În acest sezon, pescarii din Istanbul spun că au capturi mai mult decât mulțumitoare și se conturează astfel câștiguri considerabile pentru ei și oferte de nerefuzat în magazinele și restaurantele de profil pentru locuitori și turiști. În acest an pescarii spun că în Marea Neagră pălămida (tr. palamut) este din belșug
Primăria Metropolitană Istanbul îi sprijină pe pescarii metropolei, oferindu-le spații în cea mai mare piață de pește din Turcia, dotată la cel mai înalt nivel de la depozitarea frigorifică până la orice nevoi legate de logistică. Pescarii turci spun că după foarte mulți ani capturile de pălămidă sunt extrem de mari, acesta fiind un pește extrem de gustos, cunoscut și sub numele de „tonul mic”. Pălămida poate ajunge până la 1 metru lungime, iar culoarea sa este argintie pe laturi și mai închisă pe spate. De asemenea, pălămida este apreciată pentru faptul că are o carne mai puțin grasă decât alte tipuri de ton.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.