„Vom putea călători în Europa fără viză în termen de 3 luni” este una dintre promisiunile făcute de candidatul opoziției la alegerile prezidențiale din data de 14 mai, Kemal Kılıçdaroğlu, care a ridicat foarte multe semne de întrebare.
Reamintim că Uniunea Europeană a cerut Turciei să îndeplinească 72 de criterii pentru liberalizarea vizelor, dar au fost îndeplinite până acum doar 67 dintre acestea. Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a declarat recent că UE a fost reticentă în a negocia cu privire la îndeplinirea celorlalte 5 criterii rămase.
Tocmai de aceea presa care susține puterea din Turcia a căutat confirmarea acestei promisiuni electorale direct la autoritățile germane. Mai exact, Ismail Erel, jurnalist al publicației „Sabah”, a publicat un articol în care susține că în urma demersurilor sale către autoritățile germane, acestea nu confirmă informația, iar oficialii germani susțin că nu a fost discutată eliminarea vizelor pentru cetățenii turci.
Candidatul opoziției din Turcia se bazează pe simpatia liderilor politici din Occident, deși o parte dintre promisiunile sale electorale nu se încadrează în liniile europene: politicile referitoare la refugiați, consolidarea Organizației Statelor Turce, sau problema Ciprului de Nord.
Când Turcia a semnat un Acord de migrație cu UE, a fost prevăzută și liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci, revigorarea procesului de aderare a Ankarei la UE, modernizarea uniunii vamale, cooperarea în gestionarea fluxurilor de migrație și îmbunătățirea pașilor în combaterea terorismului.
Turcia însă se plânge de mult timp că, deși și-a respectat toate obligațiile din acord, UE nu și-a dus la îndeplinire toate angajamentele, una dintre ele fiind cea a liberalizării vizelor pentru cetățenii turci.
Întrucât Uniunea Europeană nu și-a respectat toate angajamentele în fața Turciei, iar aceasta a devenit țara cu cel mai mare număr de refugiați din întreaga lume, opoziția din Turcia spune că, în eventualitatea câștigării alegerilor, va revizui Acordul de readmisie din 2014 și Reconcilierea din 18 martie 2016, dintre Turcia și Uniunea Europeană.
Politicienii opoziției susțin că nu vor mai permite ca Turcia să fie tratată ca o „țară tampon”, că vor accelera procedurile de deportare a imigranților care intră în Turcia fără niciun acord sau acord oficial și că vor încheia acorduri de readmisie cu țările care sunt sursa migrației ilegale.
La 7 martie 2016, șefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene și prim-ministrul Turciei au discutat despre relațiile dintre UE și Turcia și despre progresele înregistrate în punerea în aplicare a Planului comun de acțiune.
Cu acest prilej, atunci au fost enunțate 6 principii pentru intensificarea cooperării dintre Uniunea Europeană și Turcia, în vederea soluționării crizei migrației.
Documentul integral din data de 16 martie 2016, poate fi consultat AICI.
Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…
Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…
Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…
Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…
Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…
Știri interne Agenda politică se mută în Parlament: Recep Tayyip Erdogan conduce astăzi ședința partidului…
View Comments