Din data de 13 ianuarie 2025, taxele pentru trecerea podurilor și accesul pe autostrăzile din Turcia au fost majorate, anunță Direcția Generală a Autostrăzilor.
Taxa de trecere pentru Podul Yavuz Sultan Selim a fost mărită cu 15%, cea pentru Podul Çanakkale a fost majorată cu 35%, cea pentru Podul martirilor din 15 iulie și Podul Fatih Sultan Mehmet cu 42% și cea pentru Podul Osmangazi cu 43%.
Taxele pot varia în funcție de clasa vehiculului, iar prețurile indicate sunt valabile pentru vehiculele standard (clasa I). Reamintim că aceste taxe fuseseră majorate în luna august 2024.
Principalul partid de opoziție, CHP, acuză AKP (partidul condus de președintele Erdoğan) că în ultimul an de zile majorarea taxelor de trecere pentru vehicule a fost de 288% pentru Podul Çanakkale, de 318% pentru Podul Osmangazi, 300% pentru Podul Yavuz Sultan, iar pentru Podul Martirilor din 15 iulie și Podul Fatih Sultan Mehmet de 453%.
Taxele de autostradă în 2025
Președintele Erdoğan a inaugurat în urmă cu câteva zile și autostrada Aydın – Denizli, cu o lungime totală de 163 de kilometri, cu 6 benzi pe o distanță de 140 de kilometri și 4 benzi pentru 20 de kilometri. Timpul de călătorie, care înainte era de 2 ore, scade la mai puțin de 1 oră. Astel, a fost implementată rețeaua de autostrăzi care pleacă de la Kapıkule, traversează regiunile Marmara și Egee prin Istanbul și ajunge la Marea Mediterană.
„Drumul este civilizație. Drumul înseamnă transport, industrie, producție, turism, cultură, siguranță și dezvoltare. Nimic din toate astea nu s-ar întâmpla fără drumuri. Aceeași situație este valabilă și pentru autostrada Aydın-Denizli. Produsele noastre industriale și agricole vor fi transportate la Izmir, cel mai important centru de export al regiunii, via Denizli într-un timp foarte scurt. Acest lucru va permite să petrecem mai mult timp în stațiunile turistice și va crește, de asemenea, veniturile noastre din turism. Autostrada noastră Aydın-Denizli va crește investițiile în regiune în sectorul turismului”, a declarat președintele Turciei.
Sistemul HGS (Hızlı Geçiş Sistemi/ sistem de tranzit rapid), care este utilizat în Turcia la trecerile de poduri și autostrăzi, va fi utilizat în mod activ și în 2025, oferind confort șoferilor. Acesta permite șoferilor să treacă prin cabine de taxare fără oprire, datorită unei etichete atașate pe parbrizul vehiculelor. Este foarte popular în rândul proprietarilor individuali de mașini datorită costului redus și ușurinței de utilizare.
Etichetele HGS pot fi găsite și folosite de la filialele PTT sau ale Băncii Yapı. La unele cabine de taxare există, de asemenea, o opțiune de plată în numerar. Șoferii care nu au etichetă HGS sau nu au încărcat anterior pot trece prin unele poduri și autostrăzi plătind cash.
Controversele legate de urbanism și siguranța seismică revin în discuție cu noua moschee propusă în…
Cappadocia vă așteaptă cu experiențe autentice, zboruri cu balonul și orașe subterane fascinante pentru o…
Aflați dacă în Turcia companiile internaționale beneficiază de un regim fiscal mai avantajos în Turcia…
Turcia a adoptat măsuri stricte pentru rețelele sociale, inclusiv obligații pentru reprezentanțe locale. Citește mai…
Istanbul va deveni centrul muzicii pe 30 mai. Un concert epic cu Kanye West promite…
Plajele din Bodrum sunt pline de turiști în vacanța de Kurban Bairam. Explorează informațiile recente…
View Comments