bazilica cisterna yerebatan.com
În vara anului 2022 a fost redeschisă Bazilica Cisternă din Istanbul, care din 2018 se afla într-un amplu proces de restaurare. Ca un element de noutate, pe lângă lucrările de întărire a structurii de rezistență în caz de cutremur, a fost revizuit și sistemul de iluminat în interior.
În prezent, Bazilica Cisternă este muzeu și găzduiește numeroase evenimente naționale și internaționale, organizate de Kültür A.Ş., instituție aflată în subordinea Municipalității Metropolitane Istanbul.
De-a lungul anilor, Bazilica Cisternă a suferit diverse reparații, mai ales în perioada Imperiului Otoman. Prima oară a fost restaurată de arhitectul Mehmet Ağa din Kayseri, în timpul domniei lui Ahmet al III-lea (1723). A doua reparație a fost efectuată în timpul domniei sultanului Abdulhamid al II-lea (1876-1909).
În epoca republicană, cisterna a fost deschisă vizitatorilor în anul 1987, după ce a fost curățată de municipalitatea din Istanbul, fiind construită o platformă de vizitare. În mai 1994, a trecut din nou printr-o nouă etapă de curățenie și întreținere majoră.
Cele două capete Medusa, folosite ca piedestaluri sub cele două coloane din colțul de nord-vest al cisternei, sunt capodopere ale sculpturii romane. Nu se știe din ce structuri au fost luate capetele Medusei, dar cercetătorii cred că au fost aduse din alte zone, în timpul construcției cisternei, pentru a fi folosite ca bază de coloană.
De-a lungul timpului, au apărut unele legende despre Capul Medusei. Potrivit uneia, Medusa este una dintre cele trei Gorgona, monstrul feminin al lumii interlope din mitologia greacă. Dintre aceste trei surori, Medusa cu cap de șarpe are puterea de a-i transforma în piatră pe cei care o privesc. La vremea construcției cisternei, picturile și sculpturile Gorgona au fost folosite pentru a proteja structuri mari și locuri private la acea vreme.
Potrivit altei legende, Medusa era o fată mândră de ochii ei negri, de părul lung și corpul frumos. Medusa îl iubea pe fiul lui Zeus, Perseus. Între timp, Athena îl iubea și ea pe Perseus și era geloasă pe Medusa. De aceea Athena a transformat părul Medusei într-un șarpe, iar toți cei la care se uitau la Medusa se transformau în piatră.
Muzeul Bazilica Cisternă poate fi vizitat în fiecare zi a săptămânii, între orele 09-22.
Pentru intervalul orar 09.00-18.30, în luna martie 2024 prețul unui bilet pentru turiștii străini este de 600 TL și poate fi achiziționat și online (AICI), iar între orele 19.30-22.00, prețul este de 1.000 TL, putând fi achiziționat doar de la ghișeul instituției.
Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.
Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…
Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…
Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…
Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…
Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…
View Comments