
Potrivit decretului prezidențial publicat azi în Monitorului Oficial din Turcia, în provinciile afectate de efectele dezastruoase ale cutremurelor din 6 februarie și care se află în stare de urgență, statul turc acordă sprijin salarial în numerar pentru mai multe categorii de persoane.
Este vorba în mod special de angajații care NU îndeplinesc condițiile de indemnizație de muncă pe perioadă scurtă sau de ajutor de șomaj.
Suma lunară de sprijin va fi de 4.000 TL, echivalentul a aproximativ 200 euro, iar aceste persoane vor putea beneficia gratuit de serviciile publice de sănătate.
Acesta sprijin financiar va fi acordat în conformitate cu cererile angajatorilor, fără a se aștepta stabilirea eligibilității, timp de până la 3 luni. Dacă va fi necesar, acest termen poate fi prelungit de președintele Recep Tayyip Erdoğan.
De asemenea, în provinciile aflate în stare de urgență se va aplica și o interdicție de concediere. Toate tipurile de contracte de muncă sau de prestări de servicii vor putea fi reziliate doar în cazurile în care angajații nu respectă regulile de moralitate și bunăvoință, conform Legii muncii.
Angajatorii care încalcă aceste prevederi vor fi amendați pentru fiecare salariat al cărui contract a fost încheiat contrar noilor prevederi.
Alte noutăți aduse de decretul promulgat astăzi sunt legate de actualizarea condițiilor de acordare a indemnizației de șomaj, de modalitatea aplicării normei reduse de lucru în locurile de muncă ale căror sedii s-au prăbușit sau urmează a fi demolate, deoarece sunt grav avariate, precum și exceptarea plăților în avans către furnizorii de servicii de sănătate.
Un comentariu la „Ce sprijin financiar este acordat angajaților din provinciile afectate de cutremur”
Comentariile sunt închise.