BRICS
3 minute

Frustrată de lipsa de progres în aderarea la Uniunea Europeană, Turcia a cerut oficial să se alăture alianței BRICS, a piețelor în curs de dezvoltare, încercând astfel să creeze noi legături dincolo de aliații săi tradiționali occidentali, anunță Bloomberg. Publicația precizează că Ministerul de Externe și Președinția din Turcia au refuzat să comenteze această informație.

Turcia va continua să își îndeplinească obligațiile ca membru cheie al NATO, dar acest nou demers reflectă aspirațiile sale, ca într-o lume multipolară să cultive legături cu toate părțile. De atfel, solicitarea ar fi fost făcută în urmă cu câteva luni, pe fondul frustrării din cauza lipsei de progres în cererea sa de decenii de a adera la Uniunea Europeană. Administrația președintelui Recep Tayyip Erdoğan consideră că centrul de greutate geopolitic se îndepărtează de economiile dezvoltate, susțin sursele jurnaliștilor de la Bloomberg.

Ce spun oficialii turci despre aderarea la BRICS

Într-o declarație recentă, președintele Erdoğan spunea că „dacă își îmbunătățește simultan relațiile cu Estul și Occidentul, Turcia poate deveni o țară puternică, prosperă, prestigioasă și eficientă. Orice altă metodă decât aceasta nu va aduce beneficii Turciei, ci îi va dăuna.”

Purtătorul de cuvânt al principalului partid aflat la putere, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), Ömer Çelik, spune că Turcia este în proces de a face un pas spre aderarea la blocul BRICS al economiilor în curs de dezvoltare, dar încă nu au fost luate măsuri concrete.

Gruparea BRICS, numită după Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, include unele dintre cele mai mari economii emergente. De la începutul acestui an, BRICS are noi patru membri: Iran, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Egipt. Arabia Saudită a fost invitată să se alăture, dar încă nu a făcut acest lucru.

Pașii Turciei către BRICS

În iunie 2024, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, spunea că Turcia ar dori să se alăture BRICS. În opinia acestuia, gruparea BRICS ar putea oferi Turciei o oportunitate pentru a-și spori perspectivele economice, fiind o „alternativă bună” la Uniunea Europeană. De altfel, acesta susținea că în timp ce Turcia se află într-o uniune vamală cu Bruxelles-ul, explorează și noi oportunități de cooperare.

Ministrul turc de externe a declarat că din cauza „politicii identitare”, Turciei nu i s-a permis niciodată de către unele națiuni majore ale UE intrarea în UE pentru a deveni membru cu drepturi depline al blocului european. „Deci trebuie să cauți alte alternative”, consideră ministrul Fidan.

Reamintim că încă de acum 40 de ani, Turcia a solicitat să adere la ceea ce era Comunitatea Economică Europeană, iar în 1999 a fost recunoscută oficial ca fiind candidată la aderarea cu drepturi depline la UE. Negocierile privind aderarea au început în 2005, dar au fost oprite pentru o serie de probleme – de la drepturile omului, până la politica externă.

Rusia și China salută interesul Turciei pentru BRICS

În urmă cu ceva timp, Rusia a salutat interesul Turciei de a se alătura BRICS, spunând că subiectul va fi pe ordinea de zi a următorului summit al organizației. De partea cealaltă, China dorește să strângă legăturile cu Turcia pentru a-și asuma „politica de putere globală” și e este dispusă să extindă cooperarea cu Turcia în economie, comerț, energie, infrastructură, economia digitală și hi-tech. Oficialii chinezi spun că țara lor este dispusă să continue să consolideze coordonarea cu partea turcă în cadrul Națiunilor Unite și al Grupului celor 20, să se opună tuturor formelor de hegemonie și politicii de putere și să mențină stabilitatea lanțului global de aprovizionare.

Mulți dintre membrii actuali BRICS, viitorii membri și alți solicitanți nu sunt membri ai blocului occidental și consideră că sunt în general dezavantajați de SUA și UE. Acesta este motivul pentru care a fost conturată ideea generală că Occidentul încearcă să-și maximizeze puterea și interesele economice și politice pe seama restului lumii. În plus, aceste politici ale Occidentului sunt considerate acțiuni incorecte și adesea discutabile din punct de vedere moral.

Prin urmare, grupările asemănătoare BRICS sunt văzute ca o modalitate de a rezista dominației economiilor occidentale, cel mai bine rezumată prin expresia „Suntem uniți”. Țările din Orientul Mijlociu au făcut tot posibilul să se alinieze intereselor SUA, dar au fost dezamăgite de politicile americane,

 


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.