Antalya
4 minute

Din anii 1990, Turcia a devenit o destinație majoră pentru turiști și imigranți din țările post-sovietice. Mai mult, imediat după invazia Rusiei în Ucraina, Turcia se confruntă cu un val de imigrație din ambele țări. Potrivit unui raport de cercetare al Institutului Washington, semnat de Sude Akgündoğdu și Collin Trissel, prezența cetățenilor ruși și ucraineni în Turcia poate avea un impact semnificativ asupra legăturilor socio-economice dintre cele trei țări.

Autorii raportului arată că în perioada Războiului Rece au avut loc foarte puține vizite reciproce între Turcia și URSS. De exemplu, în anul 1964 au fost doar 414 vizitatori sovietici în Turcia. Însă imediat după prăbușirea Uniunii Sovietice, Turcia a devenit o destinație importantă datorită infrastructurii turistice și a proximității geografice.

Potrivit Ministerului de Interne și Institutului Național de Statistică din Turcia (TUIK), afluxul anual de turiști ruși a crescut constant, de la 1,3 milioane în 1996, la 7 milioane de turiști în 2019, fiind cel mai mare număr dintre toate naționalitățile care au vizitat Turcia. De cealaltă parte, în 1996 au venit în Turcia 93.794 de ucraineni, ajungând în 2019 la 1,5 milioane de turiști ucraineni.

Impactul cetățenilor ruși și ucraineni asupra societății turce

Potrivit aceleiași cercetări, în ultimele două decenii, numărul mare de turiști ruși și ucraineni a început să remodeleze țesutul social al orașelor de destinație ale Turciei.

Faptul că limba rusă a devenit o limbă comună în Antalya, un important oraș turistic, a determinat mulți angajați turci din sectorul turismului să urmeze cursuri de limbă rusă.

De asemenea, a crescut numărul căsătoriilor între cetățenii turci și persoane din Rusia sau Ucraina. Potrivit datelor oficiale, în 2016 aceste două naționalități reprezentau 10,1% din soții străini.

Politica Turciei: „pro-ucraineană, dar nu anti-rusă”

Potrivit raportului, politica Ankarei față de război poate fi rezumată drept „pro-ucraineană, dar nu anti-rusă”, astfel că din februarie 2022, atât cetățenilor din Rusia, cât și din Ucraina, li s-a permis să stea în Turcia, fie temporar, fie definitiv.

În septembrie 2022, Turcia găzduia cel puțin 145.000 de refugiați ucraineni. De atunci, acest număr a scăzut la 46.000, cei mai mulți refugiați stabilindu-se în orașele mari (Istanbul, Izmir, Ankara), dar și în provinciile de coastă (Antalya, Muğla). Dintre aceștia, 7.130 de persoane au cerut azil.

Vize și pașapoarte turcești pentru investiții

Atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni, cel mai comun mod de a rămâne în Turcia pare să fie opțiunea „viza de aur”, prin care guvernul turc acordă permise de ședere sau cetățenie în schimbul unor investiții mari.

Cum pot obține cetățenia turcă

De exemplu, pentru a se califica pentru un pașaport turcesc, solicitanții trebuie să dețină cel puțin 500.000 dolari în bănci sau fonduri guvernamentale turcești, să achiziționeze obligațiuni guvernamentale de aceeași valoare sau să creeze cel puțin 50 de locuri de muncă în Turcia.

Alternativ, achiziționarea de bunuri imobiliare în valoare de cel puțin 400.000 dolari permite solicitantului să obțină rapid cetățenia turcă, în unele cazuri în decurs de 120 de zile.

Permisele de ședere pe termen scurt

Potrivit Direcției de Management al Migrației, în prezent 40.872 de ucraineni dețin permise de ședere pe termen scurt. La sfârșitul anului 2022 această cifră era de 46.804, reflectând scăderea numărului de refugiați din luna septembrie a aceluiași an. Nu sunt publicate date privind permisele pe termen scurt ale ucrainenilor înainte de război, deoarece nu s-au numărat printre primele zece naționalități cu acest statut până în 2022. Anul trecut ucrainenii se aflau anul trecut pe locul nouă, iar în prima jumătate a acestui an se află pe locul zece.

De cealaltă parte, pe această listă rușii au ajuns și mai sus. Înainte de invazia Ucrainei, Irakul era de departe țara cu cel mai mare număr de rezidenți pe termen scurt în Turcia, în timp ce Rusia se afla pe locul 5. Dar în 2022, rușii au sărit de la aproximativ 4,8% la peste 10% din totalul rezidenților pe termen scurt în Turcia. În prezent, 145.092 de ruși au acest statut, o ușoară scădere de la 145.715 în 2022. Acest declin s-a datorat probabil faptului că un număr mare de ruși bogați au obținut pașapoarte turcești și apoi s-au mutat în alte țări.

Achiziții imobiliare

Potrivit datelor TUIK, achizițiile de locuințe ale ucrainenilor în Turcia au crescut cu 106,4% între 2021 și 2022, de la 1.246 la 2.572. Se preconizează că această creștere va continua în 2023, deja în luna mai a acestui an fiind 1.540 de case vândute cumpărătorilor ucraineni.

Achizițiile de locuințe de către cetățenii ruși au crescut și în timpul războiului. Dintre cumpărătorii străini, rușii s-au clasat pe locul trei la achiziționarea celor mai multe locuințe în perioada 2019-2021, după iranieni și irakieni. Cu toate acestea, în 2022 rușii s-au aflat în fruntea listei, reprezentând aproape 25% din totalul achizițiilor externe. Și, de luna trecută, au achiziționat încă 5.723 de case, ceea ce arată că această creștere va continua și în 2023.

Cererea internă a fost puternic afectată de creșterea achizițiilor imobiliare de către ruși și ucraineni. De exemplu, în Antalya, capitala turismului turcesc de coastă, prețurile de închiriere au crescut cu peste 300%. Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Antalya, aproximativ 7 din 10 clienți de închiriere apartamente sunt acum ruși sau ucraineni.

Rușii și ucrainenii prind rădăcini socio-economice în Turcia

Concluzia raportului este că, din punct de vedere istoric, Turcia a fost un loc de imigrație din părți ale Europei, inclusiv din fostele țări otomane din Balcani și din regiunea Mării Negre.

Numărul mare al cetățenilor ruși și ucraineni în Turcia, precum și faptul că și-au stabilit rădăcini socio-economice, de-a lungul timpului ar putea forma în acele zone mari comunități slave. „Este o dezvoltare care va contribui la diversitatea lumii și în același timp va construi punți între cele trei țări”, concluzionează autorii raportului.

CITEȘTE ȘI: Antalya: 1 din 4 locuitori este străin. Chiria unui apartament ajunge la 2.600 euro


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un comentariu la „Care este impactul prezenței în Turcia a rușilor și ucrainenilor?”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.