
Autoritățile turce anunță că începând cu data de 15 martie 2021, la intrarea în Turcia turiștii trebuie să fi completat, cu 72 de ore înainte de a ajunge la graniță, un formular pe site-ul http: //register.health.gov.tr. Decizia nu se aplică turiștilor care se află doar în tranzit.
Prin completarea acestui formular, va fi creat automat un cod HES, în baza căruia călătorii vor putea fi contactați în cazul unui eventuale îmbolnăviri cu Covid-19 în timpul călătoriei, ori șederii în Turcia. Din acest motiv, acuratețea și actualizarea informațiilor sunt extrem de importante.
Formularul pe care îl călătorii îl vor completa va fi verificat la granițele Republicii Turcia, iar dacă informațiile sunt eronate, ori datele furnizate sunt false, călătorii riscă sancțiuni juridice și administrative. Mai mult, este posibil să nu li se permită accesul în Turcia, în cazul în care nu e vorba de cetățeni turci, ori cetățeni cu permis de ședere.
Cum folosesc turiștii codul HES
Codul Hes a fost solicitat în Turcia și până acum, la intrarea în obiectivele turistice, mall-uri, mijloace de transport în comun, sau chiar la unele hoteluri și restaurante.
Problema era că turiștii întâmpinau dificultăți la obținerea lui de pe aplicația Hayat Eve Sigar, sau aveau nevoie de un număr de telefonie mobilă din Turcia, pentru a obține codul prin SMS. Acum e mult mai simplu, iar autoritățile au astfel la îndemână informațiile tuturor turiștilor care ajung în Turcia.
Reamintim că la intrarea în Turcia este necesară prezentarea unui test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. Companiile aeriene pot solicita testul la îmbarcarea în avion. Conform reglementărilor impuse de autoritățile turce până în prezent, nu sunt derogări de niciun fel de la aceasta regulă.