
În această seară, președintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că au fost aduse noi modificări la regulamentul privind vârsta de pensionare în Turcia (EYT), anunță Anadolu Agency. Astfel, aproximativ 2.250.000 de cetățeni turci au dreptul de a se pensiona, deoarece pentru utilizarea dreptului la pensie în Turcia nu se va mai aplica nicio limită de vârstă.
Statul turc va oferi stimulente pentru cetățenii care vor continua să lucreze.
Președintele Turciei a mai spus că regulamentul a luat forma finală după o lungă perioadă de analize. „Suntem guvernul care a făcut reforme importante, pentru a aduce sistemul de asigurări sociale din țara noastră la un nivel sustenabil, rezonabil și echitabil. Am muncit din greu pentru ca sistemul de asigurări sociale să fie gestionabil, ceea ce a pus o mare povară asupra bugetului public”, a mai precizat președintele Erdoğan.
Pensionarea se face prin îndeplinirea a 2 condiții
În cadrul discursului televizat din această seară, președintele Turciei a reamintit că până acum pentru pensionarea în Turcia trebuiau îndeplinite 3 condiții: numărul de zile de plată a cotizației, perioada de asigurare și vârsta.
„Regulamentul pe care l-am făcut îi acoperă pe cei care au îndeplinit primele două dintre condiții și așteptau pensionarea doar din cauza vârstei”, a precizat președintele Erdoğan, care dă asigurări că sistemul de securitate socială e capabil să se mențină în echilibru în actualele condiții.
Persoanele care au fost angajate înainte de data de 8 septembrie 1999 au nevoie de o cotizație pentru 5.000 de zile lucrate, timp de 20 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați.
Noul regulamentul EYT va fi valabil pentru toată lumea, indiferent de distincțiile vechiului sistem (SSK, Bağ-Kur și Emekli Sandiği).
Când va intra în vigoare regulamentul EYT?
Este de așteptat ca acest regulament să fie înaintat Marii Adunări Naționale a Turciei la începutul anului 2023 și apoi să devină lege. Data intrării în vigoare este estimată a fi 1 ianuarie 2023.