Palatul Topkapi Istanbul
După ample activități de restaurare realizate de Președinția Palatelor Naționale în secțiunea Harem a Palatului Topkapı, au fost redeschise recent vizitatorilor casa și baia de piatră a concubinelor, precum și bucătăria Kușhane. Reamintim că procesul de restaurare a Palatului Topkapı a început în 2019.
În secțiunile nou deschise au fost realizate animații cu obiecte selectate din Colecțiile Palatelor Naționale și sculpturi din silicon, care reflectă trăsăturile caracteristice perioadei. Șeful departamentului Palatului Topkapı din cadrul Președinției Palatelor Naționale, İlhan Kocaman, a declarat că au fost expuse aproximativ 120 de artefacte.
„Bucătăria Kuşhane este bucătăria privată a sultanului. În palat, mâncarea era gătită într-o singură bucătărie şi pregătită pentru servire în anumite părți ale palatului”, a declarat șeful departamentului Palatului Topkapı din cadrul Președinției Palatelor Naționale, İlhan Kocaman, citat de Anadolu Agency.
Locuințele concubinelor din palatul Topkapı se aflau în jurul zonei pietroase din palat, inclusiv spațiile în care dormeau, stăteau cu copiii, sau desfășurau activități de educație, în urma cărora unele dintre ele erau alese ca favorite și, mai apoi, soții ale sultanilor. Tot în același perimetru fusese construit și un spital al concubinelor.
Din cauza configurării Palatului Topkapı, nu toate clădirile au fost potrivite pentru a fi vizitate. „Întrucât este o clădire veche de 400-500 de ani, acest loc are anumite dificultăți, iar în palat se desfășura viața haremului. În timp ce unele spații, cum ar fi secțiile aparținând mamei sultanului, soțiilor sultanilor, prinților sau fiicelor sultanului erau ceva mai spațioase, spațiile concubinelor erau mai înguste și mai inutilizabile decât astăzi. Refacerea celorlalte tronsoane ale palatului continuă rapid și sperăm că, în curând, le vom deschide vizitatorilor”, a mai declarat șeful departamentului Palatului Topkapı din Istanbul, İlhan Kocaman.
Programul de vizitare al Palatului Topkapı este între orele 9-18 (casa de bilete se închide la 17.30). În prima zi a anului, în prima zi de Ramazan Bairam, prima zi de Kurban Bairam și în zilele de marți, este închis.
Pentru cetățenii străini, prețul unui bilet de intrare integral (Topkapı Palace + Hagia Irene + Harem) este de 2.000 TL, de 750 TL doar pentru Hagia Irene și 750 TL doar pentru harem.
Museum Pass nu este valabil în secțiunile Harem al Palatului Topkapı și în Hagia Irene, iar biletele combinate pentru Palatul Topkapı sunt valabile 1 zi de la data achiziționării.
Reamintim opțiunile de achiziționare a Museum Pass în Turcia:
Adresa: Topkapı Sarayı Müzesi Cankurtaran, 34122 Fatih/İstanbul
Sursa foto: Anadolu Agency
Analizăm riscurile aduse de noua lege „Turcia fără terorism”. Ce urmează pentru unitatea statului? „Republica…
Acordul de la Mecca: Turcia și alte două state musulmane colaborează pentru a face față…
Depozitele la termen din Turcia devin opțiuni populare pentru cei care caută randamente sigure
Bodrum, o bijuterie turistică pe litoralul Mării Egee, atrage turiștii cu venituri mari, oferind resorturi…
Guvernul Turciei pregătește o lege-cadru pentru procesul de pace și dezarmarea PKK. Analiză, context istoric,…
Antalya a atras turiști din întreaga lume, Rusia, Germania și Regatul Unit rămânând cele mai…