Turism în Turcia

O bazilică veche de aproximativ 1500 de ani a apărut după retragerea lacului Iznik, în provincia Bursa

Retragerea din cauza secetei cu aproximativ 200 de metri a lacului Iznik a scos la lumină în anul 2014 ruinele unei bazilici aflate la 50 de metri de mal, iar primele estimări arată că aceasta ar fi fost construită în urmă cu aproximativ 1.500 de ani în numele lui Neophytos.

Bazilica Iznik – una dintre cele mai mari descoperiri arheologice

Bazilica a fost descoperită întâmplător în cadrul unei cercetări referitoare la detectarea patrimoniului cultural istoric, inițiată de municipalitatea metropolitană Bursa în 2014.

Arheologii turci cred că bazilica aflată pe fundul lacului Iznik este pe cale să devină al doilea Göbeklitepe din Turcia și spun că ar fi fost îngropată în apele lacului în timpul cutremurului din anul 740, reprezentând astfel una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale anului 2014.

Apar noi informații

În anumite perioade ale anului sunt făcute săpături arheologice care aduc noi informații referitoare la istoria veche de aproape 2.000 de ani, iar la final specialiștii speră să aducă la lumină și mozaicurile impresionante de pe podeaua acestei bazilici, care are un plan arhitectural asemănător cu al Hagiei Sophia din Istanbul și al Bazilicii Sf. Ioan de la Selçuk.

Templul lui Apollo

Din filmările făcute din aer se pot identifica ușor templul lui Apollo, palatul senatului și biserica construită în numele lui Neophytos (Sfântul Neofit). Experții turci investighează acum dacă acesta este senatul convocat pentru desemnarea primului consul al creștinilor.

Izvoarele istorice de până acum arată că înainte de Edictul de la Milano din 313, atunci când creștinismul era interzis, Neophytos, care avea doar 16 ani, ar fi fost ucis de un soldat roman pe malul lacului Iznik.

Sfântul Neofit

Potrivit unor surse, după ce a fost emis Edictul de la Milano, iubitorii Sfântului Neofit au construit în numele său această bazilică lângă lacul Iznik. Tot din izvoare, se știa, de asemenea, că trupul Sfântului Neofit (Neophytos) ar fi fost mutat în Biserica Koimesis din Iznik în secolul al VIII-lea. Cu toate acestea, nimeni nu știa unde a fost construită această biserică și de ce a fost mutat trupul Sfântului Neofit. Faptul că un mormânt din interiorul bazilicii este deschis confirmă și informația că trupul ar fost mutat înainte.

Arhitectură creștină timpurie

Atât în epoca romană, cât și în cea bizantină, Iznik a fost un important centru religios, iar unii arheologi cred că bazilica este un exemplu de arhitectură creștină timpurie. Pe parcursul cercetărilor, au fost descoperite o serie de artefacte remarcabile, inclusiv sigiliul unor cavaleri scoțieni, despre care se crede că au fost primii vizitatori străini ai bazilicii, înainte ca aceasta să fie înghițită de apele lacului Iznik.

La finalizarea cercetărilor arheologice, autoritățile din Bursa vor deschide un muzeu subacvatic pe ruinele bazilicii din Iznik, care va atrage cu siguranță mulți turiști.

bazilica Iznik Bursa
bazilica Iznik Bursa
Turcia News

Recent Posts

Inflația începe să afecteze unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pe piața turistică: prețurile competitive

Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…

2 ore ago

Turcia: Investițiile hoteliere au crescut cu aproape 300% la Bodrum

Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…

o zi ago

Fluctuații ale numărului de turiști străini în Turcia în vara 2026. Rusia, principalul motor al turismului turc

În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…

2 zile ago

21.000 de hoteluri din Turcia, vizate de procesul împotriva Booking.com

Peste 21.000 de hoteluri din Turcia ar putea participa la procesul împotriva Booking.com. Despăgubirile pot…

3 zile ago

Voleiul feminin din Turcia a dominat 2026. Naționala și cluburile turcești au cucerit Europa

În 2026, Turcia s-a afirmat pe scena internațională a voleiului feminin, obținând duminică titlul european…

4 zile ago

Turcia privatizează două poduri strategice din Istanbul și mai multe autostrăzi

Nouă decizie a președintelui Erdoğan pentru privatizarea podurilor și autostrăzilor din Turcia. Descoperă planurile actuale.

7 zile ago