După formarea Republicii Ciprul, statul grec a dorit să alipească insula și să realizeze unirea, astfel că începând cu anul 1967 au fost reluate atacurile grecilor din insula Cipru. Peste 15.000 de soldați greci aveau să ocupe acest teritoriu. Pentru a împiedica acest lucru, în anul 1974 trupele turcești debarcă și ele în Cipru ocupând partea de nord a insulei, pentru a proteja astfel minoritatea turcă.

Mișcarea grecilor: Enosis

De la războiul Imperiului Otoman cu Rusia din 1878, Ciprul fusese închiriat Angliei în schimbul unui ajutor, iar la 5 noiembrie 1914 a fost anexat complet, insula fiind lăsată Angliei, prin Tratatul de la Lausanne, semnat în 1923.

Trebuie spus, pe de altă parte, că încă din 1821 ciprioții greci voiau să lege de Grecia atât Ciprul, cât și partea de vest a Anatoliei. Aceștia începuseră să declare deschis aceste planuri cu sprijinul Greciei sub administrația britanică, conturând astfel este mișcarea comunităților grecești care trăiau în afara Greciei pentru încorporarea în statul grec a regiunilor în care locuiesc, cunoscută drept „Enosis”.

Organizația teroristă EOKA

Când și-au dat seama că nu pot prelua întreaga insulă pe căi diplomatice, aceștia au fondat organizația teroristă „EOKA” (Ethniki Organosis Kyprion Agoniston), sub comanda generalului Georgios Grivas. EOKA era o formațiune naționalistă de gherilă cipriotă grecească, ce și-a început acțiunile sângeroase la 1 aprilie 1955 și i-a declarat inamic pe toți cei care erau împotriva lui „Enosis”.

Primul obiectiv al organizația teroriste „EOKA” a fost să-i trimită pe britanici de pe insulă, fiind lansate atacuri împotriva birourilor guvernamentale. Astfel, au ajuns pe iinsulă soldaţi şi arme grele sub comanda generalului Georgios Grivas.

După ce britanicii au plecat, rămăsese problema turcilor de pe insula Cipru, care reprezentau 20% din populație. Până la sfârșitul anului 1958, au fost uciși 400 de greci, 109 de turci și 100 de britanici, iar oamenii care locuiau în 33 de sate turcești au dorit să emigreze datorită activităților „EOKA” .

Tot în 1958, ciprioții turci au înființat organizații de rezistență împotriva atacurilor și și-au unit forțele sub umbrela Organizației de Rezistență Turcă (TMT), iar liderul organizației era Rauf Denktaș

În aceste condiții, haosul de pe insulă a continuat până la Tratatele de la Zurich și Londra, iar în data de 11 februarie 1959, s-a decis înființarea Republicii Cipru sub garanția Regatului Unit, Turciei și Greciei.

În 1960, problema Ciprului a fost rezolvată în cadrul Națiunilor Unite, printr-o decizie ca cele două națiuni să guverneze insula în unitate. Cu toate acestea, între cele două grupuri au apărut grave dezacorduri, în special în ceea ce privește impozitele, forțele armate și serviciile publice.

Drepturile turcilor ciprioți, acordate prin Constituție

În 1960, drepturile comunității cipriote turce au fost acordate prin Constituție. Cu toate acestea, în 1962, Makarios al III-lea, care era și arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Autocefale Cipriote și primul președinte al Republicii Cipru, spunea că nu este posibil ca statul să fie guvernat cu acea Constituție din 1960, cerând modificări ale acesteia.

Vicepreședintele Fazıl Küçük a declarat că Makarios a acționat neconstituțional, astfel că lucrurile nu s-au calmat niciodată în Cipru, iar conflictul s-a reflectat în societate. Actele teroriste au crescut tensiunea, deoarece ambele părți se învinuiau reciproc. În 1963, ciprioții turci se temeau de un atac împotriva lor de către ciprioții greci, iar ciprioților greci le era frică de o intervenție militară a Turciei.

Prevederile constituționale vizate de președintele Makarios au fost abolite în 1963, după decizia unilaterală a părții cipriote grecești, iar de la acea dată au început din nou atacurile armate împotriva comunității turce.

Turcia, primele avertizări militare

În urma acțiunilor organizației naționaliste cipriote grecești de gherilă, „EOKA”, în zilele de 21-22 decembrie 1963 în Cipru au izbucnit tensiunile, astfel că 364 de ciprioți turci și-au pierdut viața, iar aproximativ 25.000 de persoane fiind nevoite să-și părăsească casele.

