Cotidian

Turcia: Operațiune antidrog cu 1.000 de polițiști, la Bursa

Direcția Filialei Anti-Drog a Poliției Provinciei Bursa a desfășurat zilele trecute o amplă operațiune de combatere a drogurilor, în cadrul unei anchete sub coordonarea Parchetului General. Astfel, la operațiunea la care au participat 1.000 de polițiști, au fost reținuți 60 de suspecți, dintre care 41 au fost arestați.

După o perioadă anterioară în care au fost aplicate tehnici specifice de urmărire, echipele de polițiști au luat măsuri în dimineața zilei de 6 martie, în cadrul unei operațiuni desfășurate cu sprijinul a 2 UAV/drone, la mai multe adrese, sub coordonarea Parchetului General Bursa. La operațiune au participat și 8 câini dresați special pentru depistarea drogurilor, precum și echipe ale Direcției Filialei Acțiuni Speciale. În operațiuni simultane, 133 de persoane au fost urmărite penal pentru consum de droguri și 60 de suspecți au fost reținuți.

Operațiune anti-drog la Bursa, sursa foto: Sozcu

Au încercat să fugă pe acoperiș

Înaintea startului operațiunii, polițiștii au blocat intrările și ieșirile din cartierele în care se aflau locuințele suspecților, precum și toate străzile adiacente și au pătruns în unele case prin spargerea ușilor cu berbeci. Unul dintre suspecți a încercat să scape urcând pe terasa unei case și sărind în grădină, iar altul a sărit pe acoperișul clădirii alăturate însă ambii au fost depistați și prinși cu ajutorul dronelor, imaginile fiind surprinse de camera de filmat.

În timpul perchezițiilor au fost capturate 5,98 kg metamfetamina, 2 kilograme canabinoizi sintetici, 23 grame marijuana, 3 grame cocaină, 3 pastile verzi, 2 cântare, puști, 6 pistoale și 547 cartușe. În urma procedurilor de la secția de poliție, 41 dintre suspecții care au fost trimiși la tribunal au fost arestați, anunță presa turcă.

Operațiune anti-drog și la Istanbul

Ministrul turc de interne, Ali Yerlikaya, a anunțat de asemenea că în cadrul operațiunii „MAHZEN-10” desfășurată de Jandarmeria Istanbul și Organizația de Combatere a Crimei Organizate, a fost dezmembrată o rețea de traficanți de droguri, al cărei conducător era Murat Özünlü. În timpul operațiunii, au fost prinși 39 suspecți, membri ai grupării crimei organizate, inclusiv liderul acesteia. Au fost confiscate 63 de pistoale fără licență, 48 puști de vânătoare fără licență, 10 kg metamfetamină, 13 kg canabis și cantități mari de pastile narcotice.

De asemenea, în cadrul operațiunilor „MAHZEN-9” care au fost desfășurate simultan în 6 provincii din Turcia, au fost distruse organizații separate de criminalitate în Izmir, Kayseri, Manisa, Muğla, Diyarbakır și în Erzincan.

Sursa foto și video: Sozcu

Turcia News

Recent Posts

Turcia semnează un pact de apărare cu Arabia Saudită și Pakistan – Acordul de la Mecca

Acordul de la Mecca: Turcia și alte două state musulmane colaborează pentru a face față…

10 ore ago

Dobânzi record în Turcia: cât poți câștiga dintr-un depozit de 1 milion TL în doar 32 de zile

Depozitele la termen din Turcia devin opțiuni populare pentru cei care caută randamente sigure

o zi ago

Bodrum, între luxul resorturilor exclusiviste și problemele unei infrastructuri depășite

Bodrum, o bijuterie turistică pe litoralul Mării Egee, atrage turiștii cu venituri mari, oferind resorturi…

2 zile ago

Legea-cadru din Turcia privind procesul de pace cu PKK: Ankara pregătește baza legală pentru dezarmarea PKK

Guvernul Turciei pregătește o lege-cadru pentru procesul de pace și dezarmarea PKK. Analiză, context istoric,…

3 zile ago

Antalya depășește 6,5 milioane de turiști în perioada de vârf a sezonului estival

Antalya a atras turiști din întreaga lume, Rusia, Germania și Regatul Unit rămânând cele mai…

4 zile ago

Turcia: Inflația în iulie 2026 a fost de 31,75%

Informații esențiale despre inflația din Turcia: statistici detaliate pentru iulie 2026 și previziuni economice.

5 zile ago