lunii Ramadan, completând astfel seria de măsuri restrictive luate până acum.
Principalul punct de pe ordinea de zi a ședinței cabinetului prezidat de Recep Tayyip Erdoğan a fost creșterea accelerată a infectărilor cu Covid-19, președintele turc făcând totodată un apel și către Uniunea Europeană. „Am fi mai mulțumiți dacă gestionăm acest proces cu UE“, a declarat președintele Erdoğan .
De asemenea, președintele turc și-a arătat susținerea pentru comercianții afectați de măsurile pandemiei, care au fost nevoiți să-și suspende sau să își limiteze activitățile. Până acum, statul turc le-a oferit un sprijin în valoare totală de 60 miliarde TL.
Recep Tayyip Erdoğan a precizat că deși numărul actual de infectări nu forțează sistemul de sănătate, trebuie pus capăt acestei tendințe de creștere.
Toate aceste decizii se vor aplica de mâine seară.
Scopul deciziei de închidere pe parcursul a două săptămâni este de a scădea semnificativ numărul de infectări și decese, iar dacă nu se va înregistra o îmbunătățire inevitabil vor urma decizii mai dure.
Reamintim că recent, Consiliul consultativ științific al Primăriei Provinciei Istanbul (IBB) a recomandat autorităților de la Ankara înăsprirea măsurilor în pandemie, din cauza nivelului alarmant al deceselor și cazurilor din Covid-19. Specialiștii recomandau „lockdown de patru săptămâni, accelerarea procesului de vaccinare, creșterea numărului de teste, crearea oportunităților pentru izolare, carantină, impunerea restricțiilor de călătorie, precum și furnizarea de măști persoanelor sărace”.
După evaluarea procesului epidemic la nivel național, specialiștii turci spun că la Istanbul numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut de aproximativ 10 ori, de la începutul lunii martie. Concret, în Istanbul sunt aproximativ 40% din cazurile de Covid-19 din Turcia, confirmă și ministrul Sănătății, Fahrettin Koca.
Până astăzi, Turcia a folosit 19.171.122 doze de vaccin, 11.478.821 persoane primind o primă doză de vaccin, iar 7.692.301 două doze. Pentru că Turcia a prioritizat la vaccinare persoanele peste 65 de ani, numărul infectărilor la această categorie de vârstă a scăzut de la 17,7% (la începutul lunii ianuarie), la 8,2%, adică aproape jumătate din numărul total de cazuri, după vaccinare. Inițial, vaccinările au început cu produsul companiei farmaceutice chineze Sinovac, dar recent Turcia a început să administreze și vaccinul Pfizer / BioNTech.
În acest moment, în Turcia, 76,4% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani sunt vaccinate. Ministrul spune cu tristețe că 23,6% dintre cetățenii cu vârsta peste 65 de ani nu au mers la vaccinare, deși aveau acest drept și prioritate. Referitor la cei care lucrează în domeniul medical, rata de vaccinare este de 86%, iar dacă la începutul anului aceștia reprezentau 5,3% din totalul persoanelor infectate, după vaccinare procentul de persoane infectate din această categorie profesională este de doar 1,37%.
Și Turcia începe să se confrunte cu refuzul vaccinului anti-Covid din partea populației. Această ezitare a vaccinării ar putea deveni extrem de problematică, în contextul creșterii accelerate a numărului de infectări, au avertizat experții. Aproximativ 25% dintre persoanele care au dreptul să primească vaccinul anti-Covid evită inocularea, majoritatea fiind femei.
Ministrul turc al sănătății, Fahrettin Koca, a declarat că 85% din noile infectări sunt cauzate de tulpina de coronavirus din Regatul Unit.
Faptul că acum Covid-19 se răspândește mult mai repede decât în urmă cu câteva luni, este atribuit noilor tulpini ale virusului. Mai mult, în afară de contagiozitate, boala este acum și mai severă.
Tulpina de coronavirus sud-africană a fost detectată la 285 de persoane din 11 provincii, iar cea braziliană la 166 de persoane din 9 provincii. Totodată, au fost identificate și câteva cazuri din tulpina de coronavirus din SUA. Până acum, ministrul turc al sănătății spune că nu a existat o creștere dramatică a ratei de internare la terapie intensivă, dar evoluțiile îmbolnăvirilor provoacă îngrijorare.
Descoperă strategia Turciei pentru turism și cum își propune să crească veniturile până la 78,5…
Turcia găzduiește COP31 la Antalya, un pas esențial în diplomația climatică globală. Află mai multe…
Turismul dintre Turcia și Rusia crește rapid. Află despre noile tendințe și pachetele atractive pentru…
Află care sunt prețurile de închiriere pentru un apartament 2+1 în câteva orașe din Turcia
Institutul Turc de Statistică (TÜİK) a publicat datele privind inflația pentru luna octombrie 2026. Inflația…
Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.