Cotidian

Un nou spital de stat la Bodrum, cu o capacitate de 150 de paturi

Din data de 7 noiembrie va deveni funcțional noul spital de stat din Bodrum, cu o capacitate de 150 de paturi. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de președintele organizației AKP Bodrum, Osman Gökmen.

Recent au fost numiți 18 medici, dintre care 15 specialiști la Spitalul de Stat din Bodrum. De asemenea, și la spitalul de stat din Milas au fost numiți 11 medici noi. Deoarece în ultimele luni de zile mai mulți medici din spitalele de stat din Bodrum și Milas fie s-au pensionat, fie au demisionat, au fost necesare noi numiri, deoarece apăruseră mari decalaje în programările pacienților la medicii de specialitate.

Reamintim că în Turcia, medicii nu pot lucra și în unitățile medicale de stat și în cele private. Din cauza costurilor ridicate din spitalele private, în ultima perioadă unitățile medicale de stat au fost luate cu asalt de pacienți.

Bodrum, orașul a cărui populație s-a triplat în ultimii 2 ani

Necesitatea unui nou spital de stat la Bodrum era cu atât mai mare, cu cât de la începutul pandemiei numărul de locuitori a crescut foarte mult.

Deși oficial numărul locuitorilor era raportat în 2021 de 187.284 persoane, numărul real al locuitorilor este mult mai mare, întrucât mulți dintre cei ce locuiesc în Bodrum au înregistrate și alte rezidențe pe teritoriul Turciei.

Primarul orașului Bodrum, Ahmet Aras, a declarat în urmă cu un an de zile că odată cu pandemia, populația s-a triplat. Acesta spune că în prezent populația este de cel puțin 600.000 locuitori.

Recent în Turcia a mai fost inaugurat încă un spital de stat, cu o capacitate de 4.050 de paturi, la Ankara.

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

2 zile ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

2 zile ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

7 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

7 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

o săptămână ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

o săptămână ago