Într-un mediu în care conflictele creșteau din ce în ce mai mult, comandanții și diplomații din Turcia s-au reunit sub președinția primului ministru Ismet İnönü, care a dat un ordin clar: flota de avioane ar urma să efectueze un zbor de avertizare pe insulă și dacă ciocnirile nu se vor opri, forțele grecești de pe insulă vor fi bombardate. Amenințarea de intervenție a Turciei a fost eficientă, iar problema Ciprului a fost din nou înaintată Națiunilor Unite.

Chiar dacă Forța de pace a ONU a aterizat pe insulă, conflictele nu s-au încheiat. Turcia a semnalat situația atât SUA cât și Angliei, amintindu-le încă o dată că pot interveni pe insulă în orice moment.

16 martie 1974: Turcia a decis intervenția militară

Decizia luată de Marea Adunare Națională a Turciei la 16 martie 1964 a dat guvernului turc autoritatea de a interveni în Cipru atunci când este necesar.

După cele întâmplate, conflictele de pe insulă s-au încheiat la apelul Consiliului European de Securitate, care a decis să creeze o zonă tampon între cele două comunități de pe insulă.

În a doua jumătate a anilor 1960 și începutul anilor 1970, climatul politic de pe insulă a fost destul de tensionat, mai ales că între cele două comunități a apărut o neîncredere profundă.

Ciprioții turci au trăit o viață izolată în multe regiuni din cauza preocupărilor de securitate și au preferat o politică apropiată de Turcia și au încercat să le asigure securitatea.

De cealaltă parte, ciprioții greci nu au renunțat la Enosis, mișcarea comunităților grecești care trăiau în afara Greciei pentru încorporarea în statul grec a regiunilor în care le locuiesc.

În 1968, Makarios a fost reales președinte, la fel în 1973. Cert este că în fiecare problemă a Ciprului din perioada 1960-1970, Makarios a fost primul interlocutor al părții turce, până la lovitura de stat din Cipru din 15 iulie 1974.

15 iulie 1974: Lovitura de stat a grecilor în Cipru

În data de 15 iulie 1974, junta militară din Grecia a dat o lovitură de stat în Cipru. Președintele Makarios, care a fost ținta criticilor, a fost răsturnat, iar liderul mișcării pro-Enosis, Nikos Sampson, a preluat puterea.

Această situație a fost o mare amenințare pentru ciprioții turci, astfel că era timpul ca Turcia, statul garant, să ia măsuri.

Fostul președinte Makarios al III-lea a fugit în Malta, apoi la Londra. La câteva zile după lovitura de stat, acesta a declarat într-un discurs la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, că junta greacă a dat lovitura de stat și că țările garante, Turcia și Anglia, ar trebui să intervină pe insulă.

Trebuie spus că în dimineața zilei de 15 iulie 1974, Ambasada Turciei la Nicosia trimite un mesaj criptat Ministerului de Externe al Turciei, prin care informează că a avut loc o lovitură de stat în Cipru, fiind un incident suficient de grav pentru a necesita intervenția militară.

Decizia prim ministrului turc, Bülent Ecevit

Prim-ministrul Bülent Ecevit, proaspăt numit, a avut o întâlnire cu liderii partidelor de opoziție la 16 iulie 1974 și a doua zi a plecat la Londra, deoarece cealaltă țară garantă, era Anglia. A avut întâlniri separate cu premierul britanic Harold Wilson, cu secretarul britanic de externe James Callaghan și secretarul adjunct de stat al SUA Joseph Sisco. Cu toate acestea, Anglia și SUA nu abordau lovitura de stat din Cipru așa cum o făcea Turcia.

În 18 iulie 1974, delegația turcă s-a întors acasă și a avut o întâlnire cu comandanții Statului Major în jurul orei 02:00, a zilie de 19 iulie. Ulterior, Consiliul de Miniștri se întrunește și decide în unanimitate să intervină în Cipru.

Prim-ministrul Bülent Ecevit precizează că numele și scopul operațiunii este Operațiunea de Pace.

Prima intervenție militară a Turciei în Operațiunea de Pace

La ora 6, în dimineața zilei de 20 iulie 1974, armata turcă a început raidurile aeriene și intervenția maritimă. După două zile de ciocniri, partea turcă a declarat încetarea focului în data de 22 iulie 1975, începând cu ora 17:00. Ca urmare a multor încălcări ale încetării focului, trupele turce au capturat multe regiuni între 22 -30 iulie.

