lira turcească salariu
3 minute

De la 1 ianuarie 2024, în Turcia salariul minim lunar va fi majorat cu 49%, ajungând astfel la 17.002 TL (aproximativ 578,1 dolari la cursul zilei, comparativ cu echivalentul actual, de 385 dolari), a anunțat ministrul Muncii și Securității Sociale, Vedat Işıkhan. Astfel, salariul minim va crește cu 49%, iar pe tot parcursul anului 2024 nu vor mai fi alte negocieri pentru majorări ulterioare, ci conform legii se va face doar o dată pe an.

După îndelungi discuții ale Comisiei de stabilire a salariului minim, concluzia a fost că aceasta ar fi valoarea necesară pentru a contribui la creșterea puterii de cumpărare în rândul angajaților din Turcia, dintre care peste o treime câștigă salariul minim.

Ce au solicitat sindicaliștii?

Conform președintelui Confederației Sindicatelor din Turcia (Türk-İş), Ergün Atalay, sindicaliștii au solicitat ca salariul minim să fie de 18.000 TL și negocieri salariale făcute semestrial, dar cererea lor a fost respinsă.

„Cu această cifră, salariul minim net a crescut cu 49% față de perioada precedentă (n.n. acum 6 luni) și 100% cumulat față de acum un an. Suntem încântați că ne-am îndeplinit încă o dată promisiunea de a nu supune angajații noștri la inflație. Statul nostru va continua să sprijine lucrătorii săi, angajatorii și pe toți cetățenii săi cu toate instituțiile și organizațiile sale. Secolul Turciei va continua să avanseze cu pași hotărâți în spiritul unității și solidarității în care lucrătorii, producătorii, angajatorii și investitorii săi stau mână în mână”, a declarat ministrul Muncii și Securității Sociale, Vedat Işıkhan.

Care este costul angajatorului?

Salariul minim net care urmează să fie aplicat în 2024 este de 17.002 TL, iar salariul brut este de 20.002 TL. Costul angajatorului pentru salariul minim va fi de 23.502 TL.

Valoarea salariului minim a fost stabilită la nivel guvernamental în cadrul comisiei de specialitate, după două întruniri pe parcursul lunii decembrie, în data de 11, respectiv 18 decembrie. În declarațiile făcute după aceste ședințe nu s-a menționat nicio rată de creștere. După aceste negocieri, Comisia de stabilire a salariului minim s-a întrunit la invitaţia preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan.

Comisia de stabilire a salariului minim ține în mod normal 4 ședințe pentru stabilirea venitului minim, dar dacă se ajunge la un acord, salariul minim poate fi stabilit în mai puține întâlniri. În mod normal, în Turcia salariul minim este anunțat o dată pe an. Cu toate acestea, în ultimii doi ani, în luna iulie s-a făcut o creștere intermediară.

Pentru luna noiembrie 2023, Institutul Național de Statistică din Turcia a anunțat că inflația este de 61,98%.

Salariul minim în Turcia în ultimii 4 ani

  • 2020: 2.324 TL net (echivalentul a 420 dolari la 1 ianuarie 2020)
  • 2021: 2.825 TL net (echivalentul a 229 dolari la 1 ianuarie 2021)
  • ianuarie 2022: 4.253 TL net (echivalentul a 249 dolari la 1 ianuarie 2022)
  • iulie 2022: 5. 500 TL net (echivalentul a 329 dolari la 1 iulie 2022)
  • ianuarie 2023: 8.506 TL net (echivalentul a 455 dolari la 1 ianuarie 2023)
  • iulie 2023: 11.402 TL net (echivalentul a 441 dolari la 1 iulie 2023)
  • ianuarie 2024: 17.002 TL net (echivalentul a 578 dolari la 28 decembrie 2023).

Președintele Camerei de Comerț din Istanbul, Şekib Avdagiç, a declarat în presa din Turcia că angajatorii se confruntă cu un deficit grav de personal și că ar trebui stabilit salariul minim într-un mod care să nu perturbe echilibrele stabilite prin luarea în considerare a politicilor actuale, a inflației vizate, să nu perturbe echilibrul pieței, precum și așteptările angajaților.

Mahmut Asmalı, președintele Asociației Industriașilor și Oamenilor de Afaceri Independenți (MÜSİAD), consideră că este esențial să existe o formulă permanentă în determinarea salariului minim pentru a reduce incertitudinile și a preveni speculațiile, iar angajații să nu fie zdrobiți de inflație.

Pe de altă parte, președintele DİSK, Arzu Çerkezoğlu, consideră că în condiții de inflație ridicată salariul minim ar trebui stabilit de 4 ori pe an și să fie calculat luând în considerare cel mai mic salariu al lucrătorului public și cel mai mic salariu al funcționarului public, astfel că indicat ar fi ca salariul minim să fie de 30.000 TL.


Descoperă mai multe la Turcia News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un comentariu la „Salariul minim a fost majorat în Turcia cu 49%

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.