bodrum
3 minute

Raportul de audit al Primăriei Bodrum din 2024, publicat de Curtea de Conturi din Turcia, arată că au fost făcute plăți pentru cazarea unor politicieni la hotelul de lux Rixos, precum și alte 45 de nereguli diferite. Raportul a dezvăluit felul în care sunt irosite resursele publice, cu plăți nejustificate de la bugetul municipal pentru cazare în hotelul de lux Rixos din Bodrum, reclame personale pe rețelele de socializare, evenimente fictive și autorizații de construire ilegale.

Inspectorii Curții de Conturi arată că au fost făcute plăți fictive în valoare de 365.000 TL (echivalentul a 7.450 euro) pentru cazare la Hotelul Rixos Premium în numele primarului din Kadıköy Istanbul, Mesut Kösedağı, și al primarului din Ataşehir Istanbul, Onursal Adıgüzel, ambii edili fiind aleși pe listele CHP (Partidul Popular Republican), la fel ca primarul din Bodrum, Tamer Mandalinci.

De asemenea, Primăria Bodrum a plătit pentru cei doi primari 244.800 TL (5.000 euro), respectiv 120.768 TL (aproape 2.500 euro), pentru Târgul de Artă din Bodrum și alte evenimente. Aceste sume au fost acoperite din bugetul municipal ca fiind cheltuieli de reprezentare și divertisment. Cu toate acestea, în urma examinării arhivelor municipalității, Curtea de Conturi nu a găsit nicio dovadă a participării vreunui primar la aceste evenimente.

Primarul din Kadıköy Istanbul: „Nu am fost niciodată la Rixos”

Primarul districtului Kadıköy din Istanbul, Mesut Kösedağı, a negat acuzațiile, spunând: „Nu am fost niciodată la Hotelul Rixos. Plătesc personal pentru hostelul la care stau cu familia mea în Bodrum. Am aflat detaliile din acest raport de la dumneavoastră.”  Și postările de pe rețelele de socializare ale primarului orașului Ataşehir, Onursal Adıgüzel, au confirmat că acesta se afla de serviciu la Istanbul cam în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că Primăria Bodrum a plătit pentriu cazări fictive.

Raportul de audit a constatat că plățile efectuate au fost contrare legislației, că acestea nu pot fi considerate în sfera serviciului public, că documentele de cheltuieli nu au fost suficiente și că astfel de cheltuieli au fost în afara domeniului principal de responsabilitate al municipalității și au cauzat prejudicii publice.

Ce spune Primăria Bodrum

În răspunsul oferit de Primăria Bodrum referitor la raportul Curții de Conturi, se arată că serviciile de cazare puteau fi furnizate în cadrul legii urbanistice din Legea nr. 5393 a Municipiului și că plățile efectuate au fost conforme cu legislația. Cu toate acestea, auditorii au stabilit că informațiile referitoare la participarea edililor nu au fost verificate cu înregistrările din arhivă.

Primarul orașului Bodrum, Tamer Mandalinci, care a fost în centrul atenției în urma acestui scandal, nu a răspuns încă la întrebările care i-au fost adresate de către jurnaliști.

Celelalte nereguli depistate în raportul Curții de Conturi sunt: achiziționarea de servicii tehnice pentru evenimente care nu au loc, plăți pentru reclame sponsorizate pentru conturile personale de socializare ale primarului, oferirea de cadouri membrilor presei, pregătirea de filme promoționale contrar specificațiilor tehnice, sponsorizarea programelor care nu au legătură cu municipalitatea, cheltuieli efectuate cu încălcarea legislației pentru evenimente, punerea la dispoziție a proprietăților imobiliare fără licitație, închiderea ochilor la construcțiile ilegale, închiderea unei străzi publice prin încorporarea acesteia în proprietate privată, utilizarea de către primar a vehiculelor oficiale în zilele sale libere, cheltuieli inutile pentru aspecte care țin de responsabilitatea Municipalității Metropolitane, permiterea construcțiilor rezidențiale în zonele turistice, neformarea Consiliului Local la timp și utilizarea competențelor contrare legislației.

Totodată, în urma apelului de la începutul mandatului de primar al orașului Bodrum, Tamer Mandalinci, pentru sprijinirea municipalității Bodrum, care se confrunta cu dificultăți financiare, la o ședință a consiliului din martie 2024, au fost discutate și acceptate de către unele companii și persoane fizice oferte de donare de vehicule către municipalitate, în valoare de peste 20.000.000 TL (408.000 euro), fără nicio condiție, anunță un portal de știri.

Alegerea primarului din Bodrum

Reamintim că la alegerile locale din martie 2024, la Bodrum partidul CHP a menținut conducerea primăriei cu 58,02%, AKP obținând 31,94%, în ciuda problemelor majore de infrastructură (drumuri, electricitate, apă, canalizare), care au creat probleme majore locuitorilor, dar și a practicilor nedemocratice și netransparente de desemnare a candidatului CHP Tamer Mandalinci (31 ani, arhitect), de către conducerea centrală a partidului.

Critici aduse primarului din Bodrum

De la începutul mandatului său de primar, obținut în 2024, primarul din Bodrum, Tamer Mandalinci, a apărat prețurile ridicate în Bodrum, într-o dispută legată de costul unei lahmacun (preparat local) care s-ar fi vândut cu 2.500 lire.

De asemenea, în mai multe rânduri acesta a minimalizat problemele rezidenților din Bodrum (prețuri mari, costuri ridicate de trai) și mai mulți angajați din primărie l-au acuzat pe edil că „tratează primăria ca pe o fermă”.

Deși Tamer Mandalinci a promis la începutul mandatului că „primăria va fi în stradă” şi că „biroul meu va fi străzile din Bodrum”, tot mai mulți locuitori susţin că edilul e tot mai indiferent la problemele lor, majoritatea legate de  problemele de infrastructură.


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.