În ultimele zile, la Bodrum a atras atenția apariția unui iaht superb, de lux, construit în 1930: Nahlin. Actualii proprietari sunt Sir James și Lady Dyson.
Povestea iahtului Nahlin
Iahtul a fost construit în 1930 de compania John Brown & Company, din Glasgow, pentru moștenitoarea scoțiană, Lady Yule și a fost lansat la apă pe 28 aprilie 1930, sub numele de Nahlin. Ambarcațiunea are o lungime 91,4 m și este singura navă construită de John Brown & Co care încă navighează. Avea 6 cabine cu băi private, o sală de sport, o cameră de zi cu vedere la mare pe trei laturi și o bibliotecă pe puntea umbrită.
Până în anul 2005, Nahlin a fost un iaht cu motor cu abur propulsat de turbină, după care i-a fost montat un motor diesel-electric. Motoarele originale erau un set de patru turbine Brown-Curtis, câte două antrenând fiecare elice printr-un angrenaj cu o singură reducție.
Croaziera la bordul Nahlin
În august 1930, proprietara iahtului, Lady Yule, împreună cu fiica ei, au făcut o croazieră la bordul Nahlin. Au vizitat Australia, iar în 1931 au ajuns în Noua Zeelandă. Nahlin a fost printre navele civile care au participat la Jubileul de Argint al lui regelui George V. Atunci Lady Yule l-a invitat la bord și pe Edward, Prințul de Wales. După ce regele George al V-lea a murit, în ianuarie 1936, prințul de Wales i-a succedat tatălui său ca regele Edward al VIII-lea.
În august 1936, regele Edward a închiriat Nahlin pentru o croazieră de la Šibenik în Marea Adriatică, prin Canalul Corint și Marea Egee, până la Istanbul. El a ales Nahlin pentru a „permite evitarea formalităților acordate regalității”, deoarece la bord se afla și Wallis Simpson, iubita sa din acel moment. Distrugătoarele Royal Navy HMS Glowworm și Grafton au escortat iahtul. Tot atunci, monarhul britanic a convertit biblioteca iahtului, înlocuind cărțile cu sticle.
Regele Edward al VIII-lea și Wallis Simpson au fost fotografiați împreună în această croazieră și deși ziarele britanice au refuzat să publice fotografiile, acestea au devenit știri pe prima pagină în Statele Unite și Europa. Acest lucru „a alertat mass-media din lume cu privire la criza iminentă a abdicării” regelui Edward al VIII-lea.
Iahtul regelui Carol al II-lea al României
În 1937, regele Carol al II-lea al României a cumpărat iahtul cu 120.000 de lire sterline și l-a redenumit Luceafărul. Mai târziu a fost redenumit Răsăritul și Transilvania.
Într-un articol din ziarul Adevărul se arată că “în data de 11 iunie 1938, Regele Carol al II-lea pleacă la bordul vasului într-o croazieră prin Marea Neagră, împreună cu metresa sa Elena Lupescu şi 2-3 apropiaţi: Ernest Urdăreanu, dr. Mamulea şi col. Stavăr.”
În septembrie 1940, Carol al II-lea a fost nevoit să abdice în favoarea fiului său Mihai. Apoi, după instalarea regimului comunist, iahtul a fost transferat Marinei Române și redenumit Libertatea, devenind mai târziu o navă muzeu, iar apoi un restaurant plutitor acostat la Galați, pe Dunăre.
După 1989, iahtul Libertatea a fost clasificat drept patrimoniu cultural, dar în mod dubios a devenit proprietatea unei mici companii private, numită SC Regal SA Galați.
În anii 1990, un cuplu britanic, Bill și Laurel Cooper, au navigat pe o barjă olandeză pe Dunăre. Într-o carte publicată în 1997, aceștia au relatat că la Galați „iahtul clasic cu motor al lui Ceaușescu a picurat și ruginit ca cheiul, frumos, dar neglijat încă de la căderea regimului său”.
Cum a pierdut România iahtul regal
Site-ul Justiție Curată prezintă într-un amplu articol greșelile făcute de România în privința posesiei acestui iaht.
Luceafărul a ajuns la Constanța în data de 6 septembrie 1937, avându-l comandant pe locotenent-comandorul Josef Rășcanu. Apoi, în 1938, “iahtul regal ajungea prima dată la Galați, orașul în care va eșua 28 de ani mai târziu“.
În anul 1948, iahtul regal a fost preluat de comuniști, care au înlăturat blazoanele și simbolurile regale și au predat nava Comisiei de inventariere și conservare.
Iahtul Libertatea a ajuns în anul 1976 hotel-restaurant pe faleza Dunării din Galați.
După Revoluție, iahtul a fost preluat pentru exploatare de firma Regal SA, societate comercială care administra câteva restaurante.
Aflat într-o vizită la Galați, Majestatea Sa Regele Mihai al României a revăzut emoționat iahtul după zeci de ani, care se afla deja într-o avansată stare de deteriorare.
Categoria „tezaur”
În 1998, Direcția Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii a decis clasificarea navei Libertatea în categoria ”tezaur”, iar urmare a acestui fapt, firma Regal SA avea obligația conform legii să asigure protecția bunului de patrimoniu. Cu toate acestea, firma l-a scos la vânzare, iar decizia a fost luată în 1999. “Licitația pentru vânzarea vasului s-a făcut cu încălcarea Legii 31 a societăților comerciale, firma Regal SA neavând trecută în domeniul de activitate această posibilitate.“
Ministerul Culturii nu a intervenit, astfel că iahtul regal a fost adjudecat pentru suma de 265.000 de dolari de către firma engleză Edmiston Co Ltd. Cu o licență temporară de export pentru reparații, eliberată de Ministerul Culturii, iahtul regal din categoria “tezaur” a părăsit definitiv România.
Vânzarea vasului de patrimoniu s-ar fi făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului privind desfășurarea activităților comerciale cu bunuri culturale. “Artizanii vânzării au fost scoși însă de sub urmărire penală, printr-o Ordonanță semnată de procurorul Ștefan Vasilache, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. (…) În ciuda acuzațiilor aduse, procurorul Vasilache îi scoate de sub urmărire penală pe cei de la Regal SA“.
Ample operațiuni de reparații
După o serie de reparații efectuate o lungă perioadă de timp în Marea Britanie, iahtul a ajuns în 2005 la Rendsburg, în Germania.
În 2006, Sir James și Lady Dyson au achiziționat iahtul de la Anthony Bamford, iar în 2010 a fost înregistrat la Glasgow sub numele original, Nahlin.
Acum iahtul are camere pentru 14 pasageri și până la 47 de membri ai echipajului, iar turbinele cu abur sunt înlocuite cu un nou motor diesel-electric.
https://youtu.be/lhitKwnFKF0?si=uwG4QlKmPqfNCIjl



Sursa foto: Superyacht
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.