Avocatul Serdar Öktem, cunoscut pentru legăturile sale cu Partidul Mișcarea Naționalistă (MHP) și pentru rolul său controversat în dosarul asasinării fostului lider al organizației ultranaționaliste Ülkü Ocakları, Sinan Ateş, a fost ucis ieri într-un atac armat produs în centrul Istanbulului, la Șișli.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 09:30, pe Büyükdere Caddesi, una dintre cele mai aglomerate artere ale Istanbulului. Potrivit relatărilor martorilor, o mașină în care se afla avocatul a fost blocată în trafic de un alt vehicul. Patru indivizi mascați au coborât și au deschis focul cu arme de asalt, trăgând zeci de gloanțe asupra autoturismului. Forțele de ordine au găsit numeroase tuburi de cartușe la locul atacului. Echipajele de prim-ajutor au intervenit imediat, însă Serdar Öktem a fost declarat decedat la spital, din cauza rănilor grave provocate de gloanțe.
„Totul s-a întâmplat în câteva secunde. Se auzeau focuri de armă ca la război”, a declarat un martor pentru publicația Habertürk.
Cine a fost Serdar Öktem
Serdar Öktem era un avocat cunoscut în mediul politic turc, membru al Partidului Mișcarea Naționalistă (MHP) și figură apropiată de aripa dură a naționaliștilor.
Numele său a apărut în dosarul asasinării lui Sinan Ateş, fost lider al Ülkü Ocakları, ucis în 2022 la Ankara. Procurorii îl acuzaseră pe Öktem de complicitate la omor premeditat, susținând că ar fi ajutat la organizarea atacului.
Avocatul petrecuse câteva luni în detenție preventivă, înainte de a fi eliberat sub control judiciar. În ultimele luni, potrivit unor surse apropiate familiei, acesta ar fi declarat că se simte amenințat și ar fi cerut protecție.
Postările de pe rețelele de socializare ale lui Serdar Öktem din ultima perioadă au atras și ele atenția. „Dușmanii mei mă pot urî, mă pot trăda, îmi pot întinde capcane, pot vorbi pe la spatele meu, mă pot împușca sau chiar mă pot ucide, dar niciunul dintre dușmanii mei nu mă poate lipsi de respect”. Într-o altă postare, a scris: „Am închis ochii, voi credeați că sunt orb. Am luat-o ușor, voi credeți că sunt naiv. Gata cu tăcerea. De acum înainte, scuzați-mă, pentru că totul se va face intenționat”.
Ultima postare a lui Serdar Öktem pe aplicația de mesagerie WhatsApp, a fost un verset religios: „Când va veni vremea, Domnul tău îți va da ceea ce îți dorești și te va face fericit.”

Primele reacții și investigația poliției
Poliția din Istanbul a confirmat că atacul a fost comis cu arme automate și că a fost deschisă o anchetă amplă. Șase persoane au fost deja arestate preventiv, iar camerele de supraveghere din zonă au fost analizate pentru a reconstitui traseul atacatorilor. Două dintre cele șase persoane arestate au sub 18 ani. Au fost confiscate în total patru arme: două Kalașnikovuri și două pistoale.
„Ancheta este în curs. Toate resursele forțelor de securitate sunt mobilizate pentru a-i prinde pe cei responsabili”, a declarat ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, într-un comunicat de presă.
Partidul MHP a transmis un mesaj de condoleanțe, cerând „claritate deplină și o anchetă transparentă”. În schimb, opoziția a acuzat guvernul că nu reușește să garanteze siguranța avocaților implicați în dosare politice sensibile.
Ecouri politice și tensiuni vechi
Asasinatul lui Serdar Öktem reaprinde tensiunile din jurul dosarului Sinan Ateş, un caz care a divizat naționaliștii turci și a pus presiune asupra alianței politice dintre MHP și partidul președintelui Recep Tayyip Erdoğan (AKP).
„Moartea lui Öktem nu poate fi separată de contextul dosarului Ateş. Este un mesaj violent care arată că unele răfuieli politice din Turcia se poartă încă pe stradă”, a comentat jurnalistul turc Mehmet Ali Güler pentru publicația Cumhuriyet.
Unii analiști au sugerat că asasinatul ar putea avea legătură cu dezvăluirile recente din procesul Ateş, în care apăreau nume de persoane influente din cercurile politice și de securitate.
Sursa foto: Haberturk
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.