Fotografie de Meruyert Gonullu pe Pexels.com
Așa cum era de așteptat, Turcia intră în lockdown total timp de 3 săptămâni, pentru a scădea numărul de infectări cu Covid-19.
La finalul reuniunii cabinetului, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat că se va impune un lockdown total, la nivelul întregii țări, de joi, 29 aprilie 2021, ora 19, până pe data de 17 mai 2021, ora 5.
Se va suspenda activitatea tuturor companiilor, cu excepția celor care au activitate specifică de producție, de alimentație, curățenie și sănătate, specificate în circularele anterioare ale Ministerului de Interne. Personalul din instituțiile publice va continua să lucreze de la distanță sau alternativ.
Toate călătoriile interurbane vor fi restricționate, exceptate fiind cele pentru care există un permis special emis anumitor categorii profesionale. De asemenea, transportul public interurban va putea funcționa doar la o capacitate de 50%.
Spre deosebire de situațiile anterioare, pentru serviciile de cazare nu mai sunt specificate excepții de la restricțiile de călătorie, inclusiv cele interurbane.
De asemenea, educația față în față va fi suspendată, iar examenele vor fi amânate în toate instituțiile de învățământ, la toate nivelurile de școlarizare.
Cei care lucrează în sectorul agricol își vor putea desfășura activitățile în conformitate cu măsurile epidemice.
Cetățenii care au probleme de aprovizionare, sau care au o boală severă, pot solicita sprijin din partea echipelor specializate de la nivelul primăriilor.
Președintele Erdoğan a precizat că nu există dificultăți la nivelul serviciilor de sănătate, ba mai mult, deja au fost suplimentate substanțial bugetele pentru achiziții de echipamente medicale, pentru tratamentul pacienților cu diabet, boală celiacă, ori pentru cei care au nevoie de dializă.
Imediat ce va fi publicat ordinul de lockdown total, vom cunoaște exact felul în care aceste decizii îi vor afecta pe turiști.
Acordul de la Mecca: Turcia și alte două state musulmane colaborează pentru a face față…
Depozitele la termen din Turcia devin opțiuni populare pentru cei care caută randamente sigure
Bodrum, o bijuterie turistică pe litoralul Mării Egee, atrage turiștii cu venituri mari, oferind resorturi…
Guvernul Turciei pregătește o lege-cadru pentru procesul de pace și dezarmarea PKK. Analiză, context istoric,…
Antalya a atras turiști din întreaga lume, Rusia, Germania și Regatul Unit rămânând cele mai…
Informații esențiale despre inflația din Turcia: statistici detaliate pentru iulie 2026 și previziuni economice.