Ca urmare a intervenției forțelor armate turcești, administrația juntei din Grecia și guvernul Nikos Sampson din Republica Cipru au fost nevoite să părăsească funcția. Guvernul militar din Grecia a predat administrația civililor, iar Constantin Karamanlis, care fusese exilat în Franța de 7 ani, a fost chemat în țara sa pentru a forma un guvern.

Tratatul de la Geneva

După instituirea noului guvern în Grecia, Turcia, Grecia și Anglia au început negocierile cu scopul de a restabili ordinea constituțională în Cipru. Reuniunea de 6 zile s-a încheiat cu Tratatul de la Geneva semnat la 30 iulie 1974. Trei miniștri ai Afacerilor Externe au acceptat că în Republica Cipru există două administrații autonome, turcă și greacă.

Cea de-a doua conferință de la Geneva, trebuia să se întrunească pe 8 august 1974, cu condiția ca ciprioții greci și soldații greci să se retragă din regiunile turcești până la a doua conferință. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că atacurile asupra regiunilor turcești au continuat și mulți ciprioți turci au fost luați prizonieri.

A doua operațiune militară a Turciei în Cipru

Negocierile fiind într-un impas, Forțele Armate Turce au decis să lanseze în 14 august 1974 o a doua operațiune militară în Cipru, cu sloganul „Ayșe ar trebui să plece în vacanță”. După 3 zile, 38% din teritoriul insulei a fost capturat și a fost atinsă linia Famagusta-Lefke.

Oficial, operațiunea de pace din Cipru s-a încheiat la data de 18 august 1974, când a luat sfârșit și atmosfera de anxietate și teamă pe care ciprioții turci o trăiseră ani de zile.

În aceste operațiuni militare, Turcia a desfășurat aproximativ 40.000 de soldați în nordul insulei Cipru și în același an, a fost înființat Statul Federal Turc Cipriot. În 15 noiembrie 1983, numele statului a devenit Republica Turcă a Ciprului de Nord.

În 2004, administrația cipriotă grecească a intrat în Uniunea Europeană. Partea turcă susține o soluție bazată pe suveranitatea egală a celor două state de pe insulă. Pe de altă parte, partea greacă vrea o soluție federală bazată pe hegemonia grecilor.

Forța Națiunilor Unite de menținere a păcii în Cipru

Înființată în 1964, Forța Națiunilor Unite de menținere a păcii în Cipru (UNFICYP) este una dintre cele mai longevive organizații ale Națiunilor Unite.

„Ospitalitatea noastră are limitele ei: fie semnează un acord militar cu Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC), fie pleacă”, a declarat și ministrul de externe cipriot turc Tahsin Ertuğruloğlu, pentru cotidianul turc Hürriyet.

În octombrie 2022, Ergün Olgun, care este reprezentantul special al președintelui Republicii Turce a Ciprului de Nord, Ersin Tatar, spunea că forțele ONU de menținere a păcii de pe insulă trebuie să caute atuurile ambelor părți din zona în care își desfășoară activitatea. El a reiterat că trupele ONU de menținere a păcii operau până acum sub aprobarea așa-numitei „Republici Cipru”. Partea turcă a întâmpinat acest lucru cu bunăvoință și toleranță, permițând continuarea operațiunilor sale. „Dacă ONU vrea să contribuie la instaurarea păcii și stabilității în Cipru, trebuie să păstreze o distanță egală față de părți, ca și în misiunea sa de bunăvoință”, a subliniat Ergün Olgun.

Departamentul de Stat al SUA anunța în 2022 ridicarea embargoului asupra armelor în Cipru

Reamintim că în septembrie 2022, ministrul turc de externe din acel moment, Mevlüt Çavuşoğlu, spunea că Turcia va continua să își protejeze drepturile referitoare la Marea Egee, la Marea Mediterană și Cipru. Declarația venea în contextul în care în data de 16 septembrie 2022, Departamentul de Stat al SUA a anunțat ridicarea embargoului asupra armelor în Cipru.

„Turcia va desfășura mai multe forțe și va lua toate măsurile pentru a-i proteja pe ciprioții turci”, a declarat ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, citat de Agenția Anadolu. Acesta consideră că această mișcare este o modalitate de „recompensă administrației cipriote grecești pentru cooperarea sa în problema spălării banilor”.

În același context și președintele Recep Tayyip Erdoğan spunea că va apăra interesele Turciei cu toate mijloacele: „Nu vom ezita să apărăm interesele țării noastre împotriva Greciei folosind toate mijloacele”, a declarat președintele turc.